[silverstar]

[COLOR=green]Lui Eminescu
de Ştefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel

O, Doamne, câtă vreme rămasă înapoi!
Unde eşti tu acuma şi unde suntem noi,
Nevârstnicii romantici, sentimentali de-ieri,
Care plângeam cu tine şi-a tale mari dureri
Ni le-nsuşeam, asemeni acelor neofiţi,
Ce se visau aieve pe cruce răstigniţi
Şi resimţeau tot chinul, batjocora şi-amarul,
Ce le-ndurase-odată şi Christ urcând Calvarul? ...

Sunt ani de-atunci… şi astăzi nevârstnicii de ieri
Au încercat ei înşişi cumplitele dureri,
Au suferit şi dânşii şi-au plâns cu-adevărat,
Ca tine, nopţi de trudă adesea au vegheat,
Slujind plini de credinţă divinului tău cult,
Şi cine ştie dacă n-au suferit mai mult,
Lipsiţi de-aripa largă a geniului tău…

Azi când pluteşti dincolo de bine şi de rău,
Când nu mai simţi pe frunte cununa grea de spini,
Pătrunşi de pietate, ca nişte pelerini,
Ţi-aducem ţie altă cunună mai bogată –
Căci sunt şi flori pe lume ce nu mor niciodată!...

Ce pelerini cucernici, trudiţi de lungul drum,
Ne ridicăm privirea spre tine şi acum
Abia ne dăm noi seamă ce sfânt şi mare eşti:
Ce sus, tot mai puternic, mai mândru străjuieşti
Umplând tot orizontul cu raza ta cea clară,
Întocmai cum în zare luceafărul de sară
Pe cerul gol de stele răsare timpuriu…
Ca-n zori tot el să steie aprins cel mai târziu…

[/COLOR]
[COLOR=green]Lui Eminescu
Traian Demetrescu

Şi nu mai eşti! ... O groapă sub rînjetele-i crunte
Cuprinse necuprinsul din geniala-ţi frunte!
Şi după cum în viaţă a fost eternul dor:
Tu dormi, tu dormi acuma sub teiul plîngător!

Iar vîntul cînd va bate, în gîrbovita iarnă,
Puzderii de zăpadă desupră-ţi o s-aştearnă;
Şi vara o să-ţi cânte cu freamătul său trist,
Cum l-ai cântat tu, dulce al poeziei Crist!

Când moartea-ţi mă cuprinse de plângeri fără margini,
Erai cu mine-alături: în veşnicile-ţi pagini!
Te-am înţeles atuncea mai mult... apoi mi-am zis
Că poarta nemuririi chiar moartea ţi-a deschis!

Dormi!... Ţeasta ta o-ncape un biet coşciug de scânduri,
Ea, ce-a-ncăput în viaţă un univers de gînduri!...
O! Dormi, sub dulcea pace din al veciei cort,
Etern poet! căci numai pentru cei morţi eşti mort!

[/COLOR]
[COLOR=green]DOR DE EMINESCU
A.Păunescu, Al.Zărnescu

Într-o lume relativă ce-a facut şi-a desfăcut
Eminescu-i remuşcarea dorului de absolut.
Dacă unu şi cu unu nu mai vor să facă doi
Eminescu este chipul infinitului din noi.

Fără el oricare lucru şi-ar urma cărarea sa,
Fără el chiar steaua noastra dintre stele ar cădea.
Pe pământul vechii Dacii, când mai mare, când mai mic,
Dacă n-ar fi Eminescu viaţa nu ne-ar fi nimic.

El Moldovei ii e fiul şi Munteniei nepot,
L-a-nfiat intreg Ardealul, Eminescu-i peste tot.
Într-o lume relativă mai avem un nume sfânt
Eminescu-i România tăinuită în cuvânt.[/COLOR]