[COLOR=green]
[SIZE=3] CĂCIULIȚA...[/SIZE]
Eram la una din clasele mici. Scrisesem pe tablă câteva cuvinte cu traducerea alături și așteptam cu răbdare ca micuții mei să copieze. Mă plimbam printre bănci, mai făceam câte o corectură pe ici, pe colea, când, la un moment dat, un glăscior ca un clopoțel, spune așa, fără adresă:
- N-ați pus căciulița...
Eu mi-am văzut mai departe de-ale mele, nu am întrebat nimic să nu-i deranjez pe ceilalți copii, când alt glăscior:
- N-ați pus căciulița...
Mi s-a părut ciudat, m-am întors spre tablă, am privit cu atenție cuvintele scrise de mine mai devreme, când un alt...
- N-ați pus căciulița...
Observația mie-mi era adresată, clar! dar nu înțelegeam ce căciuliță, ce greseală făcusem, CE? și unde trebuia s-o pun? Din punctul meu de vedere, totul era OK, numai că elevii mei, pe măsură ce ajungeau cu scrisul la un anumit cuvânt, mai trăgeau câte un...
- N-ați pus caciulița...
Mă simțeam, pur și simplu amețită, derutată, ochișorii lor se uitau dezaprobator la mine și acum, că toți terminaseră de scris, îmi tot repetau mașinal: "N-ați pus căciulița..." așteptând ca eu s-o pun și să-mi îndrept
greșeala... [/COLOR]
[COLOR=green]Simțeam că-mi vine se plâng, îmi ardeau obrajii, cu greu mă mai puteam stăpâni. EU făcusem o greșeală, copiii o vedeau și EU habar n-aveam ce greșisem.
Cu ultimile puteri, derutată cum nu fusesem nici în prima mea zi de școală ca profesor, iau un băiețel de mână și-l duc la tablă să-mi arate ce și unde am greșit și să-mi "scrie" cum arată căciulița pe care n-am pus-o...
- Da, ați ghicit, nu pusesem căciulița la Î...
A trebuit, într-un fel, să dreg busuiocul, am bâiguit eu ceva acolo (că de altceva nu mai eram bună...) cum că afară e cald și că Î-ul meu e mare ca mine și nu mai are nevoie de căciuliță... Sic!... Și am dat-o pe poveste...
Așa că aveți grijă: puneți căciulița la Î că nici nu știți de unde poate veni reproșul, observația ori... necazul...[/COLOR]
