"Minunea", cercetarea si arestarea Parintelui Sarbu
Toată această prodigioasă activitate pe teren pastoral-misionar evident că nu era bine văzută de către autoritățile statului, astfel încât părintele nostru va avea de suferit. Era urmărit din 1948, prin diferiți informatori trimiși de Securitate să "supravegheze" îndeaproape activitatea bisericească care se desfășura la biserica Vergului. Mai ales că se tot vorbea de faptul că la ridicarea bisericii fuseseră puși să lucreze prizonieri sovietici. [COLOR="Purple"]Evident că Securității îi trebuiau câteva motive pentru încarcerarea preotului Sârbu.
Un astfel de motiv la constituit "minunea" din vara anului 1949, atunci când pe o fereastră a bisericii Vergului, sub formă de "umbră", apăruse o "cruce". După apariția acestei "minuni" a început să se închege un pelerinaj la biserica Vergului.[/COLOR] Întâmplarea, în zvonul vremii, era legată de cel care ridicase biserica, mareșalul Antonescu care fusese condamnat la sugestia sovieticilor, și astfel, fenomenul căpăta o calificare politică, net anticomunistă. Întreaga situație a pus pe jar autoritățile statului, mai ales că biserica se afla în apropierea centrului Capitalei.
[COLOR="Red"]A urmat cercetarea de către Securitate a părintelui, în perioada 15-21 iunie 1949. Însă, a fost eliberat, probabil la intervenția autorității bisericești.
Următoarea arestare și cea care avea să-i marcheze restul vieții s-a consumat la 12 ianuarie 1954, atunci când locuința avea să-i fie și percheziționată. Era învinuit de "uneltire contra ordinii sociale".[/COLOR]
|