In primul rand sa nu uitam de Dumnezeu si cum vrea El sa ne imbracam:
"Femeia să nu poarte veșminte bărbătești, nici bărbatul să nu îmbrace haine femeiești, că tot cel ce face aceasta, urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău.
[COLOR=black]Barbatii care se plang ca astazi femeile petrec prea mult timp in fata oglinzii gatindu-se, impodobindu-se si cosmeticindu-se, pot sa se mangaie afland ca in timpurile Noului Testament era si mai rau… De ce? Pentru ca atat clasa superioara cat si cea de mijloc a femeilor nu prea aveau cu ce sa-si omoare timpul. Ele nu puteau detine functii publice, si de fapt nu aveau servicii in afara casei, nu se puteau implini profesional sau academic, astfel ca petreceau mult timp infrumusetandu-se, deoarece isi puneau toate sperantele in infatisarea lor exterioara. [/COLOR]
[COLOR=black]Poetul roman Lucius Valerius raspundea moralistilor care acuzau femeile pentru hainele si ornamentele lor extravagante, astfel: "De ce sa purtam pica pe femei pentru podoabele si hainele lor? Femeile nu pot detine functii publice, sau religioase, si nici nu pot castiga victorii in lupta; ele nu au nici o ocupatie. Tot ce pot face este sa-si consacre timpul impodobirii si imbracarii". Aceste lucruri descopera un adevar fundamental, si anume ca oamenii care se dedau excesiv infrumusetarii de sine, de obicei nu au un alt lucru mai important cu care sa-si ocupe mintea. [/COLOR]
[COLOR=black]Crestinismul s-a nascut in acea lume a luxului si a degradarii morale. Aparea o clasa noua de mijloc, imbogatita prin prazi de razboi. Aceasta voia sa-si afirme noua stare sociala prin haine scumpe si belsug de bijuterii. Putem spune aceasta despre femei ca si despre barbati. De fapt, asa cum vom vedea in capitolul 6, unii barbati aveau toate degetele lor asa de pline cu inele, incat nu puteau sa-si foloseasca mainile decat numai pentru a da ordine servitorilor. Tocmai in acest context al contrastului dintre lux si saracie, crestinii erau chemati sa-si traiasca credinta. Nu este surprinzator ca gasim in Noul Testament sfatul de a cauta infrumusetarea inimii cu un duh smerit si linistit, mai degraba decat impodobirea exterioara a corpului cu pieptanaturi elaborate, aur, perle si vesminte scumpe. [/COLOR]
[COLOR=black]Dumnezeu nu condamna adevaratele podoabe. El a umplut lumea cu lucruri care sunt nu doar utile, ci si frumoase. Nuantele de culori ale florilor, penajul pasarilor, blana animalelor, frumusetea corpului omenesc cu obraji incantatori, buze delicate, ochi scanteietori, toate aceste lucruri sunt prin natura lor, podoabe, deoarece sunt supra-adaugate la ceea ce este doar folositor. Dumnezeu putea sa faca toate fructele si legumele verzi, dar a ales o varietate de culori, astfel ca ele ne furnizeaza nu doar hrana, ci si frumusete. [/COLOR]
[COLOR=black]Adevarata impodobire este aceea care permite unei persoane sa exprime adevarata infatisare. Trebuie sa fie o legatura intre viata interioara si infatisarea exterioara. A pretinde ca umbli smerit cu Dumnezeu in timp ce te impodobesti extravagant si ostentativ, este ipocrizie. Ceea ce purtam trebuie sa reflecte faptul ca noi cautam mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui in viata noastra. [/COLOR]
In Biserica femeile sa poarte batic si fuste lungi ca sa nu sminteasca pe cei de acolo si ca sa stea acoperite si smerite in fata Lui Dumnezeu si a Maicii Domnului si a ingerilor si sfintilor care sunt prezenti la Sfanta Liturghie.
|