[antiecumenism]

În religia budistă, omul care este vis nu are nimic ce să-şi reproşeze, pentru că întregul univers în care trăieşte nu are decât valoarea iluziei, nu există nicio Fiinţă Personală Absolută şi veşnică în faţa Căreia persoana umană să-şi măsoare fiinţa sa şi să se valorifice pe sine. Maya nu conservă decât idealul indiferenţei totale, până la urmă, pentru că nimic nu are nici un sens şi nicio valoare în veşnicie.
Visul ortodox este interpretabil în mod contrar celui budist, ca sens al smereniei, pentru că el denumeşte discrepanţa de netrecut dintre făptura creată şi Dumnezeul şi Creatorul ei veşnic şi absolut desăvârşit. Viaţa este vis nu pentru că este o halucinaţie fără noimă a unei conştiinţe impersonale, ci pentru că reperele mundane ale acestei vieţi nu sunt veşnice, ci durata lor este de o clipă (Şi o clipă ţine poate - Glossă) în comparaţie cu veşnicia. De aceea, visul vieţii în sens ortodox este mai zguduitor decât cel budist, pentru că el este doar o ispită a lumii care trece, pentru ca să renască apoi transfigurată. Însă omul care crede în acest vis se pierde pe sine pentru veşnicie.



[COLOR=red]De aceea Eminescu refuză să creadă în religii şi filosofii false, cum sunt religia înstrăinării lui Dumnezeu de lume (simbolizată prin acel Iehova evreiesc pe care poporul nu îndrăznea nici să-l numească şi prin care înţelegem un Dumnezeu străin de lume, necomunicativ cu omul, aşa, ca în deism) dar şi religia budistă.[/COLOR]
[COLOR=red]
[/COLOR]
Nici faptul că Eminescu se desparte, în aceeaşi poezie, de antichitate şi de clasicism şi se declară romantic nu este unul nesemnificativ. Ar părea că autodefinirile sale din finalul poemului sunt superflue, în comparaţie cu restul versurilor. Rezistenţa sa este faţă de infiltrările insidioase ale unor opinii sociale care urmăresc să-i schimbe parcursul gândirii fără să înţeleagă că motivaţiile sale au rădăcini adânci în conştiinţa sa.


[COLOR=red]Poemul începe cu refuzul unor anumite perspective religioase şi se termină cu definiţia sa ca romantic. Însă romantismul reprezintă tocmai întoarcerea şi căutarea înfrigurată a lui Dumnezeu ca Dumnezeu al inimii (într-o poezie, Eminescu Îl numeşte Regele inimei sau Regele Lin, cu trimitere evidentă la Hristos)de către o Europă care se revolta împotriva tocmai a confiscării lui Dumnezeu de către deismul clasicist şi raţionalismul iluminist. [/COLOR][COLOR=red]Romantic [/COLOR][COLOR=red]a fost şi este sinonim cu creştin.[/COLOR]
[COLOR=red]Finalul poemului ne demonstrează şi faptul că Eminescu se simţea romantic la modul contemplativ-religios, iar nu estetic sau artistic.[/COLOR]

Psa. Drd. Gianina Picioruş