Forum Crestin Ortodox - View Single Post

#23 23.01.2009, 01:18:05

[continuarea postului precedent]

Citat:

Nu se vorbea defel despre lucruri lumeşti, în afară de situaţiile în care era vorba despre cele ce ţin de condiţiile vieţuirii singuratice în sălbăticia codrului. Totul era foarte deosebit şi nespus de însufleţitor. Chiar şi un începător ca mine putea simţi atmosfera de dincolo de lume a schitului… După câteva ceasuri de conversaţie la prima mea vizită, Pr. Serafim m-a anunţat că vor coborî împreună cu mine la maşină ca să vadă ce se poate face ca să o scoată din noroi. Pe drum a cântat tot felul de cântări şi tropare ale unor sfinţi ce răsunau blând prin pădure, amestecându-se cu ciripitul păsărilor. Ajunşi la maşină, am început să împingem şi să tragem icnind din greu, dar maşina nu s-a urnit. Până la urmă a trebuit să mergem în oraş şi să telefonăm după un camion pentru remorcat. Pe când aşteptam lângă maşină, Pr. Serafim a văzut că eram supărat şi îngrijorat pentru maşină. Pe neaşteptate, arătând către superbii munţi şi către pădurile din jur, a spus: «Vezi toate aceste frumuseţi? Iar munţii de acolo se află aici de atâta vreme şi s-ar părea că vor rămâne pe vecie, nu-i aşa? Dar nu-i adevărat. Într-o zi chiar şi aceşti munţi vor pieri». Era limpede ce vrea să spună: La ce bun să te necăjeşti pentru problema de o clipă a unei maşini împotmolite, care oricum se va rezolva în scurt timp, când chiar şi munţii cei atât de trainici se vor risipi într-o zi? Era prima oară dintr-un lung şir de daţi când Pr. Serafim îmi transmitea instantaneu propria linişte sufletească. M-am simţit îndată împăcat, liniştit, şi întreaga mea agitaţie a fost alungată, aşa cum avea să se întâmple atât de des în prezenţa sa în anii ce aveau să vină“. La a doua vizită, Alexei şi-a luat cu sine soţia şi fiul. Pe când lua ceaiul cu părinţii le-a povestit despre nemulţumirea sa ca profesor, despre faptul că nu îi plăcea ceea ce li se cere profesorilor moderni să bage în capul copiilor. Părinţii erau plini de bunăvoinţă faţă de această familie bună şi conştiincioasă. Când au rămas singuri, Pr. Gherman i-a spus Părintelui Serafim: „Îmi plac oamenii ăştia!” Curând a venit Alexei şi le-a spus părinţilor că ar trebui să plece. „Stai“, a exclamat Pr. Gherman. „Trebuie să vă închinaţi la icoane înainte de plecare. Mergeţi în biserică şi aşteptaţi-mă acolo“. După ce Alexei cu familia au plecat, Pr. Gherman s-a adresat din nou Părintelui Serafim, întrebându-l: „Ce să le spun?” „Poartă-te firesc”, a răspuns Pr. Serafim. „Spune-le ceea ce simţi“. Pr. Gherman şi-a făcut cruce şi a intrat în biserică. A cântat „Bucuria tuturor celor scârbiţi”, troparul Catedralei Arhiepiscopului Ioan, acompaniat de Alexei şi familia sa, care-l învăţaseră de pe o casetă audio cu slujba înmormântării Arhiepiscopului. Uitându-se la vizitatorii săi şi neştiind de unde să înceapă, Părintelui Gherman i-a venit în minte chipul Părintelui Adrian de la Noul Diveievo. A început să vorbească acestei familii despre uimitorul preot căsătorit, povestindu-le cum în toate locurile pe unde l-au dus evenimentele istorice - Kiev, Berlin, Wendmgen, statul New York - în jurul său s-a alcătuit o comunitate strâns unită de mireni ortodocşi. Chiar în mijlocul marilor încercări suferite în Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Pr. Adrian fusese în stare să-şi recapete pierduta linişte a copilăriei sale ortodoxe, spre a crea condiţiile şi a dobândi starea sufletească prin care el şi oamenii săi să poată duce o viaţă creştină în plinătatea harului. Obştea sa actuală din statul New York, a spus Pr. Gherman, prospera duhovniceşte, fiindcă le insuflase oamenilor o filosofie de viaţă ortodoxă conştientă. Deşi erau în mijlocul lumii, el şi turma sa nu erau din lume, ci alcătuiau o insulă de Ortodoxie. Pr. Gherman a subliniat că inima obştii părintelui Adrian erau slujbele săvârşite zilnic şi i-a încurajat pe Alexei şi pe Susan să facă la fel. El le-a dat şi un model de urmat: din cele opt slujbe din ciclul zilnic, a spus el, ar trebui să facă măcar Ceasul al Nouălea în fiecare zi negreşit. Alexei a fost foarte mişcat de mesajul părintelui Gherman despre comunităţile creştine laice. „Este exact lucrul de care aveam nevoie”, a spus el. „Acum am o imagine a felului cum trebuie să trăiesc.” Întors acasă, la Etna, Alexei a cultivat „pustia” din curtea casei sale. In fiecare seară intra împreună cu familia într-un mic paraclis cu hramul [COLOR=#000066]Sfinţilor Adrian şi Natalia[/COLOR], pe care-l amenajaseră în staţia de pompare din spatele casei. Acolo citeau şi cântau Ceasul al Nouălea, la care mai târziu au adăugat şi Vecernia.
