[mariamargareta]

[COLOR=purple]Puciul de la Pucioasa[/COLOR][COLOR=purple] şi [/COLOR][COLOR=purple]Euro Ierusalimul (partea a XXXI-a)

[/COLOR] Trocul cu dragostea, care fusese testat fără succes şi cu Doina Cornea, este încercat din nou (acum, cu mai mult noroc) şi cu Gheorghe Zamfir:
[COLOR=blue]“ [/COLOR][COLOR=fuchsia]Eu vă iubesc! Şi voi să Mă iubiţi[/COLOR][COLOR=blue], iubiţii Mei cu care am cinat în ziua aceasta. Rămâneţi cu viaţa Mea […]. Pace vouă, iubiţii Mei! [/COLOR][COLOR=fuchsia]Iubire pentru iubire[/COLOR][COLOR=blue]. “ (25 ianuarie /7 februarie 1992) [/COLOR]

Şi într-adevăr, măcar pentru o vreme, figura a ţinut. Zamfir şi-a băgat adânc mâinile în buzunare, făcând sponsorizări generoase, dintre care cea mai vizibilă a fost “recuperarea” uriaşei porţi ferecate în aramă de la Ghelari. Mai târziu însă, pe măsură ce-i descoperea pe liderii pucioşi în adevărata lor faţă, Zamfir a fost dezamăgit şi s-a depărtat definitiv de ei, refuzând sistematic orice alte invitaţii de a se da în spectacol alături de ei.

O a doua scrisoare venită “din cer” pentru Gheorghe Zamfir avea să evidenţieze şi mai bine aspiraţiile monarhiste ale “achiziţiei” făcute de liderii pucioşi. De la bun început, Gheorghe Zamfir este primit cu bucurie ca şi Fiul Risipitor cel din Sfânta Scriptură, şi pus apoi să cânte din nai Cântarea Cântărilor ca s-o trezească din somn pe România:

