[urmare a mesajului trecut]

17. Dar, din două, una – insistă potrivnicii noştri – : ori aceşti Sfinţi Părinţi de care vorbim, au afirmat o dogmă adevărată, şi atunci toi cei care îi socotesc în numărul Părinţilor, trebuie să îmbrăţişeze şi ei această opinie; sau ei au proferat o hulă, şi atunci trebuie să îi condamnăm cu totul, împreuna cu dogma eretică.
Ce nedreptate enormă! Iată deci, până unde merge necuviinţa!
Încă nemulţumiţi îndeajuns pentru această „subminare” (subversion) a Teologiei, din care ei fac lege, li se pare că nu au parcurs decât jumătate din drum, dacă nu reuşesc să îi sară chiar şi pe aceia pe care îi socotesc Sfinţii lor Părinţi! Ei îi supun unui examen cu totul necuvincios, şi „le dezvelesc ruşinea”. Da, ei sunt cu adevărat urmaşii lui Ham care, în loc să acopere ruşinea tatălui său, a avut îndrăzneala şi impudoarea să o descopere. Dimpotrivă, fiii Bisericii, inimile credincioase învăţăturilor şi dogmelor sfinte, ştiu, vrednici urmaşi ai lui Sem şi Iafet, atât să acopere ruşinea părintelui lor, cât şi să condamne comportamentul urmaşilor intoleranţi ai lui Ham, fugind de tovărăşia lor.

18. Este bine de remarcat că, dacă oamenii pe care i-am numit Sfinţii Părinţi, nu au spus nimic împotriva Stăpânului tuturor, nici noi nu ne opunem lor cu nimic. În schimb, dacă voi spuneţi, că ei se împotrivesc cuvintelor Stăpânului, atunci vă asumaţi responsabilitatea unei greşeli duble: Îl aşezaţi pe Stăpânul în al doilea rând, după ei; şi îi socotiţi voi înşivă foarte vinovaţi, pentru că au nesocotit poruncile Domnului.
Dar cât de multe scuze putem invoca, totuşi, pentru a-i dezvinovăţi pe aceşti fericiţi oameni! Câte împrejurări nu au existat, ca să îi constrângă, pe mulţi dintre ei, să păstreze tăcerea asupra a diferite lucruri, şi să spună altceva, din grija de a menaja auditoriul, sau pentru a răspunde atacurilor eretice, sau în sfârşit, din cauza unei neştiinţe pur umane, care este partea noastră a tuturor! Unul, zic, era în plin război împotriva eterodocşilor; altul dorea să se pogoare la slăbiciunea ascultătorilor săi; al treilea urmărea un alt scop, şi presându-l împrejurările, a trebuit să renunţe, într-o măsură care nu e neglijabilă, la rigoare şi la acrivie, în scopul de a salva un adevăr mai esenţial. Iată cum şi unii şi alţii s-au aflat purtaţi să spună şi să facă ceea ce noi nu putem nici să spunem, nici să facem, în prezent.

