Cand ma intorc cu gandul in urma, la ceea ce se numeste - copilarie - imi aduc aminte ca fiind nascuta in oras, bunici din partea tatalui nu am avut fiindca era orfan, iar din partea mamei, desi era din Campulung Moldovenesc, bunica era cu noi la Timisoara, deci nu am avut unde sa merg in vacante, ca alti copii, la bunici. Viata la bloc nu e chiar asa de interesanta, insa imi aduc aminte de parcul " APOLO " sau mai nou " PARCUL POPORULUI " care era peste drum de casa in care locuiam si la care priveam pe fereastra adesea. Eram copil din cartierul " Piata Traian " cu camin cu orar prelungit si scoala generala la doi pasi. Fiind 6 frati, 3 baieti apoi 3 fete, eu sunt a 5-a, am avut o copilarie fericita in sensul ca eram , sau trebuia sa fim multumiti cu ceea ce aveam ( ma refer la jucarii, hainute, si de ce nu chiar mancare ). Dar nu ma plang, chiar sant fericita ca am fost sanatosi, imbracati din manuta mamei mele dragi, care pe langa serviciu de telefonie la C.F.R, a cusut croitorie sa ne poata imbraca si pe noi frumos, doamne, ce fericita era cand mergeam la plimbare cu totii. Treceau unii pe langa noi si intorceau capul, admirandu-ne cat eram de frumosi. Cand am mai crescut putin, sufeream in taina ca aveam colege care de Pasti sau de Craciun primeau rochite noi si pantofi, pe cand eu purtam ce primeam de la sora mea sau de la neamuri. Dar m-a ajutat bunul Dumnezeu sa intru la liceu, fara meditatii, am fost prima promotie de Liceu Economic ( desi mia-r fi placut "Limbi straine" ), ca sa am o calificare sa pot merge la un serviciu sa am si eu banutii mei, castigati de mine.
Acum ma gandesc cu nostalgie la acei ani frumosi, cand de mica am invatat sa pretuiesc un banut , sa nu-l cheltui la nimereala, erau banuti munciti de mine si ajutam si eu in casa, ca greutatile erau mari si parintii incepeau sa fie mai neputinciosi, mai bolnaviori.
Daca n-am avut bunici la sat, bunul Dumnezeu m-a binecuvant ca prin casatorie sa stau la sat, comuna Ghiroda ce se afla la 6 km de Timisoara alaturi de sotul meu si cei doi copii Florin si Laura, carora am incercat sa le ofer tot ce eu nu am avut, din punct de vedere material, cu dragostea de mama cred ca i-am inabusit, atat de dragi mi-au fost cand erau mici ca de altfel si acum mari, ca stam cu totii impreuna, n-au vrut sa le luam apartament in oras, au vrut sa ramana, la casa parinteasca.
Dar ce vroiam sa spun legat de acesti ani ai copilariei, este faptul ca acum, cand ma visez copil, toate visele mele sant legate de acest apartament in care si acum locuieste fratele meu cu tata, totul se invarteste in jurul acestui punct. Ma iertati de faptul ca mi-am depanat amintirile, dar m-a prins nostalgia copilariei. Doamne ajuta!
