Ecumenismul = EREZIA MONDIALA A LEPADARII DE HRISTOS!
[continuarea postului precedent]
Citat:
[COLOR=black]18. Este bine de remarcat că, dacă oamenii pe care i-am numit Sfinții Părinți, nu au spus nimic împotriva Stăpânului tuturor, nici noi nu ne opunem lor cu nimic. În schimb, dacă voi spuneți, că ei se împotrivesc cuvintelor Stăpânului, atunci vă asumați responsabilitatea unei greșeli duble: Îl așezați pe Stăpânul în al doilea rând, după ei; și îi socotiți voi înșivă foarte vinovați, pentru că au nesocotit poruncile Domnului.[/COLOR]
[COLOR=black]Dar cât de multe scuze putem invoca, totuși, pentru a-i dezvinovăți pe acești fericiți oameni! Câte împrejurări nu au existat, ca să îi constrângă, pe mulți dintre ei, să păstreze tăcerea asupra a diferite lucruri, și să spună altceva, din grija de a menaja auditoriul, sau pentru a răspunde atacurilor eretice, sau în sfârșit, din cauza unei neștiințe pur umane, care este partea noastră a tuturor! Unul, zic, era în plin război împotriva eterodocșilor; altul dorea să se pogoare la slăbiciunea ascultătorilor săi; al treilea urmărea un alt scop, și presându-l împrejurările, a trebuit să renunțe, într-o măsură care nu e neglijabilă, la rigoare și la acrivie, în scopul de a salva un adevăr mai esențial. Iată cum și unii și alții s-au aflat purtați să spună și să facă ceea ce noi nu putem nici să spunem, nici să facem, în prezent.[/COLOR]
[COLOR=black]19. Să ne gândim, de exemplu, la Sfântul Pavel, pentru a nu-l cita decât pe el. Nu a acceptat el, marele învățător al neamurilor, să se curățească după poruncile Legii și, anume, să se tundă (Fapt. 18,1 ? Nu a „hrănit cu lapte” el, pe cei care erau încă începători în credința creștină, refuzându-le „hrana tare” (I Cor. 3,2)? Și dacă am vrea, plecând de la el, să studiem istoria în amănunt, și să punem în evidență, la autorii care fac parte din ceata sfântă a Părinților, toate cazurile asemănătoare, ne-ar lua toată viața, această îndeletnicire![/COLOR]
[COLOR=black]Dar, cei care iau în considerare astfel de texte și trec cu vederea slăbiciunea ascultătorilor vremii, precum și nevoia oratorului de a se folosi de blândețe în asemenea împrejurări, precum și polemica pe care o angajase împotriva vrăjmașilor săi, pe scurt, dacă scoatem din context anumite texte și le prezentăm astfel, ca dogme și le primim cu acest titulatură, autorii lor înșiși vor protesta împotriva unui astfel de procedeu și îl vor condamna.[/COLOR]
[COLOR=black]20. Pe de altă parte, dacă autorii cu pricina au fost avertizați asupra unui punct capabil să stârnească polemici, iar ei au continuat totuși să insiste în împotrivirea lor împotriva cetei Părinților; dacă ei au împins îndrăzneala până la sfidare și până la răzvrătirea deschisă; dacă au continuat în această părere rătăcită și sunt morți știind ceea ce li se impută; atunci, da, fără nici o îndoială, trebuie să îi respingem, împreună cu dogma lor greșită.[/COLOR]
[COLOR=black]În schimb, dacă au formulat ceva incorect, și un anumit motiv, astăzi uitat, i-a purtat ca să facă o mică modificare legii celei drepte; dacă nici o cercetare nu le-a fost propusă asupra problemei în discuție; dacă nimeni nu le-a atras atenția să se lumineze în privința Adevărului; în acest caz, ca și când nu ar fi spus niciodată acel cuvânt [care poate fi eronat], vom continua să îi considerăm ca Sfinți Părinți, datorită strălucirii vieții lor, a evlaviei pe care o avem față de virtuțile lor și față de adânca lor credință ortodoxă, altfel ireproșabilă. Nu le vom urma însă definițiile care sunt atinse de eroare.[/COLOR]
[COLOR=black]Potrivnicii noștri acționează însă invers. Vrând cu orice preț, să pună mărturia Sfinților Părinți în dezacord cu însuși glasul Domnului, ei par, declarativ, că îi cinstesc și îi numesc Sfinți Părinți; dar în realitate, după raționamentul lor, îi fac să pară vrăjmași și vinovați de paricid.[/COLOR]
[COLOR=black]Noi, care suntem conștienți de faptul că mai mulți Sfinți Părinți și Fericiți s-au îndepărtat, în alte cazuri, de rigoarea absolută a dogmelor ortodoxe, refuzăm, de fiecare dată, a le urma în greșeli și a le include pe acestea în conținutul de credință; dar, față de persoanele lor, ne păstrăm cinstirea. Facem la fel și de această dată, dacă se dovedește că unii s-au înșelat și au spus că Duhul purcede de la Fiul. Nu vom accepta această idee, care se împotrivește cuvântului Domnului; dar nu-i vom izgoni din ceata Sfinților Părinți, pe acești oameni vrednici de cinstire.[/COLOR]
