[patinina34]

[SIZE=3]65[/SIZE]
[SIZE=5]Evanghelia din[/SIZE]
[SIZE=5]Ziua Naşterii Domnului1[/SIZE]
[SIZE=3](25 Decembrie)[/SIZE]
[SIZE=3](Matei 2, 1-12)[/SIZE]

1. Iară dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magii de la răsărit au venit în Ierusalim, zicând: 2. Unde este cel ce s-a născut Împăratul Iudeilor, că am văzut steaua Lui la Răsărit, şi am venit, să ne închinăm Lui. 3. Şi auzind Irod Împăratul, s-a tulburat, şi tot Ierusalimul cu dânsul. 4. Şi adunând pe toţi Arhiereii, şi cărturarii poporului, i-a întrebat pe ei unde este să se nască Hristos. 5. Iar ei au zis lui: în Betleemul Iudeii, că aşa este scris prin proorocul. 6. Şi tu Betleeme, pământul Iudei, cu nimic nu eşti mai mic întru căpeteniile Iudeii, că din tine va ieşi conducătorul, care va paşte pe poporul meu Israel. 7. Atunci Irod în ascuns chemând pe Magi a întrebat de la ei vremea stelei, care s-a arătat. 8. Şi trimiţându-i pe ei în Betleem, a zis: mergând întrebaţi cu deadinsul de prunc, şi dacă-l veţi afla, daţi-mi de ştire, să vin şi eu să mă închin lui. 9. Iar ei ascultând pe Împăratul, s-au dus; şi iată steaua care o văzuse la răsărit, mergea înaintea lor, până când a venit, de a stătut deasupra, unde era pruncul. 10. Iar ei văzând steaua s-au bucurat cu bucurie mare foarte. 11. Şi intrând în casă, au aflat pruncul cu Maria mama lui, şi deschizând vistieriile sale au adus lui daruri, aur şi tămâie şi smirnă. 12. Şi luând ştire în vis să nu se întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.

