Felurile viselor: vise dumnezeiesti, vise firesti si vise provocate de demoni.

Sfantul Diadoh al Foticeii considera visele firesti a fi "chipuri ale gandurilor", iar visele cele rele "batjocuri ale demonilor".



Potrivit lui, visele bune sunt trimise sufletului de catre Dumnezeu, din iubire, iar trasaturile lor esentiale sunt: "nu trec de la o infatisare la alta, nici nu ingrozesc simtirea, nici nu aduc rasul sau plansul deodata". Dumnezeu se apropie de suflet, prin ele cu "toata blandetea", umplandu-l de bucurie duhovniceasca.



Efectul lor este ca sufletul cauta sa prelungeasca bucuria si linistea adusa de un astfel de vis, chiar si dupa ce s-a trezit.



Visele rele, provocate de diavoli, sunt tulburi. O minte curata, in astfel de momente, recunoscand viclesugul diavolesc, trezeste trupul si imprastie aceste duhuri straine si viclene.

Sfintii Parinti spun ca visele tulburatoare pot izvori si din firea noastra, de la natura noastra. Astfel de vise poate primi si cel ce s-a culcat dupa rugaciune indelungata. Acestea sunt totusi expresia faptului ca el nu este deplin liber de necuratii.



Cuviosul Nichita Stithatul vorbeste despre vise simple sau firesti, despre vederi si despre descoperiri, in somn.



Visele firesti, potrivit lui, pot fi recunoscute foarte usor prin varietatea si instabilitatea lor, ca unele ce "nu raman neschimbate in inchipuirea mintii, ci se amesteca, se alunga si se schimba des dintr-unul in altul ". Din astfel de vise, ne spune acest Parinte, nu vine nici un folos.



Superioare viselor simple sunt vederile. Acestea sunt clare, ferme, nu se prefac dintr-una in alta ci "raman intiparite in minte si neuitate timp indelungat". Scopul lor este aratarea celor ce vor urma.



Descoperirile sunt specifice sufletului curatit deplin de pacat si luminat de Duhul Sfant. Cele ce i se descopera in vis sufletului nepatimitor, sunt tainele dumnezeiesti si minunate, tainele ascunse ale dumnezeirii, raspunsurile cele mai bune si conform voii lui Dumnezeu la unele probleme ale noastre si ale semenilor.



Atunci cand Duhul Sfant i se arata sufletului, cu scopul de a-i face descoperiri, nu-i arata lucruri obisnuite, nici cele ale lumii cunoscute cu simturile, ci ii arata pe acelea pe care nu le-a vazut niciodata de la sine, nici nu si le-a inchipuit.



Sfantul Ioan Scararul, spune:"cand incepem sa credem in visul demonilor, ei isi bat joc de noi si cand nu dormim".



Ava Filimon ne da urmatorul sfat, primit de la batranii asceti: "Sa nu te lenevesti si sa nu te faci nepasator, ci inainte de a te culca, fa multe rugaciuni in inima ta si impotriveste-te gandurilor, ca nu cumva sa fii dus de voile diavolului si sa te lepede Dumnezeu. Grijeste cu puterea ca sa adormi dupa psalmi si dupa aceasta meditatie in minte, si sa nu lasi cugetarea ta sa primeasca ganduri straine; ci in gandurile in care ai fost rugandu-te, in acelea sa te culci meditand, ca sa fie cu tine cand adormi si sa-ti graiasca tie cand te trezesti".



Lucrarea de discernere sau de deosebire a duhurilor, lupta impotriva acestora, pana la biruirea si izgonirea lor deplina, este o lucrare grea si de durata, extinzandu-se pe timpul intregii vieti si este masura a curatiei depline, a dobandirii nepatimirii, insa nu in sensul lipsei ispitei, ci in biruirea ei.



Cunoscand viclenia diavolului, Diadoh al Foticeii recomanda celor ce se nevoiesc sa nu primeasca nici un fel de aratare, fie ca ea este lumina, figura in chip de foc, glas sau chip.



Motivatia pe care o da el acestei recomandari este aceea ca o astfel de experienta este cel mai adesea o inselaciune a vrajmasului, prin care i-a amagit pe multi si i-a indepartat de la adevar.



Sfantul Grigorie Sinaitul intareste aceasta recomandare, cerandu-ne sa nu primim niciodata nimic din ceea ce mintea si simtirile ar primi din afara sau dinauntru, fie ca este chipul unui inger, al unui sfant sau chiar al Mantuitorului Hristos.



Acelasi Sfant Parinte ne spune ca "Dumnezeu nu se supra pe cel ce ia aminte la sine cu de-amanuntul de teama amagirii, chiar daca acesta n-ar primi nici ceea ce trimite El, fara multa intrebare si cercare".



In acest sens Diadoh al Foticeii ne da ca pilda o sluga chemata de stapanul care a lipsit mult timp de acasa, noaptea, la poarta curtii, dar care, nerecunoscand precis glasul stapanului ei, nu-i deschide poarta, de teama ca nu cumva sa se insele si sa fie amagita. Iar consecinta este ca "Domnul acesteia, nu numai ca nu se va mania pe ea cand se va face ziua, ci o va invrednici de multe laude, fiindca a socotit ca si vocea stapanului este inselaciunea si n-a voit sa piarda lucrurile lui".



Mai transant decat toti este Sfantul Ioan Scararul care considera ca acela care crede visurilor este asemenea celui care "alearga dupa umbra sa si incearca sa o prinda".



Daca totusi Parintii duhovnicesti ne recomanda sa credem unele vise, acestea sunt visele care ne vestesc judecata si osanda vesnica, dar nici pe acestea oricand, ci doar atunci cand duc la pocainta si smerenie. Daca pricinuiesc sufletului deznadejde, este semn ca si acestea sunt de la diavoli.



In concluzie, nu trebuie sa primim si sa credem oricarui vis, insa nici nu trebuie respinse toate in bloc, ca unele ce sunt toate rele, ci sa stam in ascultare permanenta fata de un duhovnic.