[silverstar]

[SIZE=3][COLOR=green]Coşmarul din viaţa mea[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=green][SIZE=3]Decretul lui Ceauşescu - Decreţelul din casă[/SIZE] [/COLOR]

[COLOR=green]La puţin timp după începerea noului an şcolar, într-o seară, când aşteptam să ne aşezăm la masă, mama a spus-o dintr-o dată, ca să nu am timp să mă gândesc, să mă revolt sau mai ştiu eu ce: „De luni încep munca la fabrică. Dacă vrei să termini liceul, facem tură inversă, ca să ai grijă de copil. Dacă nu vrei, de mâine te angajezi în fabrică şi eu plătesc femeie să aibă grija ăstuia mic...” Scurt, fără alte comentarii... Fără loc de replică... A ştiut unde să ţintească... [/COLOR]
[COLOR=green]Şi acum, după atâţia ani, când îmi amintesc, simt aceeaşi ameţeală şi întuneric în faţa ochilor ca atunci, în seara aceea… Ochii băieţilor, fraţilor mei s-au întors spre mine. Fără să spun nimic, m-am ridicat de la masă şi-am intrat în cameră la mine. Mă simţeam slăbită, fără putere şi aşteptam ca cineva să vină, să mă scuture de umăr şi să-mi spună să mă trezesc, că totul nu e decât un vis urât, dar nu era un vis, era un coşmar… Dar nu era nici coşmar, era realitate, prea dură pentru mine. [/COLOR]
[COLOR=green]Nici a doua zi , înainte să plec la şcoală, n-am mâncat. După ore m-am dus la doamna şi, pentru prima oară, i-am vorbit despre tot ce mi se întâmplă acasă… „Tu, fetiţo, tu vezi altă variantă?” Sigur că nu vedeam şi doamna ştia asta. Am privit-o şi cred că privirea mea cerea ajutor, înţelegere, sprijin… „Nu, nu ai , vrei să înveţi, trebuie să-i accepţi condiţiile. Pe ea n-o mai poate schimba nimeni şi nimic, şi, când ţi-am spus că puterea de a face ceva în viaţă, stă numai în tine, am ştiut ce vorbesc…” Am mâncat împreună, am băut o cafea şi, spre seară, am pornit spre casă. Nu m-a întrebat, ca de obicei, nimic. Nu conta pentru ea că ar fi trebuit să fiu acasă de mai bine de trei ore… [/COLOR]
[COLOR=green]Viaţa mea se schimbase. Cum se terminau orele, plecam fugind spre casă, trebuia să ajung la timp ca mama să nu întârzie la serviciu. Toată grija şi atenţia mea trebuia să fie asupra copilului. Fraţii nu voiau să mă ajute sub nici o formă. Cum veneau de la şcoală, mâncau repede şi, indiferent de vreme, plecau de-acasă. Rugăminţile mele, lacrimile, nimic nu-i convingea să stea o oră cu ăla micu’. Tata era mai tot timpul beat, de la el, la fel nici o speranţă de ajutor. [/COLOR]
[COLOR=green]Aveam multe de făcut în casă şi adesea nu aveam timp să deschid măcar un manual. Nu interesa pe nimeni că am teză, lucrare la nu ştiu ce obiect. Aproape săptămânal, în puterea nopţii, vecinii erau treziţi de ţipetele mamei care mă scotea în curte să mă bată când găsea rufele nespălate, mâncare nepregătită sau sau dezordine în casă… Nu-i puteam spune că n-am avut timp, c-a trebuit să învăţ pentru teză sau lucrare. N-o interesa nimic. „ Eu îţi dau crăpelniţă şi te ţin la uşa mea ca pe un trântor ca să ai grijă de copil, nu mă interesează pe mine prostiile tale…” Mă lovea cu sete şi ţipa. Cel mai dureros era când mă lovea în cap cu rufele puse la înmuiat şi pe care nu avusesem timp să le spăl… Tata dormea dus, o viaţă avea, băieţilor nu le păsa, nu era obligaţia lor… [/COLOR]
[COLOR=#000000][COLOR=green]Uneori, simţeam că nu mai pot, că nu mai rezist, că trăiesc numai să fiu slugă în casa părinţilor mei, ori pentru asta nu-mi trebuia carte, liceu sau facultate… Din zi în zi, mama trecuse iar pe umerii mei toate greutăţile casei… Îmi cerea mai mult, şi mai mult…[/COLOR] [/COLOR]

[SIZE=1][COLOR=green]Fragment din "Viitorul incepe azi..."[/COLOR][/SIZE]