[COLOR=blue]“Cuvântul Domnului către Gheorghe Zamfir [/COLOR]
[COLOR=blue]Scriptura despre biruitorii fiarei roşii se va împlini peste România.[/COLOR]
[COLOR=blue]Tot cerul cântă cântarea coroanei române. Morţii vor fi vii şi vor[/COLOR]
[COLOR=blue]mărturisi. Mai-marii bisericii tăgăduiesc lucrarea Domnului.[/COLOR]
[COLOR=blue]S[/COLOR][COLOR=blue]ă se veselească cele cereşti, şi sărbătoare de bucurie să se nască pe pământ, căci a venit vremea cântării cântărilor. Stau în sfat ceresc cu ucenicii Mei, cu ucenicii celei alese de Domnul dintre toate neamurile de pe pământ, căci a venit vremea ei, şi iată, ea va fi să se trezească din somn la auzul cântării cântărilor, căci [/COLOR][COLOR=fuchsia]a venit acasă[/COLOR][COLOR=fuchsia]fiul ei cel aşteptat să vină[/COLOR][COLOR=blue], a venit în casa Mea, căci România este casa Mea şi a lui; a venit, căci Eu l-am adus [/COLOR][COLOR=fuchsia]să cânte României cântarea cântărilor[/COLOR][COLOR=blue].[…] pace ţie, copil iubit, care cânţi celei iubite […][/COLOR][COLOR=blue] “ (9/22 februarie 1992) [/COLOR]
Zamfir este tocmit să însoţească fiecare coborâre a “cuvântului” de la Pucioasa cu cântările sale. Se pretinde apoi că toate cântările lui Zamfir sunt ele însele proorocite şi inspirate de la Duhul Sfânt:
[COLOR=blue]“ Voiesc [/COLOR][COLOR=fuchsia]să fie însoţit cuvântul[/COLOR][COLOR=blue] care se coboară de la Mine, de fiecare dată să fie însoţit [/COLOR][COLOR=fuchsia]de cântarea cântărilor cereşti[/COLOR][COLOR=blue]. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Cântările tale nu sunt ale tale[/COLOR][COLOR=blue]. Sunt ale tale, [/COLOR][COLOR=fuchsia]dar ale Mele dintru ale Mele îţi dau ţie[/COLOR][COLOR=blue], şi tu Îmi aduci Mie. Cântările tale sunt proorocite de proorocii cei de demult şi saltă cerul de bucuria proorocilor care au proorocit despre Ierusalimul cel nou, care va fi să se arate peste pământ.” (9/22 februarie 1992)[/COLOR]
Liderii pucioşi îşi propun să compună texte noi, având ca suport însuşi “Cuvântul lui Dumnezeu”, pe care apoi să le cânte Zamfir din nai:
[COLOR=blue]“O, fiu biruitor întru numele Meu, născut încă odată din iubirea Mea, născut din cântarea cântărilor cereşti, căci te-ai născut o dată, şi a doua oară şi, iarăşi, a treia oară, şi iată ce fac: am dat poruncă cerească peste ieslea cuvântului Meu [/COLOR][COLOR=fuchsia]să se scrie cuvântul Meu în cântecul tău[/COLOR][COLOR=blue], să fie cuvântul Meu lângă cântecul tău, şi să fie pacea cântecului tău peste această iesle, peste aceşti copii care suferă bucurându-se în numele Meu, căci întru ei nu este frică.” (9/22 februarie 1992)[/COLOR]
Se confirmă apoi contribuţia lui Zamfir la” recuperarea” porţii sculptate la Ghelari de Marian Zidaru şi ucenicii lui. Deşi Zamfir este şi el un muritor ca oricare altul, pentru [COLOR=red]lucrătura[/COLOR] aceasta “Cel de la Pucioasa” îi este reunoscător şi îi aduce slavă ca unui zeu:
[COLOR=blue]“ Tu Îmi dai Mie slavă cu cântecul tău, şi iată, [/COLOR][COLOR=fuchsia]Domnul îţi aduce ţie slavă[/COLOR][COLOR=blue] pentru biruinţa pe care ai lucrat-o, căci credincios ai fost întru cuvântul rostit pentru [/COLOR][COLOR=fuchsia]ridicarea porţii Domnului[/COLOR][COLOR=blue]. Este scris în Scripturi despre această lucrare pentru vremea aceasta, şi iată, aceasta este poarta Domnului, aceasta este stânca cea spre ridicarea şi spre coborârea multora şi nu ştiu înţelepţii vremii acesteia ce este [/COLOR][COLOR=red]lucrătura[/COLOR][COLOR=blue] aceasta. Şi se va duce vestea până la toate marginile despre ieslea Domnului, despre poarta Domnului,[…] .”[/COLOR] [COLOR=blue](9/22 februarie 1992)[/COLOR]
“Recunoştinţa” adusă lui Zamfir se va vedea îndată că a fost o spoială trecătoare, căci “slava” ce i-a fost adusă va dispărea repede şi nu va mai rămâne nimic din ea:
[COLOR=blue]“ [/COLOR][COLOR=fuchsia]În curând va rămâne numai slava Domnului[/COLOR][COLOR=blue] şi cei ce sunt scrişi în Cartea Vieţii Mielului. “ (9/22 februarie 1992)[/COLOR]
Zamfir este îndemnat apoi să-şi facă publice înclinaţiile sale pro-monarhiste şi să-i incite şi pe alţii la monarhism, prin includerea imnului regal în repertoriul său:
[COLOR=blue]“ Cântă, tu, cel ce cânţi! Voiesc să Mă odihnesc de osteneli sub cântecele tale. Iată, Măicuţa Mea, Maica României, [/COLOR][COLOR=fuchsia]voieşte să audă peste România cântarea cu care ea umple cerul[/COLOR][COLOR=blue], căci ea cântă în cer şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]te roagă pe tine să cânţi şi tu pe pământ[/COLOR][COLOR=blue]. Aşa cântă Măicuţa Mea în cer:[/COLOR]
[COLOR=blue]„O, Doamne Sfinte, ceresc Părinte,[/COLOR]
[COLOR=blue]Susţine cu a Ta mână coroana română!“. [/COLOR][COLOR=blue](9/22 februarie 1992)[/COLOR]
Scopul acestei propagande cântate de Gheorghe Zamfir este aducerea mai grabnică a regelui pe tron. Aşteptarea regelui va lua sfârşit prin lucrarea “celor mici de la Pucioasa”, care pun la cale cu putere, prin diverşi interpuşi, reinstalarea lui la cârma ţării :
[COLOR=blue]“ Cântă, şi vei cânta cu cerul, şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]va veni cel uns peste România[/COLOR][COLOR=blue]. Voiesc să-i sfârşesc aşteptarea, şi iată, îi voi ieşi înainte [/COLOR][COLOR=fuchsia]prin puterea[/COLOR][COLOR=blue] care este lucrată de la Mine [/COLOR][COLOR=fuchsia]peste această iesle şi peste pruncii [/COLOR][COLOR=blue]care stau în jurul acestei înălţimi cereşti. Cântă pământului şi zi cu guriţa: „Să fie pământ nou“, şi va fi. “ (9/22 februarie 1992)[/COLOR]
Liderii pucioşi ( şi prin ei, toţi cei care îi ascultă pe ei – inclusiv Zamfir), devin organele de simţ ale “celui de la Pucioasa”. Zamfir este forţat să facă promisiunea, şi , odată ce a promis, promisiunea lui este scrisă în ceruri şi el nu mai poate da înapoi: va trebui musai să se ţină de cuvânt, şi aşa va face minuni. Zamfir va cânta, şi morţii vor învia şi vor mărturisi şi ei apoi, tot “lucrătura” de la Pucioasa:
[COLOR=blue]“ Voi sunteţi graiul Meu, voi sunteţi ochiul Meu, voi sunteţi mâinile şi picioarele Mele care vestesc pacea peste cea iubită. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Ai zis, şi am scris ce ai zis[/COLOR][COLOR=blue], căci ai zis că vei merge şi vei cânta peste România. […] Cântă peste pământ, şi acest pământ va da înapoi pe morţii de sub el, şi aceia vor mărturisi încă o dată pe pământ, şi vor mărturisi această lucrare aşteptată de veacuri. “(9/22 februarie 1992)[/COLOR]