[patinina34]

[SIZE=3]67[/SIZE]
[SIZE=5]Evanghelia la[/SIZE]
[SIZE=5]Întâmpinarea Domnului[/SIZE]
[SIZE=3](2 Februarie)[/SIZE]
[SIZE=3](Luca 2, 22-40)[/SIZE]

22. Şi când s-au împlinit zilele curăţiri lor, după legea lui Moisi, l-au dus pe el în Ierusalim, ca să-l pună înaintea Domnului. 23. Precum este scris în legea Domnului, că toată partea bărbătească, care deschide pântecele, sfânt lui Dumnezeu se va chema. 24. Şi ca să dea jertfă, precum s-a zis în legea Domnului, două turturele, sau doi pui de porumbel. 25. Şi iată era un om în Ierusalim, anume Simeon, şi omul acela era drept, şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste dânsul. 26. Şi era lui făgăduit de Duhul Sfânt, să nu vadă moartea până ce va vedea pe unsul Domnului. 27. Şi a venit cu Duhul în Biserică, şi când au dus părinţii pe Iisus pruncul, să facă după obiceiul legii pentru el. 28. Şi acela l-a luat pe dânsul în braţele sale, şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: 29. Acum slobozeşte pe robul tău stăpâne, după cuvântul tău în pace; 30. Că văzură ochii mei mântuirea ta. 31. Care ai gătit înaintea feţei tuturor popoarelor; 32. Lumină întru descoperirea neamurilor, şi mărire poporului tău Israel. 33. Şi era Iosif şi cu mama lui mirându-se de cele ce grăia pentru dânsul. 34. Şi i-a binecuvântat pe dânşii Simeon, şi a zis către Maria mama lui: iată acesta este pus spre căderea, şi scularea multora în Israel şi spre semnul căruia se va zice împotrivă. 35. Şi prin singur sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere de la multe inimi cugetele. 36. Şi era Anna proorociţa fata lui Fanuil, din neamul lui Asir, aceasta îmbătrânise în zile multe, care locuise cu bărbatul său şapte ani din fecioria sa. 37. Şi a fost văduvă ca la optzeci şi patru de ani, care nu se depărta de biserică, cu postul şi cu rugăciuni, slujind ziua şi noaptea. 38. Şi aceasta întru acel ceas venind s-a mărturisit Domnului şi a grăit pentru dânsul tuturor, celor ce aşteptau mântuirea în Ierusalim. 39. Şi după ce au săvârşit toate după legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea sa Nazaret. 40. Iar Pruncul creştea, şi se întărea cu Duhul, umplându-se de înţelepciune, şi darul lui Dumnezeu era pe dânsul.


