[patinina34]

[SIZE=3]62[/SIZE]
[SIZE=5]Evanghelia la[/SIZE]
[SIZE=5]Naşterea Maicii Domnului1[/SIZE]
[SIZE=3](8 Septembrie)[/SIZE]
[SIZE=3](Luca 10, 38-42; 11, 27-28)[/SIZE]

38. Şi când mergeau ei, au intrat într-un sat, iar o femeie anume Marta, l-a primit pe el în casa sa. 39. Şi aceea avea o soră, care se numea Maria, care şezând lângă picioarele lui Iisus asculta cuvintele lui. 40. Iar Marta se silea spre multă slujbă, şi stând a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea singură m-a lăsat să slujesc; spune-i deci să-mi ajute. 41. Şi răspunzând Iisus a zis ei: Marto, Marto, te grijeşti şi spre multe te sileşti. 42. Dar un lucru trebuie. Iar Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la dânsa. 27. Şi, când grăia El acestea, ridicând o femeie glasul din popor a zis Lui: fericit este pântecele care te-a purtat şi sânii pe care i-ai supt. 28. Iar El a zis: adevărat fericiţi cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el.

Gospodăria şi învăţătura

1. În Betania era o familie cu care Mântuitorul s-a împrietenit: Lazăr cu surorile sale Marta şi Maria. De câte ori trecea pe la Ierusalim ori se înapoia, era firesc ca El să se abată pe la prietenii Săi.
În una din excursiile Sale, ne spune Evanghelia de astăzi, Iisus, însoţit, fireşte, de Învăţăceii Săi şi de mulţime de popor, trecând prin Betania, găseşte numai pe cele două surori, Marta şi Maria, şi găzduieşte la ele.
Ambele surori iubeau pe Iisus şi nu ştiau cum să-I arate mai viu dragostea şi admiraţia lor. Ele încercau să emuleze în a se arăta vrednice de prietenia Lui. Pare că erau de fire cu totul opusă. Una, Marta, mai reală, mai practică; cealaltă, Maria, mai sentimentală, mai spirituală, mai înclinată spre idealuri.
2. Marta pare a fi fost mai vârstnică. Ea se poartă ca doamna casei, căci (vs. 38) ea primeşte în casă pe Mântuitorul.
Ca bună gospodină, ea pune repede la cale cele trebuincioase pentru masă, spre a servi cu vrednicie pe marele ei oaspete şi pe însoţitorii Lui. Dar ea singură nu putea răzbi cu gătirea bucatelor şi cu aranjarea celor de lipsă pentru masă.
Maria însă, în admiraţia ei pentru Iisus, nu se îndepărtează de Dânsul, ci (vs. 39), şezând lângă picioarele Lui, Îi asculta cu atenţie învăţăturile, căci El, oriunde se afla, era neobosit în a învăţa pe cei care îl înconjurau. Pentru Maria, femeia idealistă, dispărea toată lumea materială, când ea se găsea în apropierea lui Iisus, Care pentru ea era totul. Ea ar fi stat nemâncată şi nebăută zile întregi lângă adoratul ei Învăţător, hrănindu-şi sufletul cu hrana spirituală, cuprinsă în învăţătura lui dumnezeiască.
Această retragere a Mariei de la grijile gospodăriei, mai ales acum când în casă erau atâţi şi aşa de distinşi oaspeţi, nu convenea surorii ei, Martei, care nu putea singură împlini toate necesităţile pentru gătirea şi aranjarea mesei.
Spre a nu suferi vreo scădere în servirea oaspeţilor, Marta, părăsindu-şi pentru moment lucrarea, trece în odaia în care Iisus se află învăţând, şi, cu prietenească familiaritate, Îi zice: Doamne, vezi că sora mea m-a lăsat singură, şi eu aşa nu pot izbuti să slujesc cum se cuvine; nu o mai ţine încătuşată cu vorba, ci, pentru scurtă vreme, zi-i să vină, să-mi ajute(vs. 40).
