[patinina34]

I. Iisus judecat
[SIZE=3](19, 6-16)[/SIZE]

Pilat, reprezentantul Cezarului, având să revizuiască sentinţa Sinedriului contra lui Iisus şi să se pronunţe hotărâtor asupra ei, arată încă de la început mare slăbiciune. El considerase toată afacerea ca un ce bagatel: o ceartă evreiască pentru chestiuni doctrinale. În loc să procedeze cu energie, să enunţe cu autoritatea sa aprobarea ori respingerea sentinţei, el, ca să nu se pună rău cu fruntaşii Iudeilor, încearcă să-i împace, să-i înduplece ca să-L ierte pe Iisus, despre care de la început are convingerea că e nevinovat. Văzând că şi-a greşit calea, el, luând pe Iudei în bătaie de joc cu „Împăratul lor“, încearcă să-L scape prin îngrozirea cu liberarea unui bandit, Baraba. Ura Iudeilor este însă mai presus de frica banditului. Atunci Pilat recurge la milă, la compătimirea evreilor. El dă pe Iisus în mâinile soldaţilor să-L bată, să-I producă sânge, crezând că evreii, când Îl vor vedea plin de sânge, se vor mulţumi cu atât.
Ostaşii, luând pe Iisus şi ducându-L în curte, Îl dezbracă de hlamida cu care-L îmbrăcase Irod, Îl bat cu vergile peste spate şi peste cap, şi când Îl văd plin de răni Îi pun iarăşi purpura. Şi ca persiflarea şi batjocura să fie desăvârşite, în nemărginita lor ură contra Iudeilor, soldaţii iau nişte spini dintr-un gard şi repede împletesc o cunună, căreia îi zic diademă. Unul din ei ia „diadema“ şi o pune pe capul lui Iisus, apăsând-o aşa fel că spinii sfâşie pielea de pe cap şi sângele curge şiroaie pe faţă şi pe umeri. Acum Îi dau şi o trestie în mână, pretinzând că este sceptrul împărătesc, şi intitulându-L „Împăratul iudeilor“, Îl bat din nou; îngenunchează înaintea Lui, ca semn de supunere, apoi Îl scuipă şi-I dau palme. După ce îşi varsă asupra lui Iisus tot necazul pe care-l aveau contra iudeilor, soldaţii Îl duc la Pilat.
2. Pilat ia pe Iisus astfel batjocorit şi plin de sânge şi-L prezintă Iudeilor, să-L vadă şi să se mulţumească cu atât. El le zice: „Iată Omul“ vrednic de compătimirea, de mila, nu de ura voastră (vs. 61). Iată omul inofensiv, nevinovat în ce hal vi se prezintă, şi, prin mine vă cere iertare.
Iudeii însă n-aveau milă. Ei se mai vedeau şi persiflaţi în aspiraţiunea „Împăratului lor“ prin hlamida de la Irod, care le arată că Iisus, cel batjocorit, ar fi Împăratul lor. Ei turbează de mânie şi strigă: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L pe El“.
Neizbutind nici cu această încercare rău dirijată, Pilat îşi pierde răbdarea, şi, iritat, le răspunde: „Luaţi-L voi şi-L răstigniţi, că eu nu aflu vină întru El“.
Dacă nu afli tu, te priveşte. Aflăm noi! „Noi avem Lege şi după Legea noastră trebuie să moară, căci ne-a profanat-o, făcându-se Fiul lui Dumnezeu“.
Cinic şi necredincios, dar în acelaşi timp superstiţios, Pilat, când aude că Iisus „s-a făcut Fiul lui Dumnezeu“, se cuprinde de frică superstiţioasă: nu cumva Iisus totuşi să fie vreo fiinţă superioară, fiul vreunui Zeu.
Stăpânit de această frică, ca să-şi câştige siguranţă, (vs. 9) se îndreaptă din nou spre Iisus cu gândul să-L sondeze, să-L ispitească. Deci, deşi ştia că Iisus este din Galileea, numai ca să înceapă vorba, Îl întreabă „de unde eşti tu?“.
Iisus îl înţelege pe Pilat, şi nu-i răspunde (vs. 13). Văzând că Iisus nu-i răspunde, Pilat recurge la autoritatea sa, declarând că el poate şi abuza de puterea sa.
Această vorbă mare a lui Pilat nu rămâne fără de răspuns (vs. 11): Da, îi zice Iisus, tu poţi să abuzezi de puterea dată ţie! tu poţi să fii fără conştiinţă, să condamni pe un nevinovat! Mai mare vină decât tine are însă acela care M-a dat pe mâna ta: Primul vinovat este sinedriul şi tu al doilea.
