Acatistul catre prea sfantul si de viata facatorul duh, dumnezeul nostru(4)
[SIZE=3]Condacul 11:[/SIZE]
[SIZE=3] Acestea zice Domnul: "Varsã-voi Duhul Meu peste tot trupul, si fii si fiicele voastre vor prooroci, bãtrânii vostri visuri vor visa, iar tinerii vostri vor vedea vedenii". Duhule Prea Dorit, dã-ne doar o fãrãmiturã de la masa fiilor celor alesi ai Mângâierilor Tale, celor care cu umilinta strigãm: Aliluia!
Icosul 11:
Acolo unde ai rãsãrit, fie si doar pentru o clipã, în locul cel de tainã al sufletului, strãlucind ca un fulger, neuitatã este frumusetea descoperirii Tale, prin care se preschimbã, cu preschimbare dumnezeiascã si înfricosatã cuviintã, fãptura cea din tinã. Învredniceste-ne Bunule Mângâietor, încã din viata pãmânteascã sã Te vedem cu inima curatã, noi, cei care strigãm:
Vino, Fulger Dãtãtor de lumina vesniciei;
Vino si lumineazã-ne cu strãlucirea cea neînseratã;
Vino, Vistiernicul smereniei si Veselia celor blânzi;
Vino, Apã Vie, rãcoreste-ne arsita patimilor;
Vino, ca departe de Tine nu aflãm liniste si tihnã;
Vino, ca împreunã cu Tine pretutindeni este Împaratia Cerurilor;
Vino si întipareste-ne în suflet chipul Tãu cel ca de soare;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte si Te sãlãsluieste întru noi!
Condacul 12:
Rãu nesecat al harului, Cela Ce ierti pãcatele, Duhule Sfinte! Primeste rugãciunea noastrã pentru întreaga lume, pentru cei credinciosi si pentru cei necredinciosi fiii neascultãrii; si pe toti adunã-i în Împãrãtia Sfintei Treimi, ca sã se rusineze de Tine si cel din urmã vrãjmas - moartea - iar lumea, renãscutã din focul cel curãtitor, sã cânte cântarea cea nouã a nemuririi: Aliluia!
Icosul 12:
Vãd cu duhul cetatea lui Dumnezeu - Ierusalimul Ceresc - ca pe o mireasã împodobitã, cu chip de soare, în sãrbãtoare. Aud sãltarea dreptilor la Cina Domnului, aud glasurile îngerilor si pe prea luminatul nostru Domn între alesii Sãi, iar durerea, întristarea si suspinarea fug. Împãrate Ceresc, Duhule Sfinte, învredniceste-ne prin înseptita cununã a darurilor Tale sã ne împãrtãsim în Domnul de bucuria vesnicã, noi, cei care strigãm:
Vino, Bunule, si trezeste în noi setea de viatã de dincolo de mormânt;
Vino si aprinde în inimile noastre dorirea vietii veacului celui adevãrat;
Vino si ne descoperã bucuria Împãrãtiei celei ce va sã vinã;
Vino si dã-ne strãlucirea ca zãpada a curãtiei;
Vino si umple-ne cu strãlucirea Dumnezeirii;
Vino si ia-ne la nunta mielului;
Vino si ne învredniceste sã împãrtim în slava Ta cea vesnicã;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte si Te sãlãsluieste întru noi!
Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)
O, noian purtãtor de luminã al iubirii celei mântuitoare, Duhule Fãcãtor de viatã! Încãlzeste cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel înghetat întru fãrãdelegi, grãbeste pieirea rãului cu nepãtrunsele Tale judecãti si ne descoperã cum sã prãznuim în vesnicie adevãrul cel Dumnezeiesc, astfel ca sã fie Dumnezeu totul întru toate, si cele ceresti si cele pãmântesti si cei izbãviti din iad, dimpreunã sã cânte: Aliluia!
Apoi se zice iarasi Icosul 1:
Îngerii cu fete luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, dupã cuviinta datoratã Izvorului vietii si Luminii celei Nematerialnice. Dimpreunã cu ei Te preaslãvim si noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, si cu smerenie ne rugãm sã fim adãpostiti sub adumbrirea Ta cea fericitã:
Vino, Luminã Adevãratã, Duhovniceascã bucurie;
Vino, Nor Purtãtor de rouã si Negrãitã Frumusete;
Vino si primeste ca pe un miros de bunã mireasmã duhovniceascã lauda noastrã;
Vino si dã-ne nouã sã ne împãrtãsim de bucuria purcederii Tale;
Vino si înveseleste-ne cu îmbelsugarea darurilor Tale;
Vino, Vesnicule Soare Neapropiat si întru noi Îti fã lãcas;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte si Te sãlãsluieste întru noi!
si Condacul 1:
Veniti toti credinciosii sã preaslãvim pogorarea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tãtãlui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca si cu niste ape pãmântul de cunostinta lui Dumnezeu si învrednicind de harul cel de viata fãcãtor al învierii si de slava cea de sus pe cei ce aleargã la El întru curãtire, sfintind si îndumnezeind pe cei ce strigã: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte si Te sãlãsluieste întru noi!
Apoi se face otpustul.[/SIZE]
|