(continuarea mesajului precedent)
In 1982, Parintele Gherman a primit o caseta cu cantata lui Bach Ich Habe Genug, fara a sti ce semnificatie avea aceasta lucrare pentru Parintele Serafim. O asculta in chilia lui, Valaam, si era adanc miscat, cand a intrat Parintele Serafim. ”Tocmai am primit aceasta cantata uluitoare’‘, a spus Parintele Gherman. ”Nu am mai auzit-o niciodata pana acum. Trebuie s-o asculti si tu!’‘ Parintele Serafim refuza, dar Parintele Gherman l-a tot batut la cap pana a acceptat. Pe masura ce cantata avansa, Parintele Serafim statea cu ochii inchisi, complet nemiscat. Era ca o statuie, insa Parintele Gherman simtea ca un fel de teama venise peste el. Cand s-a terminat, Parintele Serafim a spus doar atat: ”Cunosc cantata. Am ascultat-o de nenumarate ori”- si cu aceasta iesi din chilie fara sa mai spuna ceva. Parintele Gherman a ramas cu impresia ca facuse ceva gresit, dar fara sa stie ce anume.
Ceva mai tarziu in anul acela, cantata a fost pusa din nou, in cadrul pelerinajului de vara din 1982. Unul dintre fratii de la manastire povesteste:
”La incheierea pelerinajului, cand aveam cu totii simtamantul acela de usurare, ca dupa o treaba bine facuta, a venit un moment de tihnita nehotarare inaintea plecarii inchinatorilor. Inca era devreme, vremea era racoroasa si in aer se simtea deja adierea toamnei. Razele soarelui se miscau ritmic prin idila din padure a cârdurilor de caprioare, a veveritelor cenusii si a paunilor care, ca la o parada in mijlocul naturii, treceau prin fata inchinatorilor ce se odihneau, aducandu-i fara sa vrea intr-o stare de linistita contemplare. Atunci Parintele Serafim i-a adunat pe toti si i-a pus sa stea jos si sa asculte o bucata muzicala. Inainte de a porni muzica ne-a adresat cateva cuvinte care sa ne trezeasca: [COLOR=#000080]Care este telul teologiei si al vietii crestine pe acest pamant al nostru atat de frumos impodobit? Oare nu este tocmai dulceata vietii de dincolo de moarte este cea care incununeaza ostenelile noastre pamantesti?[/COLOR]
In acel moment au rasunat acordurile tulburatoare ale Cantatei 82, Ich Habe Genug, de J. S. Bach, descriind starea Dreptului Simeon, de Dumnezeu Primitorul, tinand in brate sale Viata Intrupata si pregustand fericirea dreptului care moare:
Cand ecoul sunetelor din padure s-a pierdut in adancul defileu de dedesubt, Parintele Serafim a incheiat spunand ce bucurie incearca sufletul omului care creste in Hristosul ortodox, si cum cultura crestina, atat de injosita de caracterul subuman al vremurilor noastre, poate forma si inalta sufletul, ducandu-l pana in pragul Raiului. Dar nu a spus ca, in anii sai de formare, tocmai acea cantata il fermecase intr-atat incat il adusese la ideea de a muri pentru lume[4].
Parintele Gherman avea sa decopere aceasta abia dupa moartea Parintelui Serafim, cu prilejul unei convorbiri cu Alison. De-abia atunci a inteles de ce Parintele Serafim parca inlemnise la auzul cantatei in chilia Valaam.
”Cand Parintele Serafim era tanar”, crede Parintele Gherman, ”in adancul sau voia sa moara. Simtea ca ceva nu este in regula cu el, ca se ‘’saturase” de lume. Pentru el, moartea ar fi fost o dulce alinare si asocia aceasta dulceata cu cantata cu pricina.
Cand a devenit ortodox, i s-a dat viata. De-acum nu mai era ‘’satul” de viata. De-acum se simtea necesar, simtea ca are multe lucruri de facut. Dorea sa duca Ortodoxia si altora, si deci nu mai voia sa moara. Si nadajduia ca va reusi.
Iar atunci cand i-am pus cantata [COLOR=#000080]si-a adus iarasi aminte de moarte. Era ca si cum ar fi reintalnit un vechi prieten. Ascultand acea muzica, auzea prevestirea mortii sale. Fusese prima bataie de clopot, iar sufletul lui o simtise[/COLOR][COLOR=#000080]‘[/COLOR]‘.
[COLOR=#000080]Ich Habe Genug a fost ultima piesa de muzica clasica pe care Parintele Serafim a ascultat-o pe pamant. La trei saptamani dupa aceea avea sa rasune ultimul dangat de clopot”[/COLOR].