[silverstar]

[COLOR=green]Fiecare eveniment şcolar îmi aduce câte o amintire din viaţa mea de elevă. Acum, când privesc în urmă la ceea ce atunci, de mult, a fost o mică dramă, asta pentru că şi eu eram un copil, încerc să mă înţeleg, să fiu îngăduitoare şi să mă amuz de cât de uşor pot fi minţiţi copiii… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Cu siguranţă, eram în clasa a II-a pentru că atunci, în clasa a II-a, am învăţat tabla înmulţirii. Şi nu mi-a fost uşor deloc… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Ziua serbării de sfârşit de an şcolar. Nu-mi amintesc de ce serbarea s-a ţinut în şcoală, probabil ploua, alt motiv nu văd. Holul enorm de pe sala unde era scena şi unde ţineam serbările, destul de dese pe atunci, era arhiplin. Părinţi, bunici, elevi, colegi de-ai mei, şi-n faţă, pe scaune, învăţători şi profesori. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Era altfel pe atunci. Nu toţi elevii primeau premiu cum se întâmplă astăzi. Pentru fiecare premiu exista doar un singur elev şi, nu-mi amintesc de menţiuni. Probabil erau, dar eu nu mai ştiu… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Când directorul a chemat clasa mea, împreună cu doamna am urcat pe scenă şi, cu sufletul la gură, aşteptam să mă strige pe mine pentru premiul întâi pentru că aşa consideram eu, că mie mi se cuvine… Să mă strige tovarăşa pentru premiul întâi… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Eram sigură că eu sunt cea mai bună din clasă, că eu voi primi premiul întâi şi aveam eu toate motivele din lume să cred că e aşa. Numai că nu a fost să fie… Tovarăşa învăţătoare avea alte criterii de evaluare şi ştia mai bine decât mine cine merită premiul întâi… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]A fost strigat un alt elev, coleg sau colegă, nu mai ştiu… M-am supărat atât de tare şi-am început să plâng amar… Dintr-o mişcare i-am dat pe toţi la o parte şi, plângând şi suspinând cum numai un suflet rănit de copil o poate face, am început să le spun celor din sală că eu trebuie să primesc premiul întâi, pentru că eu ştiu tabla înmulţirii fără să greşesc şi pot să recit poezia “Mama lui Ştefan cel Mare” – pe de rost… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]În aplauzele şi hohotele de râs ale celor din sală am început să recit, să spun tabla înmulţirii… Ce mai, era babilonie la gura mea pentru că mi-ar mai fi trebuit vreo două guri să conving audienţa cât de bună eram eu… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Plângeam în continuare, mă durea sufleţelul, nu înţelegeam de ce lumea din sală râde şi aplaudă, mă înecam în hohote şi mama se uita la mine cu ochii mari, ieşiţi din cap cred că nevenindu-i să creadă că eram eu… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Directorul şcolii a urcat pe scenă după mine, m-a luat în braţe (prezenţa aplauda mai departe ca la un spectacol de zile mari) şi m-a dus în cabinetul dumnealui. Nu m-a certat, nu mi-a spus nimic de rău. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Mi-a pus în braţe câteva cărţi frumos împachetate, cine ştie pentru cine le pregătise, peste cărţi a pus şi nişte flori şi, ca să-mi domolească durerea şi lacrimile, mi-a spus că premiul de la el e mai valoros… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]M-am potolit, i-am crezut spusele şi-am ieşit veselă din cabinetul directorului. La uşa, mă aştepta mama. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]De atunci, de la serbarea aceea, nu am mai fost niciodată ca elevă, la o altă serbare de sfârşit de an şolar. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Ca un făcut, chiar în ziua aceea, ori trebuia să plec la Constanţa, imediat ori eram trimisă cu vreo treabă la mamaia, şi bucuria era aşa de mare că uitam de serbare… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]A fost femeie înţeleaptă mama, nu-i aşa?…[/COLOR]