[mariamargareta]

[COLOR=purple]Puciul de la Pucioasa[/COLOR][COLOR=purple] şi [/COLOR][COLOR=purple]Euro Ierusalimul (partea a XXXIII-a)

[/COLOR] Zamfir află (dacă nu “s-a prins” până în prezent) că face parte de acum dintr-o altă biserică decât cea strămoşească. Nu este exclus ca acesta să fi fost şi motivul rupturii definitive dintre el şi pucioşi, aceasta fiind, cum am spus, şi ultima scrisoare pe care Zamfir a primit-o de la “Dumnezeu”:
[COLOR=blue]“ Nu vă temeţi! […] Nu vă smintiţi! Vă voi da să înţelegeţi cereşte cele scrise pe pământ. Voi sunteţi biserica Mea cea vie, cea lucrătoare, cea biruitoare, şi va fi mare turma Domnului. Biserica Mea este iubita Mea. Voi sunteţi biserica Mea, şi aşa vă numesc. Aşa îţi spun Eu ţie, biserica Mea cea încă ascunsă, cea încă nevăzută.” (20 februarie/ 4 martie 1992)[/COLOR]

În lipsă de inspiraţie, “Cel de la Pucioasa” nu se sfieşte să pastişeze fără ruşine poezii compuse de agnostici talentaţi de pe pământ, pe care mai întâi le copiază şi apoi pretinde că prin acest procedeu (copiindu-le) “le face cereşti”:
[COLOR=blue]“ Şi iată, iubita Mea, duhovniceşte să înţelegi această vorbire luată de pe pământ, căci Eu [/COLOR][COLOR=red]o fac cerească[/COLOR][COLOR=blue] în ziua aceasta: [/COLOR]
[COLOR=blue]„Iubita Mea, să ne-aruncăm în mare, [/COLOR]
[COLOR=blue]Împleticiţi în sare şi guvizi, [/COLOR]
[COLOR=blue]Să fie marea templul nunţii noastre, [/COLOR]
[COLOR=blue]Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi. [/COLOR]
[COLOR=blue]Iubita Mea, te-ai îmbrăcat în alge [/COLOR]
[COLOR=blue]Şi te sărut cu univers cu tot, [/COLOR]
[COLOR=blue]Pe marea sfâşiată de catarge, [/COLOR]
[COLOR=blue]Plutim râzând şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]ne iubim înot[/COLOR][COLOR=blue]“. [/COLOR]
[COLOR=blue]O, aceasta este lucrarea spre care acum ne ridicăm, căci marea lumii va primi pescarii cerului.”[/COLOR] [COLOR=blue](20 februarie/ 4 martie 1992)[/COLOR]
Pentru că “Cel de la Pucioasa”, deşi tânjeşte cu coada ochiului la “[COLOR=fuchsia]iubirile înot[/COLOR]” ale pământenilor, a trecut sub tăcere numele autorului, vom dezvălui noi aici că este vorba de prima strofă din poezia “Aruncarea în valuri” de Adrian Păunescu. Rămâne inexplicabil de ce “Dumnezeul” de la Pucioasa avea în 1992 o apreciere supradimensionată faţă de Păunescu, substituindu-i pe furiş poemele erotice ca “să i le facă cereşti”, îndată ce Păunescu era din toată fiinţa lui ireverenţios cu Hristos. Iată şi dovada: într-un interviu pe care i l-a luat Mirela Corlăţan, apărut în Cotidianul din 15 mai 2007, Păunescu se dovedeşte a fi un grobian anticreştin:
[COLOR=blue]Mirela Corlăţan:[/COLOR] Este ceva nesincer în această scrisoare?
[COLOR=red]Adrian Păunescu: [/COLOR]Dar cine sânteţi dvs. să mă întrebaţi? Cine Hristosu’ mamii lui v-a făcut pe dvs., cei care habar nu aveţi de istorie, să mă judecaţi pe mine, care-mi riscam viaţa? Cine vă dă dreptul să nu judecaţi lucrurile în context?
[COLOR=blue]Mirela Corlăţan:[/COLOR] Păi exact de asta v-am întrebat. Că i-aţi scris în contextul în care, spuneaţi chiar dvs, Elena Ceauşescu nu vă agrea şi mereu aveaţi grijă să vă referiţi şi la ea când îi scriaţi. Acele cuvinte erau şi ele sincere?
[COLOR=red]Adrian Păunescu: [/COLOR]Nu e treaba dvs. să ştiţi cât de sincer eram acum exact 25 de ani.

În finalul acestei scrisori se dezvăluie şi obiectivul principal al cinei de taină dintre emisarii liderilor pucioşi şi Gheorghe Zamfir: monarhia trebuie restaurată, iar regele Mihai va trebui reaşezat cu putere în drepturi. Dar până atunci va trebui urgent ridicată o biserică nouă, voit schismatică, la Pucioasa, care va fi ctitorită în contumacie cu numele monarhului exilat:
[COLOR=blue]“ Binecuvântare şi ungere cerească să se aşeze peste acest foişor neştiut de nimeni în clipa aceasta, căci Eu şi cu ai Mei am cinat în ziua aceasta cină de înviere, cină de Emaus, spre sfârşitul vremii care aduce arătarea Mirelui Cel ceresc. [/COLOR]
[COLOR=blue]Pace vouă, şi nou Ierusalim, şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]nume nou să se scrie pe creştetul României, numele celui uns al României[/COLOR][COLOR=blue]! Şi veţi avea această putere peste mâinile voastre, şi apoi [/COLOR][COLOR=fuchsia]vom ridica piatra numelui cel nou peste biserica cea cu nume nou[/COLOR][COLOR=blue], căci aşa am spus, că din vârful acestei pietre voi rosti [/COLOR][COLOR=fuchsia]numele celui uns al României[/COLOR][COLOR=blue]. Amin, amin, amin.”[/COLOR] [COLOR=blue](20 februarie/ 4 martie 1992)[/COLOR]