După ce-a făcut Pământul și pe toate le-a zidit,
Dumnezeu, Treimea Sfântă, sus, în Cer, s-a sfătuit:
Hai să facem din țărână om, ființă gânditoare,
Înzestrat cu chip divin și a Noastră-asemănare !
După ce l-a plăsmuit și-i suflară duh de viață,
În Eden l-a pus stăpân și pe Eva a-i fi soață.
Poruncind, le-a zis Stăpânul: Din toți pomii să mâncați
Numai unul e oprit, de el nu v-apropiați !
Dar n-au ascultat porunca cei ce-au fost întâi zidiți
Și din Rai, Adam și Eva, fost-au iute izgoniți.
Supărat le-a zis Stăpânul: Tu Adame fii rob muncii,
Iar tu Eva fii plecată și-in durere să-ți naști pruncii !
Dar din mila Sa cea mare pentru om, pentru zidire,
Le-a promis că prin femeie se va face izbăvire.
Mii de ani au așteptat oamenii proorocia
Ca o maică și fecioară să îl nască pe Mesia.
Dintre-atâtea miliarde de femei ce au trăit
Pe acest Pământ pe care Creatorul l-a clădit,
Numai una dintre ele a fost vrednică să nască
Pe Acel născut din Tatăl, pe Hristos - salvarea noastră.
Cum să nu o fericească pe Preasfânta Născătoare
Toate neamurile lumii ce au fost și sunt sub soare ?
Căci, așa, fagăduința, dată lui Adam în Rai,
S-amplinit prin Maica Sfântă și-am scăpat de-un veșnic vai.
Nu doar neamurile toate pe Pământ o fericesc,
Ci tresaltă și se-nchină tot soborul îngeresc.
Toți în cânt și bucurie o numesc Împărăteasă
Pe Maria, Maica Sfântă, ce-i a Tatălui aleasă.
Cu dor mare heruvimii, duhuri sfinte și curate,
Când Te văd, Măicuță Sfântă, bat din aripile toate.
Bucuroși și serafimii, în iubirea lor zeloasă,
Deschizânu-și mari toți ochii, te privesc ca pe-o crăiasă.
Gavriil, cerescul sol, aducând un crin în dar,
Îți grăiește: Precurată, plină ești de sfântul har.
Tu între femei Marie binecuvântată ești,
Venerată și de oameni, și de oștile cerești !
Pe Preasfânta Născătoare și natura o cinstește,
Pentru care se îmbracă cu flori dalbe și-nverzește.
Florile înmiresmate, colorate după soi,
Spun: Măicuța e o floare mai frumoasă decât noi !
Lacrima Măicuții Sfinte, floarea care ne uimește
Cu parfumul ei de ceară, lăcrimând ușor grăiește:
Sunt o floare minunată ce pe oameni îi vestesc
Că Măicuța plânge-ntruna pentru neamul omenesc !
Dar și Mâna Maicii Sfinte înflorită-n pragul serii,
Ce întrece în mireasmă tot mirosul primăverii,
Strigă tare din grădină, de iubirea ei aprinsă:
Mâna Maicii Preacurate către voi mereu e-ntinsă !
Păsărelele din cântec se opresc cu dor s-asculte
Vocea blândă și duioasă, glasul Maicii noastre Sfinte.
Fulgii jucăuși de nea, spun și ei cu glas vioi:
Mai curată și mai albă ești Măicuță decât noi !
Salcia mereu plecată spune, vrând să Ți se-nchine:
Ești Măicuță Preacurată mai smerită decăt mine !
Râul, marea și oceanul, dealul, muntele, câmpia,
Tainic strigă căte lume: Fericiți-o pe Maria !
Soarele trecând pe cale, luminând strălucitor,
Când Te vede, Maică Sfântă, se ascude după nor
Și de-acolo strigă tare, cu a razelor cuvinte:
Sunt orbit de strălucirea aurei Măicuții Sfinte !
În nespusa lui iuțeală fulgerul învins îți spune:
O, Marie, Maică Sfîntă, ești mai iute decât mine !
Când copiii Tăi te cheamă să le vii în ajutor,
Când Te roagă și-Ți zic mamă, mă întreci în al Tău zbor !
Ploaia ce nu contenește ca să cadă pe câmpii
Spune tristă și tăcută: Pentru toți ai Tăi copii,
Pentru neamurile toate, pentru neamul Tău cel sfânt,
Verși mai multe lacrimi Maică decât mine pe Pământ !
Focul strașnic scânteind, întețit într-o făclie,
Spune tare: Mă simt ars de iubirea Ta, Marie !
Vântul ce călătorește peste munte, peste mare,
Și el spune: Fericită ești Preasfântă Născătoare !
O, Măicuță Preacurată, visul pământesc străbun,
Tu ești cel mai nobil suflet, tu ești tot ce-a fost bun
Ce-a putut ca să ofere lumea, cei de pe Pământ,
Cerului, Lui Dumnezeu, Creatorului Cel Sfânt.
Venerându-Te pe Tine, noi cei care Te iubim,
Ce-Ți purtăm recunoștință și din inimi mulțumim,
Slavă, cinste și-nchinare Îi aducem ne'ncetat
Dumnezeului Cel Mare, Celui care ni Te-a dat !
... mai multe pe
www.popasduhovnicesc.ro