[cristiboss56]

Zetarul batran imi intinde mana langa casetele lui in care cuvintele dorm, descompuse, somnul lor prefacut, asteptand duhul care sa le agite , care sa le intrupeze in forma cea mai organica si viabila , rezistenta in timp. Maretia acestei treziri e ca ea depinde de un singur om, de talentul, indrazneala si constiinta omului care asterne cuvantul pe hartie. Zetarul isi fereste mana murdara, si din tot ce pare murdar, cerneala imprimeriei e cel mai curat lucru, si mai aproape de adevarul posibil ; el isi fereste mana, intinzand bratul pe care are tatuat un nume. Poti sa admiti linistit metafora aceasta ca tot ce scrie pe o piele de om rezista pana la moarte. Destinul cuvantului este sa fie insemnat pe propria ta piele.