[patinina34]

[SIZE=3]30[/SIZE]
[SIZE=5]Evanghelia din[/SIZE]
[SIZE=5]Duminica a XIV-a după Rusalii[/SIZE]
[SIZE=3](Matei 22, 1-14)[/SIZE]

1. Şi răspunzând, Iisus iar a grăit lor în pilde, zicând: 2. Asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat, care a făcut nuntă fiului său. 3. Şi a trimis slugile sale să cheme pe cei chemaţi la nuntă, şi nu vor să vie. 4. Iar a mai trimis pe alte slugi, zicând: ziceţi celor chemaţi, iată am gătit prânzul meu, juncii mei, şi cele grase ale mele s-au junghiat şi toate sunt gata, veniţi la nuntă. 5. Iar ei nebăgând seama s-au dus, unul la ţarina sa, altul la neguţătoria sa. 6. Iar ceilalţi prinzând pe slugile lui, i-au batjocorit şi i-au ucis. 7. Şi auzind împăratul, s-a mâniat, şi trimiţând oştile sale, a pierdut pe ucigaşii aceia şi cetatea lor a ars-o. 8. Atunci a zis slugilor sale: iată nunta este gata, iar chemaţii nu au fost vrednici. 9. Deci mergeţi la răspântiile căilor, şi pe câţi veţi afla, îi chemaţi la nuntă. 10. Şi ieşind slugile acelea la căi, au adunat pe toţi câţi au aflat, şi răi şi buni, şi s-a umplut nunta de cei ce şedeau. 11. Iar împăratul intrând să vadă pe cei ce şedeau, văzut-a acolo pe un om neîmbrăcat în haină de nuntă. 12. Şi i-a zis lui: prietene, cum ai intrat aici, neavând haină de nuntă, iar el a amuţit. 13. Atunci a zis împăratul slugilor: legându-i mâinile şi picioarele, luaţi-l pe el şi-l aruncaţi întru întunericul cel din afară, acolo va fi plângere şi scrâşnirea dinţilor. 14. Că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