19. Să ne gândim, de exemplu, la Sfântul Pavel, pentru a nu-l cita decât pe el. Nu a acceptat el, marele învăţător al neamurilor, să se curăţească după poruncile Legii şi, anume, să se tundă (Fapt. 18,1 ? Nu a „hrănit cu lapte” el, pe cei care erau încă începători în credinţa creştină, refuzându-le „hrana tare” (I Cor. 3,2)? Şi dacă am vrea, plecând de la el, să studiem istoria în amănunt, şi să punem în evidenţă, la autorii care fac parte din ceata sfântă a Părinţilor, toate cazurile asemănătoare, ne-ar lua toată viaţa, această îndeletnicire!
Dar, cei care iau în considerare astfel de texte şi trec cu vederea slăbiciunea ascultătorilor vremii, precum şi nevoia oratorului de a se folosi de blândeţe în asemenea împrejurări, precum şi polemica pe care o angajase împotriva vrăjmaşilor săi, pe scurt, dacă scoatem din context anumite texte şi le prezentăm astfel, ca dogme şi le primim cu acest titulatură, autorii lor înşişi vor protesta împotriva unui astfel de procedeu şi îl vor condamna.
20. Pe de altă parte, dacă autorii cu pricina au fost avertizaţi asupra unui punct capabil să stârnească polemici, iar ei au continuat totuşi să insiste în împotrivirea lor împotriva cetei Părinţilor; dacă ei au împins îndrăzneala până la sfidare şi până la răzvrătirea deschisă; dacă au continuat în această părere rătăcită şi sunt morţi ştiind ceea ce li se impută; atunci, da, fără nici o îndoială, trebuie să îi respingem, împreună cu dogma lor greşită.
În schimb, dacă au formulat ceva incorect, şi un anumit motiv, astăzi uitat, i-a purtat ca să facă o mică modificare legii celei drepte; dacă nici o cercetare nu le-a fost propusă asupra problemei în discuţie; dacă nimeni nu le-a atras atenţia să se lumineze în privinţa Adevărului; în acest caz, ca şi când nu ar fi spus niciodată acel cuvânt [care poate fi eronat], vom continua să îi considerăm ca Sfinţi Părinţi, datorită strălucirii vieţii lor, a evlaviei pe care o avem faţă de virtuţile lor şi faţă de adânca lor credinţă ortodoxă, altfel ireproşabilă. Nu le vom urma însă definiţiile care sunt atinse de eroare.
Potrivnicii noştri acţionează însă invers. Vrând cu orice preţ, să pună mărturia Sfinţilor Părinţi în dezacord cu însuşi glasul Domnului, ei par, declarativ, că îi cinstesc şi îi numesc Sfinţi Părinţi; dar în realitate, după raţionamentul lor, îi fac să pară vrăjmaşi şi vinovaţi de paricid.
Noi, care suntem conştienţi de faptul că mai mulţi Sfinţi Părinţi şi Fericiţi s-au îndepărtat, în alte cazuri, de rigoarea absolută a dogmelor ortodoxe, refuzăm, de fiecare dată, a le urma în greşeli şi a le include pe acestea în conţinutul de credinţă; dar, faţă de persoanele lor, ne păstrăm cinstirea. Facem la fel şi de această dată, dacă se dovedeşte că unii s-au înşelat şi au spus că Duhul purcede de la Fiul. Nu vom accepta această idee, care se împotriveşte cuvântului Domnului; dar nu-i vom izgoni din ceata Sfinţilor Părinţi, pe aceşti oameni vrednici de cinstire.

21. Nu este şi Sf. Dionisie al Alexandriei în această situaţie? Numărându-l în ceata Sfinţilor Părinţi, nu primim însă şi propovăduirea sa cu tentă ariană, pe care a ţinut-o împotriva libianului Sabelie. Dar ce spun, că „nu primim”? Nu numai că nu o primim, dar o şi respingem, chiar şi cu ultima suflare.
Putem apune la fel şi despre Sf. Metodie, marele Mucenic şi Arhiepiscop, care a avut cheile tronului de la Patara; de asemenea şi despre Sf. Irineu, Arhiepiscop al Lyonului şi despre Sf. Papius de Ierapole (Papius d’Hiérapole). Sfântul Metodie a primit cununa de mucenic; ceilalţi doi s-au arătat vrednici urmaşi ai Sfinţilor Apostoli, şi viaţa lor virtuoasă străluceşte cu o lumină cu adevărat minunată. Ei bine! Dacă ei nu au fost întotdeauna la înălţimea Adevărului şi s-au rătăcit câteodată în păreri contrare dogmelor comune ale Bisericii, în acestea nu le vom urma. Dar nu micşorăm întru nimic cinstea şi slava pe care o merită, ca Sfinţi Părinţi.

[continuare]
R.