[COLOR=black]21. Nu este și Sf. Dionisie al Alexandriei în această situație? Numărându-l în ceata Sfinților Părinți, nu primim însă și propovăduirea sa cu tentă ariană, pe care a ținut-o împotriva libianului Sabelie. Dar ce spun, că „nu primim”? Nu numai că nu o primim, dar o și respingem, chiar și cu ultima suflare.[/COLOR]
[COLOR=black]Putem apune la fel și despre Sf. Metodie, marele Mucenic și Arhiepiscop, care a avut cheile tronului de la Patara; de asemenea și despre Sf. Irineu, Arhiepiscop al Lyonului și despre Sf. Papius de Ierapole (Papius d’Hiérapole). Sfântul Metodie a primit cununa de mucenic; ceilalți doi s-au arătat vrednici urmași ai Sfinților Apostoli, și viața lor virtuoasă strălucește cu o lumină cu adevărat minunată. Ei bine! Dacă ei nu au fost întotdeauna la înălțimea Adevărului și s-au rătăcit câteodată în păreri contrare dogmelor comune ale Bisericii, în acestea nu le vom urma. Dar nu micșorăm întru nimic cinstea și slava pe care o merită, ca Sfinți Părinți.[/COLOR]
[COLOR=black]22. O zi întreagă nu ar fi de ajuns, dacă aș încerca să fac o listă cu toți cei pe care îi cinstim și îi slăvim ca Sfinți Părinți, fără totuși a merge în urma lor, atunci când calea lor se îndepărtează de adevăr.[/COLOR]
[COLOR=black]Acest lucru trebuie să îl facem și în cazul de față, dacă se dovedește că unii dintre Sfinții Părinți au afirmat purcederea Duhului de la Fiul, împotriva cuvântului Domnului, Care ne-a învățat pe noi. Ne delimităm de această noutate, în măsura în care ea trădează și falsifică, cuvântul Stăpânului; în schimb, în ce-l privește pe părintele acestei noi dogme, ne abținem să îl condamnăm, cu atât mai mult cu cât nu este prezent, și nu poate nici să vorbească, nici să se apere. Dar, atunci când acuzatul nu este în măsură să apară în fața noastră și nici să trimită delegați, cine ar fi atât de nebun încât să dea drumul unei acuzații împotriva lui? Și fără acuzator, această problemă nu poate veni la judecată; fără judecată, nici condamnare, este imposibil ca să fie jignit cineva, care nu a luat parte la nici o dezbatere, fără a te acoperi tu însuți de rușine.[/COLOR]
[COLOR=black]23. (1) „Sfinții Părinți au spus că Duhul a purces de la Fiul”. Aceasta este obiecția. Noi răspundem că aceștia sunt în număr mic și că majoritatea Sfinților Părinți nu a consimțit acestei păreri.[/COLOR]
[COLOR=black](2) Câțiva Sfinți Părinți – pe care îi putem număra pe degete – au ținut această învățătură. Dar hotărârile Sfintelor Sinoade au osândit pe cei care se împotrivesc astfel cuvântului Stăpânului.[/COLOR]
[COLOR=black](3) Au fost Sfinți Părinți cei care au spus aceasta. Dar la ce ne folosește să ne certăm asupra numărului Sfinților Părinți în chestiune? Când toată Zidirea face să se audă un singur glas, nimeni nu va părăsi niciodată Mistagogia, nici învățătura Ziditorului și Creatorului universului, pentru a alege creatura în locul Lui, dacă s-ar întâmpla ca aceasta să vorbească împotriva Celui ce a zidit-o. Nimeni nu se va închina în fața legilor iscodite de creatură, disprețuind pe cele ale Făcătorului și Întemeietorului lumii.[/COLOR]
[COLOR=black]24. Invoci mărturia Sfinților Părinți pentru a-ți susține dogma? Iată aici mărturia Stăpânului Însuși. Iată hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice. Iată, în sfârșit, și ceata celor mai mulți dintre Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți. Acestea sunt izvoarele dogmatice la care s-au adăpat duhovnicește, înainte de tine, episcopii Romei, la care ne-am referit puțin mai înainte. Ei au primit nealterată, datorită Simbolului sfânt de credință, dogma Sfintei Treimi consubstanțiale, și au transmis-o în toate provinciile din apus. I-am citat[/COLOR]
[COLOR=black](a) pe cei doi Sfinți Leon – Sfântul Părinte care a strălucit la al IV-lea Sfânt Sinod Ecumenic, și cel care e părtaș cu el la același nume și la aceeași credință. Dar exemplul lor este departe de a fi singular. Să ne gândim:[/COLOR]
[COLOR=black](b) Strălucitul Adrian a condus același tron apostolic. Dar, în corespondența sa cu Sfântul și Prea Fericitul Tarasie, unchiul nostru din partea tatălui, el se declară, deschis și fără ezitări, apărător al dogmei purcederii Duhului de la Tatăl, și nu de la Fiul.[/COLOR]
|
[continuare in postul urmator]
|