Acest răspuns demn al lui Iisus îl deşteaptă pe Pilat. În el se trezeşte demnitatea înaltului funcţionar roman şi conştiinţa responsabilităţii sale. Ruşinat de nesocotinţa cu care tratase pe Iisus, pe Care acum Îl cunoaşte că nu e un om de toate zilele şi nici un vizionar, precum îşi închipuise. El (vs. 12) încearcă să repare ce stricase, să elibereze pe Iisus, dar tot cu concursul iudeilor.
Iudeii, care se simt pe cale a câştiga lupta rămân neînduplecaţi şi, în cele din urmă îl ameninţă cu apelul la Cezarul, apel în care Pilat să fie implicat ca conspirator contra Cezarului.
Văzându-se strâns cu uşa, Pilat îşi pierde din nou energia şi, ca să scape din situaţia penibilă ce însuşi îşi crease, (vs. 13) scoate pe Iisus înaintea Iudeilor, şi, pozând întreagă gravitatea Judecătorului, le zice cu dispreţ: „Iată Împăratul vostru“ – iată acela, al Cărui complice credeţi voi să mă faceţi pe mine.
Întărâtarea Iudeilor ajunge la paroxism (vs. 5). Ei răspund insultei cu zbierătul: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L“. „Cum?“ continuă Pilat pe tonul batjocurii „să răstignesc pe Împăratul vostru?“.
Evreii, care nu vor să ştie de Împărăţia lui Iisus, şi care consideră ca ofensă a le aminti şi numai în glumă că Iisus le-ar fi Împărat, din neîmpăcaţi duşmani ai Cezarului, pozează în cei mai credincioşi dinastici: „Nu avem Împărat, fără numai pe Cezar“.
3. Pilat îşi pierduse şi energia şi cumpătul. El se văzu bătut, fiindcă procedase de la început greşit, nedemn. Acum nu mai găseşte nici un mijloc de scăpare, ci (vs. 16) cedează cu laşitate, recunoscând, după cum ne spune Evanghelistul Matei (27, 24 ş.u.) că cedează să se facă o înfricoşătoare nedreptate, deşi el are puterea şi datoria a lua sub scut pe cel nevinovat. Ca să decline răspunderea – la aparenţă, căci în faptă nu o putea declina – el, în faţa publicului ia apă şi se spală pe mâini, declarând că el este nevinovat de sângele Nevinovatului pe care-L osândeşte la moarte. El face răspunzători pe evrei, care îl silesc să verse sânge nevinovat. Şi, evreii, în orbirea lor, fără să se gândească la urmări, primesc asupră-le toată răspunderea, declarând: „Sângele Lui asupra noastră şi asupra fiilor noştri“. Dacă va fi nevinovat, noi să suportăm urmările: toată responsabilitatea cadă asupra noastră şi asupra urmaşilor noştri.
Această teribilă legătură a fost, spre nenorocirea Evreilor, o înfricoşată cobe rea, care s-a împlinit cu o nemaipomenită străşnicie.
Cruce au cerut ei pentru Iisus; crucea au invocat-o ca pedeapsă pentru ei şi pentru copiii lor, la caz de nevinovăţia Celui osândit: cruce li s-a dat. Căci, căzând Ierusalimul sub osânda judecăţii dumnezeieşti, cu trei rânduri de cruci, pe care erau răstigniţi evreii, au înconjurat Ierusalimul nemiloşii romani, conduşi de Cezarul Tit.
Învăţătură găsim în purtarea lui Pilat, învăţătură în purtarea ostaşilor, învăţătură în ţinuta Evreilor.
Din purtarea lui Pilat învăţăm să ne ferim a nu da importanţa cuvenită lucrurilor şi chestiunilor, asupra cărora avem să ne pronunţăm, ştiind că aprecierea greşită ne duce uşor la noi şi grele greşeli, ale căror consecinţe nu se pot prevedea. Iar fiind chemaţi să judecăm: cu orice preţ să susţinem şi să apărăm dreptatea şi nevinovăţia.
De la ostaşi învăţăm să ne ferim de patima urii şi mai ales de a o descărca asupra celor nevinovaţi, care, personal, cu nimic nu şi-au atras ura noastră. Ura orbeşte pe om şi-l duce la tot soiul de rele, la crime. Ea nu este niciodată îndreptăţită!
De la iudei învăţăm să ne ferim de preocupare, care, ca şi ura orbeşte pe om şi-i închide inima pentru sentimente nobile, aducând nenorocire asupra celor stăpâniţi de dânsa.