[patinina34]

[SIZE=3]40[/SIZE]
[SIZE=5]Evanghelia din[/SIZE]
[SIZE=5]Duminica a XXIV-a după Rusalii[/SIZE]
[SIZE=3](Luca 8, 41-56)[/SIZE]

41. Şi iată a venit un bărbat, căruia îi era numele Iair, şi acela era domnul Sinagogii, şi căzând la picioarele lui Iisus L-a rugat să intre în casa lui. 42. Că avea numai o fiică, ca de 12 ani, şi aceea murea, iar când mergea îl împresurau popoarele. 43. Şi o femeie având curgere de sânge de doisprezece ani, care cheltuise la doctori toată avuţia sa, şi nici de la unul nu a putut să se vindece. 44. Şi apropiindu-se din dos s-a atins de poala hainei Lui, şi îndată a încetat curgerea sângelui ei. 45. Şi a zis Iisus, cine este, care s-a atins de mine, iar lepădându-se toţi, zis-a Petru, şi cei ce erau cu el: Învăţătorule popoarele te îmbulzesc, şi te împresoară, şi zici: cine este cel ce s-a atins de mine. 46. Iar Iisus a zis: s-a atins de Mine cineva, că eu am simţit puterea ieşind din mine. 47. Şi femeia văzând că nu s-a ascuns, a venit tremurând, şi căzând înaintea lui, şi a spus înaintea a tot poporul, pentru care pricină s-a atins de El, şi cum s-a tămăduit îndată. 48. Iar el i-a zis ei: Îndrăzneşte fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace. 49. Încă grăind El venit-a oarecare de la mai marele Sinagogii zicând lui: că a murit fiica ta, nu supăra pe Învăţătorul. 50. Iar Iisus auzind, a răspuns lui, zicând, nu te teme, numai crede, şi se va mântui. 51. Şi intrând în casă nu a lăsat pe nici unul să intre, fără numai pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi pe tatăl fecioarei şi pe mama ei. 52. Şi plângeau toţi şi se tânguiau pentru dânsa, iar el a zis, nu plângeţi, că nu a murit, ci doarme. 53. Şi-şi băteau joc de El ştiind că a murit. 54. Iar El scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat zicând: fecioară, scoală. 55. Şi s-a întors duhul ei, şi s-a sculat îndată, şi a poruncit să-i dea ei să mănânce. 56. Şi s-au înspăimântat părinţii ei, iar el a poruncit lor să nu spună nimănui ce s-a făcut.


Credinţa, dragostea şi nădejdea

1. În Evanghelia de faţă ni se descriu două minuni, prin care se răsplăteşte practicarea celor trei virtuţi cardinale, numite virtuţi teologice: credinţa, dragostea şi nădejdea: credinţa şi nădejdea la femeia bolnavă; credinţa, dragostea şi nădejdea la mai-marele (Domnul) sinagogii. Credinţa femeii, care de 12 ani îşi cheltuise zadarnic toată avuţia cu doctorii, este aşa de tare, că Iisus este Dumnezeu; încrederea ei în bunătatea, mila şi atotputernicia Lui, aşa de nemărginită, încât ea este deplin convinsă că, numai dacă s-ar atinge de sfânta lui haină, mila, bunătatea şi puterea dumnezeiască se va revărsa asupra ei, şi ea se va vindeca. În consecinţă şi din nemărginitul respect ce-l avea pentru Iisus, nevoind a-L mai ocupa şi ea, se furişează prin mulţime şi se atinge de haina Lui. Şi, minune! în momentul atingerii, ea simte nădăjduind efect: se vindecă!
Mântuitorul ştia ce se petrece în jurul său; El răsplătise credinţa, încrederea şi nădejdea femeii, dar voia ca această credinţă, încredere şi nădejde să o scoată la iveală ca model de imitat pentru toţi cei amărâţi şi necăjiţi. De aceea S-a prefăcut a întreba, ca şi cum n-ar fi ştiut: „Cine s-a atins de Mine?“.
Femeia nu cutează să se dea pe faţă; în emoţia fericirii ei, pentru moment e cuprinsă de frică, să nu o certe pentru îndrăzneala ei. „S-a atins cineva de Mine cu încredere, cu credinţă şi cu nădejde că se va mântui, şi Eu l-am mântuit, cine este?” – întrebă Iisus din nou, cu blândeţe încurajatoare.
Atunci femeia, văzând că Iisus o ştie şi că nu e chip de scăpare, văzând că Iisus aşteaptă ca ea însăşi să se mărturisească, iese din mulţime, tremurând de emoţie şi de nemărginită gratitudine, şi, căzând la picioarele lui Iisus, mărturiseşte în faţa mulţimii că ea este care s-a atins de haina Lui şi istoriseşte îndelunga ei suferinţă, apoi arată motivul atingerii sale şi încheie mulţumind Mântuitorului că a vindecat-o.
În faţa mulţimii, uimite de cele ce aude şi vede, Iisus zice femeii vindecate: „îndrăzneşte fiică“, nu te teme, căci fapta ta nu e faptă rea, vrednică de mustrare, ci o faptă bună, vrednică de laudă, deci „mergi în pace“.