Dezavantaje ale cipurilor RFID:
1. Codul de bare de pe majoritatea covîrșitoare a produsele aflate azi pe piață conține explicit numărul 666, cu trimitere directă la pasajele din Apocalipsă referitoare la numărul numelui fiarei. Înlocuirea codului de bare cu cipul RFID pentru produsele din comerț nu a fost niciodată adusă la cunoștința publicului ca pe o cucerire științifică cu care pe viitor vom reuși să scăpăm de numărul 666 de pe cumpărăturile noastre. Dimpotrivă, cu mult mai grav chiar, prezența obligatorie a cipurilor în documentele de identitate personală și pe majoritatea produselor de pe piața viitorilor ani, adică atît la cumpărător, cît și la produsul cumpărat, ne trimite automat cu gîndul la versetul 13:17 din Apocalipsă: Ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără numai cel ce are semnul, sau numele fiarei, sau numărul numelui ei. Pînă astăzi nici una din firmele producătoare de cipuri RFID nu a făcut dovada lipsei numărului 666 din memoria acestor cipuri pe care unii le vor obligatorii și în actele de identitate din România.
2. Informațiile din memoria cipului pot fi citite de către orice cititor, nu doar de către cele specializate. Astfel, cu un simplu calculator performant, orice date, oricît de criptate ar părea, pot fi sparte într-un timp extrem de scurt. Conectarea acestor informații cu anumite baze de date publice din cîteva țări poate oferi în cîteva minute toate informațiile vitale despre persoana căreia i se scanează (cu știință sau fără!) un document personal prevăzut cu cip RFID. Din acest moment, posesorul de buletin / pașaport / carnet de conducere / card de sănătate / card de credit [7] care conține cip devine cea mai ușoară pradă în fața oricui are un cititor de cipuri RFID și un calculator. Pretextul eliminării terorismului pentru impunerea acestor cipuri este nimic altceva decît praf în ochi, orice terorist cu o minimă dotare electronică putînd dispune după bunul plac de informațiile obținute atît de ușor. Cu atît mai rău se întîmplă în cazul în care anumite state caută să-și impună controlul total asupra cetățenilor lor. Se va ști în orice clipă unde sîntem, cu cine sîntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm, ce am cumpărat și în ce cantitate. Practic libertatea va deveni un mit, o frumoasă amintire de pe vremea părinților noștri.
3. Prin prezența cititoarelor de cipuri RFID în toate automobilele produse de marile firme auto din 2005 pînă azi, în trenuri, autobuze, avioane, magazine, gări, metrouri [8], și pe principalele artere de circulație s-a început deja impunerea controlului total asupra omenirii.
4. Dimensiunea de astăzi a acestor cipuri le face să fie practic imposibil de detectat cu vreunul din simțurile omenești. Necesitatea hranei și a îmbrăcămintei va face ca nimeni să nu poată sta departe de sistemul electronic de control total.
5. Unicitatea fiecărui cip RFID face ca orice document personal și ca absolut tot ce se vinde și se cumpără să poată fi monitorizat cu mare precizie. Prin efectuarea plății unui produs prevăzut cu cip nu se dezactivează cipul, ci acesta continuă să rămînă veșnic funcțional.
6. Cantitatea imensă de date cerută de o astfel de dezvoltare a industriei cipurilor RFID face absolut necesară existența unor gigantice baze de date unde se vor stoca informațiile de pe cipuri, tranzacțiile financiare, rutele de călătorie, timpul petrecut în anumite locuri și alte date ce vor fi folosite după bunul plac al posesorilor acestor baze de date. Conectarea acestor imense baze de date cu bazele de date personale aflate în evidența statului sau ale unor terțe companii duce la controlul total asupra individului.
7. Cititoarele de carduri pot fi ascunse în orice tip de material, introducerea lor în uși, pavaje, podele, rafturi, tejghele, făcînd imposibilă cunoașterea momentului în care cineva a fost scanat.
8. [COLOR=#000080]Microcipurile implantate la animale au provocat cancer în aproximativ 10% din cazurile implanturilor. Țesutul cancerigen a apărut întotdeauna în jurul cipului RFID.[/COLOR] [9]
9. Cipurile RFID sînt sensibile la anumite tipuri de radiații ori contactul cu surse încărcate cu electricitate. Astfel, microundele le fac să explodeze, în cazul implanturilor provocînd dezastre biologice. Devine imposibilă folosirea lor la oameni sau animale care au acces în zone cu astfel de radiații.
10. Cipurile implantate nu au stabilitate în țesutul implantat, de multe ori, în urma mișcărilor organismului migrînd din locul unde au fost implantate și necesitînd intervenții chirurgicale. De asemenea, ele, în forma în care există astăzi, se pot sparge în interiorul țesutului și provoca răni cu diferite grade de pericol.
11. Anumiți bolnavi din cîteva spitale au primit implanturi cu cipuri RFID fără să își dea acordul și fără să știe de ele. Astfel s-a întîmplat la clinica de bolnavi Alzheimer West Palm Beach din Florida, începînd cu anul 2007. Astfel de cazuri se pot generaliza, mai ales sub presiunea unor legi sau în cazul unor situații extreme precum starea de război.
12. Posesorii de animale de casă au fost obligați în Portugalia, Noua Zeelandă, Singapore, Bangkok, și cîteva state din SUA să își implanteze animalele de casă cu cipuri RFID. De asemenea, de cîțiva ani buni și posesorii de vaci, oi, capre, din România, sînt obligați să atașeze un astfel de cip RFID tuturor animalelor producătoare de lapte, fără vreun motiv rațional.
13. Vigilența celor ce sînt chemați să verifice autenticitatea actelor va scădea foarte mult, de vreme ce un astfel de cip va certifica datele înscrise și fotografia din pașaport, determinînd autoritățile să se încreadă în puterea cipului de a nu fi falsificat. Cercetări recente [10] arată că extragerea și chiar falsificarea datelor din cipul RFID din pașapoarte este cît se poate de simplă pentru cineva cu minime cunoștințe în domeniul informatic.
Mica trecere în revistă de mai sus trage un semnal de alarmă asupra raționalității existenței cipurilor RFID în actele de identitate din România. Nu au trecut nici 20 de ani de cînd frații și părinții noștri au murit cu nădejde în suflet strigînd „Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim!”. Din Ianuarie 2009 a început, cu o grabă suspectă, eliberarea de pașapoarte și permise de conducere cu cip RFID, fără ca cineva din România să cunoască în detaliu datele stocate pe cip. Ni s-a spus doar, fără a putea verifica în vreun fel, că vor fi stocate datele personale, imaginea feței și a două amprente digitale.
|