[patinina34]

[SIZE=3]58[/SIZE]
[SIZE=5]Evanghelia din[/SIZE]
[SIZE=5]Duminica după Naşterea Domnului[/SIZE]
[SIZE=3](Matei 2, 13-23)[/SIZE]

13. Iar dacă s-au dus ei, iată Îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: sculându-te, ia pruncul şi pe mama lui, şi fugi în Egipt, şi fii acolo, până când voi zice ţie: că vrea Irod să caute pruncul, să-l piardă pe el. 14. Iar el sculându-se, a luat pruncul, şi pe mama lui, noaptea, şi s-a dus în Egipt. 15. Şi a fost acolo până la moartea lui Irod, ca să se plinească ce s-a zis de la Domnul prin Proorocul ce zice: din Egipt am chemat pe fiul meu. 16. Atunci Irod văzând că l-au batjocorit magii, s-a mâniat foarte, şi trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem, şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai mici, după vremea care a întrebat de la magi. 17. Atunci s-a plinit, ce s-a zis prin Ieremia proorocul, ce zice: 18. Glas în Rama s-a auzit, plângere şi ţipăt mult, Rahila plângând pe fiii săi, şi nu vrea să se mângâie pentru că nu sunt. 19. Iar dacă a murit Irod, iată Îngerul Domnului în vis s-a arătat lui Iosif în Egipt, zicând: 20. Sculându-te ia pruncul şi pe mama lui şi mergi în pământul lui Israil, că a murit, cel ce căuta sufletul pruncului. 21. Şi el sculându-se a luat pruncul şi pe mama lui şi au venit în pământul lui Israil. 22. Iară auzind că Arhelau împărăţeşte în Iudeea, în locul lui Irod tatăl-său, s-a temut a merge acolo, şi luând ştire în vis s-a dus în părţile Galileii. 23. Şi venind a locuit în cetatea ce se cheamă Nazaret, ca să se plinească ce s-a zis prin Prooroci, că Nazarinean se va chema.