Perversitatea evreilor

1. În asemănare împăratul e Dumnezeu-Tatăl, Hristos este Fiul Împăratului. Nunta e învăţătura lui Iisus, Evanghelia. Cei chemaţi la nuntă sunt evreii, căci ei sunt poporul ales al lui Dumnezeu, pentru care, în special s-a pregătit masa, şi pentru care a venit Hristos pe pământ. Slugile, prin care îi cheamă la masă, sunt întâi Proorocii, care îi prepară, apoi Apostolii, care îi deşteaptă, arătându-le faptele împlinite.
Evreii nu dau ascultare nici Proorocilor nici Apostolilor, ba pe unii îi ucid, cum au ucis şi pe capul tuturor proorocilor, pe Iisus Hristos. Din ţinuta mai mult decât vrăjmăşească a evreilor rezultă: ei se exclud de la ospăţul Evangheliei, la care vor fi invitaţi păgânii (vs. 9, 10), care vor primi fără înconjur.
Când mergem la vreun om mai distins, nu mergem în haine de toate zilele, ci în haine mai alese, de sărbătoare. În casele regilor vom merge în cele mai sărbătoreşti haine ale noastre. Ar fi o desconsiderare a maiestăţii regeşti, prin urmare o vătămare a regelui, dacă în casa lui am merge rău îmbrăcaţi. Dar apoi când mergem în casa şi înaintea Împăratului împăraţilor?!
Cel fără „haină de nuntă“ reprezintă pe omul care intră în creştinism, în Biserică, fără pregătirea necesară, fără dispoziţia sufletească, proprie adevăraţilor creştini, lipsit de respectul ce-l datoreşte Maiestăţii dumnezeieşti, deci lipsit de haina curăţeniei morale, a sfinţeniei, care este haină de sărbătoare sufletească, haină de nuntă – ci îmbrăcat în haina speculei, condus de interese josnice.
Un astfel de om e considerat ca nevrednic de creştinism, ca unul care vatămă sfinţenia societăţii creştine, morale.
Deşi sunt toţi chemaţi să intre în creştinism, totuşi numai puţini sunt aduşi: unii se exclud ca evreii, prin vrăjmăşia lor făţişă, alţii sunt opriţi de-a intra, nefiind pregătiţi, nefiind vrednici. De aceea zice Mântuitorul: „Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi“.
2. În asemănările Sale, în care biciuieşte răutatea Evreilor, Iisus Hristos are oarecare gradaţie. În asemănarea din cap. 21, cercetată în Evanghelia precedentă, Evreii sunt nişte lucrători, cărora Stăpânul le încredinţează o vie, ca să o cultive, în asemănarea din cap. 22 (1-14), cu care ne ocupăm în această Evanghelie, Evreii sunt oameni aleşi, cărora Împăratul le face marea onoare să-i cheme la masă. Onoare era ea, în oarecare măsură, ca chestiune de încredere, şi pentru lucrători; dar neasemănat mai mare este onoarea, ce o face Împăratul acelora pe care îi află vrednici să stea la masa Sa împărătească, şi încă la cea mai aleasă sărbătoare familială: la nunta Fiului Său. În aceasta consistă gradaţia. Dar în proporţie cu onoarea este şi gravitatea crimei, provenite din perversitatea lor, şi mărimea pedepsei.
În asemănarea întâi, cei răi sunt daţi afară şi via este încredinţată altor lucrători – ca proorocie pentru evrei. Evreii vor fi lepădaţi din graţia, de care au abuzat, ca popor al lui Dumnezeu; ei vor rămâne excluşi de la binefacerile creştinismului. În asemănarea a doua, ei, evreii, nu numai că resping onoarea ce le-o face Împăratul, dar în perversitatea lor, ca vătămarea Împăratului, crima lesei maiestatice, să fie la culmea gravităţii ei, ei ucid pe trimişii Împăratului.
Cea mai grea crimă, ce se poate închipui, uciderea solului împărătesc, identică cu uciderea însuşi Împăratului, nu poate avea o pedeapsă mai mică decât moartea. Moartea se anunţă şi evreilor: Împăratul trimite oşti ca să ardă cetatea lor şi pe ei să-i piardă. Însemnătatea proorociei pentru evrei: Dumnezeu va trimite oştile romane să risipească Ierusalimul şi să piardă pe evrei, ca popor: să-i împrăştie pe toată faţa pământului, – ceea ce cu atâta durere o spune Mântuitorul la Matei 23, 37, 38 şi 24, 2: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine: iată se va lăsa vouă casa voastră pustie, că nu se va lăsa nici piatră pe piatră, care nu se va desface“.
Preoţia nu este altceva decât o masă strălucită, la care se servesc cele mai alese bucate şi cele mai alese băuturi sufleteşti. Cine vine la această masă, dacă vrea serios să stea la ea, să se veselească hrănindu-se spiritual întâi şi întâi să vină cu vrednicie: dezbrăcat de toate grijile si preocupările lumeşti şi îmbrăcat în haina cea sfântă, sărbătorească a curăţeniei sufleteşti: îndemnat numai de dorul de a se ospăta spiritual şi a ospăta şi pe alţii „din ospăţul cel fără de moarte“. Fiecare, înainte de a intra în tagma preoţească, să se examineze bine şi să constate dacă se simte chemat, dacă are vocaţie, înclinare firească spre preoţie ori nu. Dacă după o examinare de ani de zile, a aflat că este pentru preoţie, să o primească, dacă nu, nu!
Examinarea sufletească se face în şcoală, în seminar. Dar şi înainte de această examinare, trebuia să premeargă o altă examinare, care să deschidă elevului uşa seminarului. Căci elevul, care intră în seminar, fără să se simtă atras de misiunea preoţească, de dorul de a-şi servi Biserica şi neamul, ci numai condus de nevoia de a-şi forma o carieră, un chip de subzistenţă mai mult ori mai puţin comodă: acela nu vine la masa cea sfântă, îmbrăcat în haine de sărbătoare, ci în haina comună de toate zilele, în hainele interesului egoistic. Unul ca acela în seminar nu simte atracţie şi sete pentru învăţătură, nu se devotează misiunii sale, şi nici spor nu face. Urmarea este că, dacă nu este dat afară din seminar, ca omul fără haină de nuntă, este dat afară, ori la examenul final de capacitate, ori în primii ani ai funcţiei sale. Un astfel de tânăr uşor de minte, jucându-se cu viitorul său îşi este însuşi cel mai primejdios duşman; el îşi face lui-şi cel mai mare rău, se nenoroceşte; şi apoi, „cel ce nu-şi e lui-şi bun, cui va fi bun?“.

(A se vedea şi Evanghelia din Duminica a XXVIII-a după Rusalii).