[antiecumenism]

Se gaseste la adresa:http://www.carteaortodoxa.ro/2008/03...ihai-eminescu/
o carte care merita citita:
Ortodoxia, Mihai Eminescu


Ortodoxia
Mihai Eminescu
Editura Eikon, 2003

Recenzie de Octavian Dărmănescu


Înregimentarea de către posteritate a marilor ei precursori este un fenomen trist, dar detectabil uşor în cultura unui popor. Nici Mihai Eminescu n-a scăpat acestei militarizări – vezi manualele perioadei comuniste. La prima vedere, prezentul volum ar încerca aceeaşi anexare, însă nimic mai injust. În prefaţă, Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Corneanu propune o regândire şi o reală considerare a ortodoxiei marelui poet, justificând cu publicistica pe această temă.
[SIZE=3][COLOR=DarkRed] Cartea are meritul de a-l lăsa pe Eminescu cel de acasă (bântuit adesea de pesimismul romantic şi de un budism turnat diferit într-o strălucită minte creatoare) şi de a-l prezenta pe redactorul-şef de la Timpul, care se lupta înverşunat cu politicile de catolicizare austro-ungare de peste munţi, un Eminescu precaut care-i striga lui Ion C. Brătianu cu privire la toleranţa extremă a acestuia vizavi de înfiinţarea Mitropoliei catolice de Bucureşti (1883): „Bagă de seamă, faci jocul Austriei”[/COLOR][/SIZE]. [SIZE=4][COLOR=Red]Pentru ilustrul gazetar, adevărul este clar: „Popor ortodox în puterea cuvântului, noi nu voim să ştim nici de cezarism, nici de cezaro-papismul muscălesc”.

[/COLOR][/SIZE] Altădată, argumentând toleranţa la români, încheia avocăţesc: „toate acestea dovedesc că n-am făcut niciodată ceea ce dorim să nu ni se facă nouă”. Ceea ce nu-l împiedică să nu critice relaxat formalismul religios: „La întrebarea ce şi-o pune domnul David Stauss, scriitorul vieţii lui Isus, de mai suntem noi creştini sau ba, o întrebare la care răspunde negativ, noi adăugăm: fosta-am vreodată creştini?”.
Formaţia spirituală delicată a poetului îi permite reflecţii originale: „În fiecare rugăciune e un fel de formulare temporară a mizeriei acestei lumi şi o încercare de ocolire a necesităţii cauzale… Doamne, arată că nu e posibil să, Doamne fă imposibilul posibil”. Atent la degradarea timpului istoric, Eminescu scrie într-un articol dintre celebrele sale caiete (peste 25.000 de pagini): „Cel mai strălucitor dintre fluxurile timpului nostru orientat în sens material rămâne totuşi banul. Iar strângerea lui masivă şi cât mai fără trudă cu putinţă îl reprezintă pe diavol”. [COLOR=Red]Virgil Cândea arăta că opera Sfântului Nicodim Aghioritul a fost cunoscută şi însuşită de către marele poet prin traducerile lui Paisie Velicicovschi. [/COLOR]Totodată, manuscrisele sale arată că în timpul studiilor vieneze poetul a citit dogmatica lui I. Kuhn, Fr. X. Dieringer, dar şi pe Hegel şi Bruno Bauer. Încă o dovadă a enciclopedismului clasic, orice ar spune hiper-specializaţii oameni recenţi.
[COLOR=Red] În ochii mari ai geniului român, figura Răstignitului ia valenţe titanice, Eminescu văzându-L pe Hristos drept „reprezintantele libertăţii, martirul omenimei lănţuite”. Relatând epicul sărbătorii de la Putna în memoria lui Ştefan cel Mare (1871), din al cărei comitet de organizare a făcut parte, Mihai Eminescu arăta: „Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului”.[/COLOR]