Sfinţii nu au osândit niciodată, pentru că au fost smeriţi. Astfel de judecători suntem noi. Altora le cerem totul, iar pe noi nu ne obligăm la nimic; la păcatele noastre privim printre degete, iar pe cele străine le punem sub lupă. Cât de cumplit este să osândeşti pe cel care chiar Dumnezeu l-a iertat şi l-a îndreptat. Adesea ne minunăm de ce în jurul nostru este atâta haos. De ce, atât de des, ne ciocnim unii cu alţii. Iar aceasta se întâmplă pentru că ne osândim reciproc, mai bine spus, ieşim din orbitele noastre. Dacă un creştin de rând începe să osândească pe aproapele său cu scopul de a-l face de râs în faţa altora, va fi judecat de Dumnezeu cu mare asprime. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată : "cel ce cinsteşte pe preot va cinsti şi pe Dumnezeu, iar cel ce a început să dispreţuiască pe preot, treptat va ajunge să-L jignească şi pe Dumnezeu" şi "Când începem să examinăm viaţa celor care ne conduc, atunci dorim singuri să fim unşi ca învăţători şi, în acest fel, se deformează toate" . Sfântul Ioan Hrisostom - "totul este după credinţa ta; nici cel drept nu-ţi va aduce vreun folos dacă tu eşti necredincios, nici cel necurat nu te va atinge cu ceva câtuşi de puţin, dacă tu eşti credincios … Darurile lui Dumnezeu nu atârnă de virtutea preoţească, totul provine din har. Lucrul preotului este numai să-şi deschidă gura şi totul săvârşeşte Dumnezeu; preotul săvârşeşte numai partea văzută a lucrurilor" . Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să nu credem, când este vorba de osândirea aproapelui, chiar dacă vedem cu ochii noştri. Avva Dorotei ne îndeamnă: "când mergem undeva, mai mult decât orice trebuie să ne păzim de bănuială, din care se naşte osândirea cea de suflet pierzătoare" . Cel bun tot timpul descoperă ceva folositor pentru sine şi se foloseşte de aceasta. Fantezia celui cu o stare păcătoasă este aşa de bogată şi aşa de fină, că de multe ori ea vede păcatul şi acolo unde nu este. Iar Sfântul Ioan Scărarul ne arată: "un bun grădinar gustă numai din roadele coapte, iar pe cele acre şi necoapte le lasă; tot aşa şi sufletul bun şi întelept ia aminte numai la virtuţile altora" .

Cum să scăpăm de clevetire:

Nu discuta cu oamenii bârfitori, nu te împrieteni cu clevetitorii, dar nici nu cădea în cealaltă extremă - să începi să osândeşti pe osânditori. Sfinţii Părinţi au oprit aspru transmiterea ori povestirea cuvintelor străine, când aceasta are caracter de bârfă. Dacă ceea ce vrei să spui nu este nici adevărat, nici bun şi nici de trebuinţă, să rămână îngropat şi să nu te mai împovărezi nici pe tine, nici pe mine cu acele cuvinte. Dacă invidia din noi vrea să nască osândirea, să ne reţinem limba să nu vorbim acestea. Sfinţii Părinţi ne arată cum să tăiem acest izvor rău: Smeriţi-vă, luaţi aminte la păcatele voastre şi nu la cele străine ! Când un om se află în întuneric, el nu vede cât praf zboară prin cămăruţa lui. Dar dacă, prin vreo oarecare crăpătură a uşii, se strecoară înauntru o rază de soare, deodată se pot vedea mii de particule de praf, care zboară prin aer. Dacă eu propriul meu suflet nu l-am înţeles, cum voi cunoaşte fără greşeală neajunsurile, înclinările şi predispoziţiile din sufletele altora ? Când vedem pe cineva că greşeşte, noi trebuie să-l compătimim, să vedem în el pe cineva bolnav şi să ne rugăm pentru el, ca să-l izbăvească Dumnezeu din ghearele păcatului. După cuvântul Sfântului Varsanufie cel Mare, "când cineva împinge pe altul în groapă, noi nu-l mustrăm pe cel căzut, ci pe acela (diavolul) care l-a împins" .

Cel mai bun medicament al acestei boli este osândirea de sine. Sfântul Serafim de Sarov ne îndrumă: "Osândeşte-te pe tine şi vei înceta să mai osândeşti pe alţii !" Cel ce se mustră pe sine duce o luptă eroică cu păcatul în arena sufletului său. Findcă, niciodată să nu uităm aceasta, cel ce osândeşte este asemenea apei din baie: dorind să-i spele pe alţii, ea singură se murdăreşte.

Sfinţii nu au osândit niciodată, pentru că au fost smeriţi.

Pe nimeni să nu osândim, dacă dorim să ne mântuim.

Gândiţi-vă: Osândirea pune capăt vieţii duhovniceşti.

Cel ce osândeşte este nesătul de răutate. Lui nu-i ajunge otrava propriilor lui vicii.

Cum putem să ne izbăvim de păcătoşenia proprie atâta timp cât o sprijinim cu cea străină ?

Manca-v-ar raiul (Arhim.Ilie Cleopa)