Mântuitorul îi laudă râvna pe care o depune ea în gospodărie, ca să-L servească pe El şi pe ai Săi(vs. 41). În acelaşi timp însă, o face băgătoare de seamă că, această râvnă singură, fără partea spirituală, nu este îndestulătoare pentru mântuire. Da, bine face ea, că îngrijeşte de menaj, de gospodăria casei, dar să nu piardă din vedere un lucru: îngrijirea de suflet prin luminarea minţii şi prin înnobilarea inimii cu învăţătură.
Ea, Marta, se îngrijea pentru hrana materială, pe care să o servească Mântuitorului ei şi bine făcea; Maria se îngrijea însă pentru hrana ei spirituală, pe care o sorbea cu nesaţiu din gura Învăţătorului ei – şi: mai bine făcea.
Pe când Iisus aproba, cu oarecare mulţumire osteneala şi scopul Martei, pe atunci scoase în relief ţinuta spirituală a Mariei, care şi-a ales partea cea mai bună, parte care nu se va lua de la dânsa. Nu se va lua, căci aceea ce câştigă ea ascultându-L, este inalienabil, nu i se mai poate lua.
Ca şi în convorbirea cu samarineanca şi cu ucenicii sosiţi cu merinde din Sihar (cap. 11, 12), şi aici Iisus, de la hrana materială, trece la cea spirituală, pe care o scoate la iveală, ca lucru de căpetenie, care trebuie să preocupe pe om.
Aceasta face Mântuitorul într-o vorbire mai lungă, pe care Evanghelistul o rezumă în câteva cuvinte.
3. Învăţătura aceasta, împreună cu cea cuprinsă în cap. 11 vs. 1-26 produce în mulţimea care-L asculta, aşa puternic efect, că o femeie din popor dă expresie entuziasmului ei, plin de admiraţie pentru Iisus, strigând: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii ce ai supt“ (11, 27).
Femeia, în numele poporului, fericeşte pe Fecioara Maria, care pe Iisus L-a purtat în pântece şi L-a alăptat.
Mântuitorul, admiţând această fericire ca întemeiată, se grăbeşte a enunţa că, afară de Maica Sa, adevăraţii fericiţi sunt aceia care Îl aud pe El şi se conformează învăţăturilor Lui.
Cele două femei sunt pentru noi două modele de imitat:
Marta, model de sârguinţă în primirea cu cinste a oaspeţilor, model de gospodină, de îngrijire de cele casnice, de economie domestică.
A o imita pe ea este prima datorie a femeii, a doamnei de casă. Unde femeia nu poartă grijă de gospodărie, acolo este risipă, din care rezultă sărăcia cea ruşinoasă cu întregul ei cortegiu de nenorociri.
Maria – modelul sârguinţei pentru educaţie şi instrucţie. Nu e destul ca femeia să fie bună gospodină, ea trebuie să imite pe Maria în a se instrui şi a se educa pe sine, şi mai ales în a-şi instrui şi a-şi educa copilaşii. Primul şi cel mai de căpetenie educator al copiilor trebuie să fie mama lor.
Ferice de acele femei care imită pe Maria, care îşi însuşesc învăţăturile şi ştiu să beneficieze de ele.
Orice alte avuţii ar avea ele, graţii şi frumuseţe, sunt trecătoare, li se pot lua: instrucţiunea şi educaţia lor, ca şi cea dată de ele copiilor lor, nu se pot lua de la dânsele: le posedă până intră în mormânt, ba şi dincolo de mormânt.
Locul cel dintâi între cei râvnitori pentru instrucţie şi educaţie trebuie să-l ocupe preotul, ca instructor şi educator. În întreagă viaţa sa el neîncetat trebuie să se instruiască citind, învăţând. Mai ales trebuie să facă aceasta viitorul preot, seminaristul. Lui îi zice Hristos: Fericit cel ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzeşte.