Talcuirea Sfantului Ioan Gura de Aur la cea de-a doua fericire:
"Fericiti cei ce plang", cu toate ca toti oamenii ii nefericesc pe acestia. De aceea Hristos, inainte de a da aceste invataturi, a facut minuni, pentru ca sa gaseasca crezamant cuvintele Sale. Si iarasi, in aceasta fericire Hristos n-a vorbit indeobste de cei care plang pentru fel de fel de pricini, ci de cei ce plang pentru pacatele lor. Orice alt plans este oprit cu strasnicie, cum este plansul pentru vreunul din bunurile acestei lumi. Aceasta a aratat-o si Pavel zicand: "Intristarea dupa lucrurile lumii aduce moarte; dar Intristarea dupa Dumnezeu lucreaza pocainta spre mantuire, fara parere de rau" Aici Hristos fericeste pe cei intristati dupa Dumnezeu; si nu vorbeste de cei intristati putin, ci de cei tare intristati. De aceea nici n-a spus: "cei ce se intristeaza", ci "cei ce plang".
Porunca aceasta este, la randul ei, dascal de filozofie. Daca cei care plang moartea copiilor sau a sotiei sau a unei rude, nu mai iubesc, in timpul durerii lor, nici banii, nici trupurile, nu se mai dau in vant dupa slava, nu-i mai supara ocarile altora, nu mai sunt macinati de invidie si nu mai sunt asaltati de nici o alta patima, ca jalea si plansul pun stapinire desavarsita pe sufletul lor, apoi mai multa filozofie decat aceasta vor arata cei ce-si plang pacatele lor, asa cum trebuie sa le planga.
- Si care le e rasplata?
"Ca aceia se vor mangaia".
-Unde se vor mangaia?
-Si aici si dincolo! Si pentru ca porunca aceasta este impovaratoare si deci, daca vrei sa te mangai, plangi!
Sa nu socotesti enigma cuvintele acestea! De-ar veni asupra-ti volburi de suparari, vei fi deasupra tuturora, daca Dumnezeu te mangaie. Ci Dumnezeu da totdeauna cu mult mai multe rasplati decat dureri. Asa face si aici: fericeste pe cei ce plang, nu dupa vrednicia plansului lor, ci dupa iubirea Sa de oameni. Cei care plang, isi plang pacatele; iar acestora le e indestulator ca au dobandit iertare si dezvinovatire. Dar pentru ca Dumnezeu este iubitor de oameni nu-Si margineste rasplata nurriai la izbavirea de muncile iadului, nici numai la iertarea de pacate, ci ii fericeste pe cei ce-si plang din inima pacatele si le da multa man-gaiere. Hristos ne porunceste sa plangem nu numai pentru pacatele noastre, ci si pentru pacatele altora. Suflete ca acestea aveau sfintii. Asa a fost sufletul lui Moise, asa a fost sufletul lui Pavel, sufletul lui David! Ca toti acestia au plans de multe ori pentru pacatele altora.