[patinina34]

[SIZE=3]52[/SIZE]
[SIZE=5]Evanghelia din[/SIZE]
[SIZE=5]Duminica I-a a Postului Mare[/SIZE]
[SIZE=3](Ioan 1, 43-51)[/SIZE]

43. A doua zi vrut-a Iisus să meargă în Galileea, şi a aflat pe Filip şi i-a zis lui: vino după mine. 44. Şi era Filip din Betsaida, din oraşul lui Andrei şi a lui Petru. 45. Aflat-a Filip pe Natanail, şi zise lui: de care a scris Moise în Lege, şi proorocii, am aflat pe Iisus fiul lui Iosif, care este din Nazaret. 46. Şi a zis Natanail lui: din Nazaret poate fi ceva bue; zise Filip lui: vino şi vezi. 47. Şi a văzut Iisus pe Natanail venind către dânsul, şi a zis de dânsul: iată cu adevărat israielitean, întru care vicleşug nu este. 48. Zis-a Natanail lui: de unde mă cunoşti; răspunse Iisus, şi a zis lui: mai înainte până nu te-a chemat pe tine Fiul, fiind sub smochin te-am văzut. 49. Răspuns-a Natanail, şi i-a zis lui: Ravvi, tu eşti fiul lui Dumnezeu, tu eşti Împăratul lui Israil. 50. Răspuns-a Iisus, şi i-a zis lui: pentru că am zis ţie, că te-am văzut sub smochin, crezi; mai mari decât acestea vei vedea. 51. Şi i-a zis lui: adevăr, adevăr grăiesc vouă, de acum veţi vedea cerul deschis, şi Îngerii lui Dumnezeu suindu-se, şi pogorându-se peste Fiul omului.

Iisus – Mesia Cel aşteptat

1. Mântuitorul se află lângă Iordan, în partea locului, unde boteza Ioan. Acolo I se asociază Andrei, Ioan, Simon, Petru şi Filip. Acesta, după o petrecere oarecare în societatea lui Iisus, întâlneşte pe Natanail şi-i spune că a aflat pe Mesia cel proorocit: Este Iisus din Nazaret, cunoscut ca fiu al lui Iosif.
Un cap deschis, sincer, fără rezerve şi fără falsitate era Natanail. El, când aude vorbindu-se de Nazaret, despre care Testamentul vechi nu face nici o pomenire, nu admite că Mesia ar putea fi din acea localitate, neînsemnată. El ştia că Mesia trebuie să fie din familia davidică, din Betleem. De aceea îi şi răspunde lui Filip, că Scripturile sunt împotriva acestuia şi a clientului lui: unul înşeală, celălalt se înşeală.
„Din Nazaret poate fi ceva bun?“.
Ce putea alta să-i răspundă Filip, decât să-l invite ca să meargă, să-L vadă şi să se încredinţeze din propria intuiţie: „Vino şi vezi“.
Mântuitorul vede în interiorul lui Natanail, vede trecutul lui (vs. 47) şi, când se apropie de Dânsul, îi zice: „Iată, cu adevărat israielitean, întru care vicleşug nu este“.
În câteva cuvinte Iisus îi descrie întreaga fiinţă, întreagă starea lui sufletească.
Natanail, omul cel „fără falsitate“, aşa cum trebuia să fie israieliteanul, Natanail se simte atins, se simte cunoscut de Iisus. El recunoaşte că Mântuitorul are dreptate; dar, îşi zice el: de unde ştie omul acesta, pe care eu îl văd, şi care, pe mine mă vede acum pentru prima dată în viaţă – de unde ştie El, cine sunt eu şi cum sunt eu? Pentru aceea Îl şi întreabă pe Iisus, scurt şi rece: „De unde mă cunoşti?“.
Explicarea răspunsului lui Iisus Hristos: „Mai înainte, până nu te-a chemat pe tine Filip, fiind sub smochin, te-am văzut“ (vs. 38) ne-o dă vs. 49 („Ravvi...”).
Până a nu pleca de acasă, Natanail se ocupase cu ideea, care preocupa pe întreg poporul israieltean, despre venirea lui Mesia. În grădina casei sale, înconjurată de jur împrejur cu zid, Natanail, el singur, neobservat de nimeni, se aşezase la umbra unui smochin, şi, cele auzite despre Ioan la Iordan combinându-le cu Scripturile, pe care le consultase cu ardoare, îl adusese la convingerea că a sosit timpul venirii lui Mesia. Ba din cele auzite despre predica lui Ioan, în combinare cu proorociile şi cu situaţia politică, în care se află poporul israielitean, el plănuise că Mesia trebuie să fie Fiul lui Dumnezeu şi Împăratul lui Israil – un om supranatural, înarmat cu puteri dumnezeieşti, fără de care nu poate să scoată pe evrei de sub jugul romanilor şi să întemeieze o mare împărăţie iudaică. Petrecerea lui sub smochin şi combinaţiile lui nu le ştia nimeni; erau un scump şi dulce secret al său.
De la Cana Galileii până în ţinutul Betabarei este o distanţă bunicică. Şi, cum, când acest om serios şi cumpătat la vorbă şi la faptă, îşi vede secretul descoperit; când constată el însuşi că Iisus din Pereea l-a văzut pe el în Galileea, în Cana, că din aşa îndepărtare a pătruns în taina sufletului lui – nu e nici o mişcare dacă, din rece şi neîncrezător ce era cu un minut mai înainte, deodată se schimbă într-un cald entuziast. El îşi recunoaşte idealul în persoana lui Iisus: aşa îşi închipuie el că trebuie să fie Mesia cel proorocit şi aşteptat aşa, precum vede el acum că este Acela, care i-a pătruns secretul inimii. Ce declară el, vs. 49, este că şi-a văzut visul cu ochii: că Iisus este întocmai idealul, pe care el şi l-a format sub smochin: Mesia cel aşteptat, cu atâta dor de poporul israilitean: „Ravvi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israil“, aşa, precum mi-am închipuit eu că trebuie să fie Mesia.
Fiindcă ţi-am pătruns taina inimii, de aceea crezi? (vs. 51) – îi răspunde Mântuitorul. Aceasta, oricât de extraordinară este, ea e un bagatel pe lângă cele ce vei vedea de acum. Apoi, adresându-se către cei de faţă, zice: „Amin, amin, grăiesc...“. Cu alte cuvinte: mă veţi vedea în plină activitate, stându-mi la dispoziţie puterile dumnezeieşti, la care se gândise Natanail.
2. Schimbarea grabnică şi declaraţia lui Natanail ne readuce în minte schimbarea şi declaraţia analogă a lui Toma (cap. 8). Natanail, la începutul activităţii, Toma la sfârşitul activităţii lui Iisus. În ambele cazurile avem câte un neîncrezător, câte un sceptic, pe care realitatea îl converteşte grabnic. Pentru Natanail, Iisus, la începutul activităţii Sale, întruneşte garanţia împlinirii speranţelor lui Israil: Fiul lui Dumnezeu, ca Împărat al lui Israil – pentru Toma, la sfârşitul activităţii Sale, El este Domn şi Dumnezeu: Domn-Iehova al evreilor şi Dumnezeu al Universului. Gradaţiunea este firească. În deplină armonie cu situaţiile este şi răspunsul lui Iisus: celui dintâi, lui Natanail, îi zice: „fiindcă ţi-am zis că te-am văzut, crezi... vei vedea” celui din urmă, lui Toma: „fericit cel ce n-a văzut şi a crezut“.
3. Mântuitorul se numeşte Fiul Omului, pare că anume, ca răspuns la declaraţia lui Natanail, că El este Fiul lui Dumnezeu. Nu se arată însă ca răspuns, ci ca completare istorică. Iisus Hristos se numeşte pe Sine Fiul omului, omul, în înţeles mai înalt, cum se numeşte şi Fiul lui Dumnezeu şi Fiul lui David.
Fiul lui Dumnezeu, în înţeles absolut, se numeşte El, ca Dumnezeu; dar în înţeles relativ încă are această numire, întrucât El este om, şi ca om, al doilea om, care, fiind fără de păcat, este al doilea Adam, creat şi, prin urmare, născut de Dumnezeu. Adam în starea lui de nepăcătuire se putea, cu drept cuvânt, numi Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu mic.
Mântuitorul se numeşte Fiul lui David, al doilea David, indicând că în El se împlinesc aşteptările poporului israilitean, promisiunile avraamitice, care culminează în gloria davidică reînviată. El este aşteptarea împlinită a întregului Israil. Aceasta ne-o indică şi genealogia de la Matei (Duminica dinaintea Naşterii, cap. 57). Dar Mântuitorul se numeşte, şi cu predilecţie la sinoptici, Fiul Omului, indicând că el este al doilea Adam: om cum a fost Adam înainte de păcătuire. Din acest punct de vedere El este deoparte aşteptarea şi mântuirea întregii omeniri, după indicaţia Evangheliei de la Luca; de alta întemeietorul unei noi omeniri, ca un al doilea Adam. Precum este El ţinta istoriei şi speranţa poporului israilitean, aşa este El şi ţinta şi speranţa întregii omeniri.
Cuvintele: „De acum veţi vedea cerurile deschise şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului“ ne sunt adresate şi nouă, anume pentru ziua de astăzi. Şi, Sfânta Biserică a dispus ca ele astăzi, în Duminica I-a din Sfântul Post, să ni se citească, spre a ne pune la inimă înţelesul lor. Cum Sfinţii Apostoli, de la ziua alipirii lor de Domnul, până la Înviere, fiind nedespărţiţi de Învăţătorul lor, au văzut pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Dânsul, I-au văzut mărirea Lui: aşa şi nouă ne este dat ca, dacă vom fi nedezlipiţi de învăţătura Lui şi, urmându-o, în timpul acestui post, vom face pocăinţă serioasă şi ne vom ameliora viaţa morală, Îl vom însoţi în aceste zile fiind cu gândul şi cu inima în dumnezeiasca Sa operă a mântuirii: ne vom putea bucura de Învierea şi de Înălţarea Lui, şi vom putea şi noi zice cu mulţumire: Am văzut mărirea Lui!
Cea mai frumoasă parte din bucuria, ce se vesteşte în această Evanghelie, este rezervată Preotului neclintit credincios, care, ca şi Natanail priveşte în Iisus pe Fiul lui Dumnezeu şi pe Împăratul noului Israil! Ferice, de trei ori ferice de el!