Draga Laurentiu,
Cred ca nu m-am facut pe deplin inteleasa. Am practicat o perioada mai lunga de timp rugaciunea inimii. Adica m-am rugat in mod constant. Am cumparat toate cartile scrise despre aceasta rugaciune si am impartasit experienta mea duhovnicului. Nu m-a putut calauzi pentru ca el nu se ruga, mai precis nu practica aceasta rugaciune.
Scuze pentru folosirea repetata a verbului "a practica" dar asa se numeste.
In timpul rugaciunii, am avut tot felul de trairi. Aceste trairi trebuiau foarte clar delimitate. De unde vin, ce ar putea insemna ele.
Deci stiu foarte bine ce zici despre amagire.
Nu am cartea la indemana dar, la un moment dat, parintele Mina Dobzeu, ofera pentru tot omul care doreste sa sporeasca in rugaciune posibilitatea de autoanaliza. Mai detaliat explica ca se exerseaza diferitele trairi, timp mai indelungat, fara a depasi un anumit prag, tocmai pentru a capata discernamantul necesar. Si la lumina se refera.
Problema este ca, pe masura ce inaintezi in rugaciune, treci la urmatoarele lectii, trepte, unde cartile nu mai spun nimic ci doar atat: lasati-va indrumati de duhovnic.
Si asa am si facut.
M-am oprit.
Si exista mai multe motive pentru asta. Rugaciunea te duce catre un drum care nu are nici o legatura cu viata noastra sociala de zi cu zi.
Si trebuie sa iei o decizie.
Cu toate astea, am ramas la parerea, ca rugaciunea este singura care te poate ajuta sa gasesti adevarul.
Nu cartile, prelegerile, discursurile. Numai simpla rostire a numelui lui Iisus. Si atat.
|