,,Un crestin cu viată bună, a bătut la usa Mântuitorului să-i deschidă. Si a întrebat:,,Cine este acolo?" ,,Un crestin iubitor al Tău". ,,Nu se poate. Nu esti pregătit. Nu-ti deschid!" Ingrijorat, foarte îngrijorat, si-a dat seama de ce. Pentru că el trăise o viată crestină cum a stiut el. Trebuie să fac o paranteză: smerenia s-a cam rationalizat. A trecut într-un fel de obicei speculat, după cum se spune: ,,E smerit, mândruletul!" S-a frământat el: ,,Care ar putea să fie motivul pentru care nu mi-a deschis?" Si, frământându-se, a intrat într-o smerenie autentică, căci nu e usor să te frământi când nu te primeste Hristos, mai ales pentru un om care crede si trăieste în Hristos, cu nădejdea vesniciei alături de Hristos. Si s-a dus smerit si a bătut la usă. ,,Cine este acolo?" ,,Tu esti", a zis credinciosul. Mântuitorul i-a răspuns: ,,Dacă tu esti Eu, intră!" Avea aceiasi identitate cu El! Cum spune Sfântul Simeon: ,,Dumnezeu se adună cu dumnezeii, după har".