Supunerea

1. În legea lui Moisi (Ieşirea 13, 2, 12; 22, 29-30, 34, 19; Leviticul 12, 2, 6, 8) tot cel întâi născut al unei mame, om şi animal, dacă e parte bărbătească, trebuie să fie dus jertfă lui Dumnezeu, animalele la şapte zile, pruncul la 40 de zile de la naştere. Pruncul, dus la jertfelnic, se răscumpără prin un miel de un an şi un pui de porumbel, ori o turturea, ori, din partea celor săraci – înlocuindu-se mielul cu un pui de porumbel – prin doi pui de porumbel ori prin două turturele.
În conformitate cu prescripţiunile acestea ale Legii, Iosif şi Maria, la 40 de zile după Naştere, se duc cu Iisus la biserică, spre a-L prezenta la jertfelnic Domnului şi a-L răscumpăra după lege.
2. Între evrei era vie aşteptarea Mântuitorului. Între cei mulţi era (vs. 25) şi un bătrân, om bun şi temător de Dumnezeu. Acest bătrân se chema Simeon. Lui îi fusese făgăduit de la Duhul Sfânt că nu va muri până nu va vedea pe Mesia. Tocmai pe când se apropie Iosif cu Maria şi cu Iisus de Ierusalim, Simeon bătrânul este inspirat şi el şi vine la biserică, unde aşteaptă sosirea lui Mesia cel făgăduit şi mult aşteptat. Şi (vs. 27), când au sosit Iosif şi Maria cu pruncul Iisus, ca să-L răscumpere, după Lege, Simeon ia pe Iisus în braţe şi, mulţumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit să nu moară înainte de a vedea pe Mântuitorul, zice: (vs. 29) Acum, Doamne, pot să mor în pace (vs. 30), că cu ochii mei am văzut întrupată mântuirea mult dorită (vs. 31) pe care ai pregătit-o pentru toate popoarele (vs. 32), mântuire, care e lumină spre a lumina şi învăţa pe păgâni şi spre a fi mărire şi laudă pentru poporul Israel.
Iosif şi Maria deşi ştiau destul de bine cele ce se întâmplaseră mai înainte în Nazaret şi apoi în Betleem, ei totuşi rămân uimiţi de vorbele acestui bătrân. Ei nu-şi puteau explica de unde şi cum a ştiut Simeon să le iasă înainte şi să primească pe micul Iisus cu aşa cuvinte.
Pe când Iosif şi Maria stăteau nedumeriţi, bătrânul Simeon le adresează şi lor câteva cuvinte sentenţioase, profetice, cuvinte, în care el cuprinde pe scurt efectul activităţii lui Iisus. El zice întâi cu referinţă la Iisus (vs. 34): Iată, mulţi din Israel se vor ridica, vor fi fericiţi, ascultând învăţăturile Lui, şi iarăşi mulţi care vor auzi învăţăturile Lui, vor cădea, vor pieri, fiindcă nu vor crede într-Însul şi nu se vor îndrepta. Semnul Lui, Crucea, are să fie obiect de scandal, de contradicţie, de opoziţie (I Corinteni 1, 18), prin care mulţi îşi vor descoperi tainele inimilor lor – apoi cu referinţă la Maria (vs. 35): iar prin inima ta va trece sabia – tu vei simţi cea mai cumplită durere de mamă atunci când vei vedea pe Fiul tău răstignit şi te vei crede părăsită de toată lumea.
Pe când se petreceau cele descrise la grupa cea sfântă se alătură o evlavioasă bătrână, proorociţa Anna, care-şi petrecea ziua şi noaptea la biserică în rugăciune şi în post. Şi ea văzând cele ce se întâmplă, vesteşte tuturor celor care, ca şi ea şi ca şi bătrânul Simeon, aşteptau venirea Mântuitorului, că Mesia Cel aşteptat S-a născut, S-a arătat în biserică.
Deşi e mai presus de Lege, câtă vreme în faţa lumii e născut sub Lege, Mântuitorul se supune Legii, se taie împrejur şi se prezintă la biserică spre a se răscumpăra. El Se supune Legii întru toate, aici, ca şi la Botez, la începutul activităţii Sale, ca şi în întreagă viaţa Sa. Şi, deşi, ca Dumnezeu, e superior Mariei şi lui Iosif, El, ca om, Se supune lor, ascultă de ei, până ajunge la majorat. El se supune anume ca să se arate model de imitat, ca izvor de învăţătură pentru noi. Învăţătura este supunerea faţă cu legea Statului şi a Bisericii, supunerea faţă de părinţii şi profesorii noştri. În orice poziţie socială ne-am afla nu ne putem dispensa de la supunere, de la ascultare de legi şi de superiori. Ba, tocmai prin faptul că Dumnezeu fiind ca om, Se supune legilor până în cele mai mici prescripţii ale lor, Domnul Hristos ne învaţă prin chiar exemplul Său, că cu cât ocupăm poziţii mai însemnate în societate, cu atât trebuie să ne supunem legilor cu mai mare rigoare, dând exemplu bun celor inferiori nouă.
Una din poziţiile cele mai înalte în societate o ocupă preotul. La dânsul, la conduita lui privesc mai mulţi, ca să-şi acomodeze viaţa după a lui. Urmează, deci, pentru el îndatorirea ca întru toate model de supunere şi de ascultare către lege şi către autorităţi constituite în stat şi în Biserică, el să se facă pentru enoriaşii săi.
Preot supus şi ascultător de legi va fi numai acela, care în tinereţea sa s-a obişnuit cu supunerea către părinţi şi către învăţători. Seminarul pentru viitorul preot, este locul unde el trebuie să se exercite cu toată inima în supunere – în supunere către legile şcolii şi supunere către profesorii săi.
Profeţia lui Simeon, bătrânul nu se raportează numai la contemporanii lui Iisus. Ea are în vedere întreagă creştinătatea din toate veacurile, prin urmare ea ne are în vedere şi pe noi. Şi între noi mulţi se găsesc care, fie din uşurinţa minţii, fie din exemplele rele ce le văd, fie din învăţăturile greşite, pe care le aud ori le citesc, se abat de la poveţele cuprinse în învăţături ale Mântuitorului nostru Hristos, ţin de viaţă dătătoare de modă, că treci de om cult, om de spirit, independent, să nu crezi, ori mai bine, să paradezi cu necredinţa şi chiar să ridiculizezi pe cei credincioşi. Aceştia sunt, care, în adevăr, cad; cad sufleteşte, cad moralmente, şi cad, se ruinează şi trupeşte.
Sunt iarăşi alţii între noi, care ascultă cu evlavie învăţăturile sublime ale lui Iisus, cred în Dumnezeirea Lui aşa cum învaţă şi mărturiseşte Biserica şi îşi întocmesc viaţa după poveţele Domnului: pentru aceştia Iisus este spre ridicare, spre înălţare, spre viaţă.
În Biserică, în parohia sa, preotul trebuie să fie un vehicul puternic şi neadormit spre a opri căderea şi a înlesni şi ajuta ridicarea. Toţi enoriaşii îi sunt lui încredinţaţi. El răspunde cu sufletul său pentru cei ce cad. Deci silinţă fără preget trebuie să-şi dea ca pe cei ce înclină spre cădere să-i oprească în pornirea lor şi să-i ajute ca să se ridice.
Această oprire şi acest ajutor spre ridicare este adevărata artă: s-ar putea zice că este arta artelor. Acei care n-au avut prilej să o înveţe, găsesc poveţe mai ales în Epistolele Apostolului Pavel către Timotei, special II, 4, 2 ş.u. Seminariştii însă au prilejul să-şi însuşească această artă aprofundând poveţele pe care profesorii le dau.