Iisus Împărat şi Dumnezeu şi al păgânilor

1. După cele petrecute la Naşterea lui Iisus (Luca 2, 1-38), iată, nişte călători misterioşi se apropie de Ierusalim. După obiceiul de călătorie de pe atunci ei formau o caravană, în fruntea căreia, pe cămile încărcate, împodobite, călătoreau nişte principi, care în acelaşi timp erau filozofi şi astrologi, – urmaţi de mari cete de oşteni şi robi înarmaţi, călări şi ei pe cai superbi. Aceşti călători, veniţi din Orient sunt cunoscuţi sub numele „magi“. Ei atrăgând asupră-le atenţia tuturor, se îndreaptă fără înconjur, la palatul împărătesc şi cer audienţa. Împăratul Irod îi primeşte şi ei îl surprind cu întrebarea: „unde este Principele de curând născut“, care e menit să fie Împărat Universal, că am venit să i ne închinăm în numele orientului, pe care noi îl reprezentăm.
Ei presupuneau că Principele de care vorbeau ei, a trebuit să se nască în familia Împăratului Irod, după cum, omeneşte judecând, aşa ar fi trebuit să fie.
Irod, care era bătrân şi de mult nu avuse prunci, spre a se încredinţa dacă din dinastia sa se va fi născut pretinsul Principe, sondează mai deaproape pe Magi şi află, spre îngrozirea sa, că în adevăr s-a născut în timpul ca de doi ani, de când s-a arătat steaua, dar că acest Principe nu este şi nu poate fi din familia sa. Concluzia pentru Irod era că acest Principe are să-l răstoarne de pe tron şi să întemeieze o nouă domnie.
Întrebarea cea mare era însă: unde s-a născut, cine sunt părinţii lui, cine este El?
Vestea despre naşterea minunatului Principe, comunicată de Magi lui Irod, se aude şi în Ierusalim, între locuitorii cetăţii. Irod era păgân; el n-avea ştiinţă de proorociri. Auzise şi el ceva veşti vagi despre aşteptarea unui Mesia evreiesc, şi atâta tot. Nu aşa însă şi locuitorii Ierusalimului. Ei erau pregătiţi de sute şi sute de ani, prin nenumărate profeţii pentru primirea lui Mesia, pe care tocmai Îl aşteptau. Şi cu toate acestea, în loc să se bucure la auzul acestei veşti minunate, ei, conştienţi de răutatea lor, şi temându-se că nou născutul Principe are să aducă schimbări în modul lor de trai şi de câştig (vs. 3) ei se cutremură alături cu Irod, numai la auzul împlinirii profeţii.
Astfel vedem dar că încă la naşterea lui Iisus, evreii, reprezentaţi prin cei din Ierusalim, iau poziţie ostilă faţă de Mântuitorul lor, şi nu e nici o mirare dacă această predispoziţie sufletească a lor îşi află încheierea în tragedia îngrozitoare de pe Golgota.
Irod împăratul, când simte primejdia, şi plănuieşte un chip infernal de scăpare: moartea Principelui. Dar rămânea deschisă întrebarea: unde s-a născut, cine-i sunt părinţii, cine este primejdiosul copil? Spre a se dumeri şi a lua măsuri (vs. 4) el cheamă în consiliu de stat pe Arhiereii şi Învăţaţii poporului şi-i întreabă dacă nu ştiu ei cumva din sfintele lor Scripturi, să-i dea răspuns la întrebările care pentru el erau enigme.
Tot ce pot să-i spună cei întrebaţi de proorocia lui Miheea (5, 2) care arată că Betleemul este locul unde trebuie să se nască Hristos.
Aflat odată locul, după socoteala omenească era uşor de aflat cine este Principele, care a produs atâta nelinişte numai prin vestea naşterii Sale.
Această afacere îşi rezervă şiretul Irod să o dezlege cu ajutorul Magilor.
2. Spre a-şi putea pune în aplicare planul, fără să se dea de gol, Irod cheamă în taină pe Magi, se informează mai deaproape de timpul când li s-a arătat steaua cea minunată şi, prin urmare de timpul când, aproximativ, se va fi născut Hristos, şi apoi, tot în taină le spune că Principele misterios pe Care ei Îl caută, s-a născut în Betleem. Arătându-le locul, el îi trimite să-L caute şi, făţărind dorinţa sinceră de a I se închina şi el, îi roagă ca, dacă îl vor afla, să se informeze de-aproape despre casa în care se găseşte, despre părinţi şi alte relaţii, şi să se înapoieze prin Ierusalim să-l pună în cunoştinţă de cele aflate – ca să meargă şi el şi să I se închine.
Când magii se apropiaseră de Ierusalim, steaua după care ei veniseră, se ascunsese, ca semn că nu în Ierusalim este Acela, Care este Domn şi al stelelor – lucru pe care magii nu l-au înţeles. Când însă magii, la sfatul lui Irod, pleacă spre Betleem (vs. 9), steaua se arată din nou, merge înaintea lor şi se opreşte deasupra casei în care era pruncul Iisus.
3. În vechime era obiceiul ca cei care mergeau să vadă pe alţii, mai ales pe cei mai mari decât dânşii, să ia cu sine lucruri de preţ şi să le prezinte ca daruri acelora pe care îi cercetau. Aceste daruri de la sine înţeles, erau cu atât mai mari şi mai bogate cu cât erau mai bine situaţi cei ce le dăruiau şi erau mai sus puşi cei ce le primeau.
Magii, oameni bogaţi, când pleacă din Persia iau cu sine nu numai scule de aur ci şi alte lucruri de preţ, spre a le dărui Marelui Împărat, întru întâmpinarea Căruia ei fac o aşa lungă şi obositoare călătorie.
Ajungând însă în Iudeea, din vorbele lui Irod, din impresia ce a produs în popor vestea despre naşterea Lui, şi din starea excepţional de modestă, ba de extremă sărăcie, în care găsesc ei pe Cel atât de cu dor căutat, se conving că Acesta nu este un Principe ca alţi Principi; din convorbirea cu Maria şi cu Iosif se conving că El nu e născut în chip natural, ca alţi copii, că, prin urmare El nu e numai viitor Împărat, ci şi Dumnezeu totodată. Ei îşi schimbă planul stabilit de mai înainte în privinţa darurilor, şi, prosternându-se înaintea Lui ca înaintea lui Dumnezeu, îşi deschid visteriile şi depun la picioarele Lui aur, ca semn de tribut, că ei, în calitate de învăţaţi, care pricep ce fac, şi ca Principi supuşi, aduc Împăratului, Stăpânului lor; apoi smirnă şi tămâie, în calitate de Preoţi, care Îi aduc jertfă, ca adevăratului Dumnezeu.
Astfel vedem că, pe când la Naşterea Mântuitorului Iudeii se înspăimântă şi I se arată duşmani, străinii, reprezentanţii păgânismului, nu numai evreii se bucură de Naşterea Lui, dar Îl recunosc de Împărat şi Dumnezeu al lor. Acesta era un prognostic despre creştinătatea Păgânilor în timp ce evreii vor rămâne în orbirea lor.
Dacă din depărtări mari, cu primejdia vieţii călătoresc Învăţaţii orientului, nu să asculte învăţăturile, ci numai să vadă venirea în lume a Mântuitorului – aceasta s-a întâmplat ca nouă să ne fie de mare învăţătură.
Noi nu suntem învăţaţi, deci cu atât mai mult avem nevoie de învăţătură, de lumină. Nu ca să-L vedem în faşă, ci desăvârşit, să-I auzim învăţăturile şi poveţele, avem să călătorim nu în depărtări mari, ci numai până la Sfânta Biserică, unde găsim tot ce ne doreşte inima în sfintele Scripturi, Cuvântul Lui.
Dacă Magii I-au adus daruri aur, smirnă şi tămâie, noi trebuie să-i oferim, în loc de aur, inima noastră; în loc de smirnă şi tămâie, faptele noastre cele bune. Acestea Îi sunt lui Iisus cele mai plăcute daruri de la noi.