Având diplomă de ziarist şi talent de scriitor, Alexei a început să scrie şi câte ceva despre noua sa viaţă de creştin ortodox. În vara lui 1971 el le-a trimis părinţilor un scurt articol compus de el, simţindu-se oarecum nesigur şi cerându-le părerea. Ca răspuns, Pr. Serafim i-a scris: „Nu e defel «slavă deşartă şi impertinenţă» să scrii un asemenea articol căci, dacă nu altceva, măcar te ajută să-ţi limpezeşti şi să-ţi dezvolţi ideile şi sentimentele… Mă gândesc chiar la un loc unde ar fi cel mai bine să fie publicat: într-un ziar numit Orthodox America (America Ortodoxă), care, pe lângă ştiri ortodoxe, sfaturi şi puncte de vedere ortodoxe asupra unor probleme contemporane, să aibă şi o secţiune unde convertiţii ortodocşi şi toţi copiii «Americii ortodoxe» din diaspora în general să-şi împărtăşească ideile, gândurile şi nădejdile. Din nefericire, un astfel de ziar nu există! Dar poate într-o zi va exista“. (…) Alexei voia să-şi numească noua revistă Nikodemos (Nicodim), după numele sfântului căruia Hristos i-a spus: „De nu se va naşte cineva din nou…” Publicat trimestrial, urma să aibă un format simplu, concentrându-se asupra nevoilor laicilor şi ale convertiţilor ortodocşi „născuţi din nou“. Pr. Serafim i-a scris Arhiepiscopului Antonie despre periodicul propus cu scopul, scria el, „de a doborî cumva bariera lingvistică şi psihologică dintre convertiţi şi episcopi“. Când Alexei a plănuit să meargă la San Francisco spre a cere blagoslovenia Arhiepiscopului pentru noua sa aventură, Pr. Serafim l-a sfătuit: „Înainte de a te întâlni cu Arhiepiscopul, du-te neapărat la Vlădica loan, cere-i ajutorul şi, chiar acolo la mormânt, cere-i să te binecuvânteze, dacă ceea ce faci este plăcut lui Dumnezeu. Dacă Vlădica loan blagosloveşte, lucrurile vor merge bine, indiferent ce greutăţi vor veni!“ Alexei i-a urmat sfatul şi, aşa cum avea să-şi amintească mai târziu, „Arhiepiscopul Antonie a binecuvântat noul nostru proiect cu mărinimie şi chiar cu entuziasm… El mi i-a dat pe părinţii Serafim şi Gherman drept «călăuze», după cum s-a exprimat”. Alexei le-a trimis părinţilor macheta primului număr ca să îl revadă, iar Pr. Serafim i-a trimis o scrisoare amănunţită cu sugestiile sale. Incluzând sugestiile Părintelui Serafim, Alexei a trimis primul număr pe adresele abonaţilor revistei Cuvântul Ortodox, pe care părinţii i le dăduseră spre a-l ajuta să lanseze noul periodic. Pr. Serafim a fost încântat când a primit prin poştă primul număr. „A încolţit o sămânţă“, scria el în Cronica sa, „semănată de viaţa Vlădicăi Ioan şi udată puţin de Frăţia noastră. Primul număr este modest, dar se simte limpede faptul că credinţa e vie şi arzătoare. Şi ce bucurie să vedem că nu numai că îi pasă cuiva, dar are şi curajul să facă ceva! Fie ca Dumnezeu să sporească acest bun început”. In anii următori, Pr. Serafim l-a ajutat mult pe Alexei, traducând texte ortodoxe, revăzând articolele şi purtând o voluminoasă corespondenţă cu Alexei, în care se străduia să-l îndrume către o cumpătată conştiinţă ortodoxă. Odată cu lucrarea misionară şi publicistică a lui Alexei şi Vladimir, părinţii au început să vadă roadele binecuvântatei lucrări printre convertiţii ortodocşi. Ei s-au bucurat, dar, în acelaşi timp, şi-au dat seama că trebuie să continue să cultive şi pe mai departe aceste modeste strădanii. Pr. Serafim scria în Cronica sa: „Puţini convertiţi au astăzi călăuzirea necesară care să-i ferească de a se abate, ca să ajungă să «ardă până la capăt». Chiar şi câteva cuvinte pot face mult spre a le da un simţământ al apartenenţei şi o îmbărbătare. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru Alexei Young şi Vladimir Anderson, care au scânteia şi lucrează bine - mai bine decât toate comitetele din întreaga lume! Să dea Domnul să le putem oferi tot sfatul şi toată îmbărbătarea de care suntem în stare, şi lor, şi altora“. Între timp slujbele ţinute de familia lui Alexei în micuţul paraclis din staţia de pompare nu au trecut neobservate. Într-o zi, o doamnă din vecini a venit la ei şi le-a spus: „Iertaţi-mă, nu vreau să fiu indiscretă; dar, în fiecare zi, pe când spăl vasele vă văd cum vă grăbiţi către staţia de pompare. Şi când ieşiţi de acolo, după vreo jumătate de ceas, sunteţi altfel, păreţi atât de liniştiţi şi împăcaţi. Ce faceţi acolo?“ Răspunsul a fost: „Veniţi şi vedeţi!” Curând, femeia şi fiica ei, care erau penticostale, s-au alăturat familiei Young la slujbe.

[continuare in postul urmator]