I. Primejdia înlăturată
[SIZE=3](13-15)[/SIZE]

1. Magii, de bună credinţă fiind, nu se puteau gândi că Irod ar avea planuri infernale. Ei, după ce-şi împliniră misiunea către nou născutul Împărat, erau gata ca, în ziua următoare să se întoarcă în Ierusalim, să dea lui Irod detalii asupra casei, familiei şi a împrejurărilor în care ei au găsit pe Iisus. Aceasta o aştepta Irod cu sete de fiară, ca să curme zilele noului născut. Primejdia deci, asupra lui Iisus era mare.
Cum intervenise să înlăture primejdia deasupra Fecioarei Maria, punând-o sub scutul lui Iosif, aşa intervine Providenţa acum, dând ordin Magilor, ca, înconjurând pe Irod, imediat, noaptea, fără să fie observaţi de nimeni, să plece repede de-a dreptul spre Persia. Ei pleacă şi lasă pe Irod să aştepte.
Cu aceasta însă primejdia încă nu era înlăturată. Irod avea să scalde Betleemul şi împrejurimile lui în sânge de copii. Între aceştia, după calculul omenesc, trebuia să cadă şi Iisus pruncul. Şi, ca să fie scăpat şi din această parte, în noaptea în care pleacă Magii, este invitat şi Iosif să plece şi el imediat în Egipt, să-şi piardă urma şi să scape viaţa Pruncului.
Cu plecarea neobservată de nimeni a lui Iosif cu Maria şi cu Iisus, primejdia este înlăturată. Irod rămâne în completă necunoştinţă despre persoana Principelui, a Cărui viaţă îl nelinişteşte. El este pus în imposibilitate de a afla pe Acela, pe care dorea să-L repună, căci, după datele ce avea de la Magi, în Betleem în zadar L-ar fi căutat pe Iisus. Iisus, fără să fi putut afla cineva dintre Betleemieni, era dus în Egipt; fusese dus noaptea, neobservat de nimeni.
2. Călătoria lui Iisus în Egipt, petrecerea Lui acolo, întoarcerea din Egipt, sunt tot atâtea proorocii împlinite, proorocii din care iudeii trebuiau să vadă că Iisus este proorocitul Mesia. Întreagă istoria lui Israil este o proorocie, care se împlineşte în istoria lui Iisus (a se vedea cap. 57 şi Conducătorul la Explicarea Evangheliilor). Evenimentele mari, epocale, din viaţa poporului Israil, sunt proorocii care, ca evenimente, se repetă şi, deci, se împlinesc în viaţa lui Iisus. Aşa, între altele, cum Israil, ca popor în faşă, călătoreşte în Egipt, spre a scăpa de pierire, de foametea din Canaan, tot aşa şi Iisus, în faşă, călătoreşte şi El în Egipt, spre a scăpa de pierirea care-L ameninţa prin sabia lui Irod, tot în Canaan. Cum Israil petrece în Egipt până când îl cheamă Dumnezeu să se înapoieze din Canaan, tot aşa şi Iisus rămâne şi El în Egipt, până când îl cheamă şi pe El Dumnezeu, ca să se întoarcă în acelaşi Canaan. Proorocul Osia, 11, 1 vorbind de cele întâmplate cu Israil, vorbeşte în mod proorocesc de cele ce au să se întâmple cu Mesia.
Pe lângă aceasta, o lungă serie de alte proorocii, din care pe unele le-am tratat, pe altele le vom trata, aveau menirea să convingă şi pe cei mai nepricepuţi dintre evrei, că Iisus este Hristosul, cel vestit de prooroci şi aşteptat cu mare dor de întregul Israil. Şi, dacă cu toate acestea evreii n-au voit să vadă şi să recunoască realitatea adevărată; dacă n-au voit să primească pe Iisus şi învăţătura lui, cu atât mai rău pentru dânşii: ei n-au avut şi nu au nici o scuză pentru îndărătnicia lor. De aceea este explicabilă teribila lor pedeapsă, veşnica lor rătăcire prin lume, fără patrie, fără limbă, urgisiţi de toate neamurile cu care vin în atingere – un înfricoşat avertisment pentru aceia care s-ar ispiti cumva să facă cum evreii au făcut.
Proorociile mesianice împlinite nu sunt doar pentru iudeii şi pentru păgânii contemporani ai lui Iisus, ci sunt pentru toată lumea din toate timpurile, prin urmare mai ales pentru noi.
Proorociile mesianice împlinite în persoana lui Iisus, alături cu faptele Lui, săvârşite peste legile naturii, şi alături cu învăţăturile Lui, menite a ne înlesni şi îndulci viaţa pământească, a ne face fericiţi pe pământ – sunt pentru noi cea mai incontestabilă dovadă despre dumnezeirea Sa şi despre adevărurile învăţăturilor Sale, relativ la dulcea şi mângâioasa nădejde în fericirea cea veşnică; aceasta, ca urmare firească a fericirii noastre pământeşti, ca răsplată a vieţii noastre virtuoase.
Vai nouă, dacă, în faţa atâtor dovezi, vom închide şi noi ochii inimii şi a minţii noastre, imitând pe evrei: răsplata iudeilor ne aşteaptă şi din punct de vedere naţional, temporal, ca români, şi din cel veşnic, ca creştini.
Vai nouă, dacă atât din şcoala teoretică cât şi din cea practică, nu vom primi învăţătura şi nu vom crede în mântuitoarele ei consecinţe. Pierirea fizică şi intelectuală ne aşteaptă.
Şi, dacă urmările necredinţei sunt atât de grele pentru toţi, fără deosebire, cum vor fi ele pentru preot, care menit este să fie însuşi o dovadă vie de credinţă pentru parohienii săi. Întreaga lui conduită, în şi afară de oficiu, în şi afară de cele sacramentale, trebuie să se manifeste ca un eflux al convingerii lui religioase. Unde aceasta lipseşte, preotul s-a coborât la treapta de speculant care-şi priveşte darul preoţesc, nu ca o misiune dumnezeiască, ci ca un mijloc de trai. Un astfel de preot, chiar şi când având dorinţa să fie, şi-ar da toată silinţa să se arate cum nu este, adică deplin credincios, totuşi, fără voie se dă de gol, îşi pierde autoritatea şi poveţele lui bune sunt nebăgate în seamă: turma lui este o turmă cel puţin de jumătate rătăcită. Ce se întâmplă însă cu acel preot care n-are nici măcar ambiţia să treacă înaintea parohienilor săi şi a publicului în general, ca convins, deplin şi drept credincios, ci, stăpânit de închipuirea liberalismului şi a independenţei în gândire, îşi dă pe faţă necredinţa în cele ce profesează?! Un astfel de preot este pierdut pentru cariera sa, el nu este păstor, ci năimit, care duce însuşi oile în gura lupului!