96.Ea a trimis pe ceilalti ucenici ca sa propovaduiasca celor de departe si celor de aproape.
Insa ea, ramânând în cetatea împarateasca din Sion, singura suferea din nou necazuri si atacuri din pricina Fiului ei.
Pentru El, ea se împotrivea si lupta cu potrivnicii, iudeii cei rai, si din nou a fost pe lânga El mijlocitoare si rugatoare pentru toti, nu numai pentru credinciosi, ci deopotriva pentru vrajmasi, ca sa le faca milostivire.
Si ei au fost condusi la cunostinta si la cainta, caci si ea învatase de la Fiul sau Cel milostiv când era pe cruce si spunea: “Iarta-le, Parinte, ca nu stiu ce fac!”
Si, mai mult, prin ea însasi era milostiva si înduratoare si dorea pentru toti oamenii mântuirea si venirea la cunostinta adevarului.
Si nu se multumea numai cu aceasta, ci sporea încercarile postului si rugaciunii.
Nu se despartea de mormântul Domnului, ci salasul sau era locul ei de capatâi, perna ei era piatra, alergarile mintii ei erau rugaciunile si vedeniile Fiului ei, masa ei erau laudele Lui, hrana ei erau istoriile, povatuirile si învatamintele patimii Domnului, bautura si baia ei erau lacrimile, odihna si desfatarile ei erau îngenuncherile; caci se spune de catre povatuitori adevarati, si a ajuns pâna la noi, ca din pricina neîncetatelor ei îngenuncheri, mâinile sale sfinte, mâinile cu care odinioara primise în brate pe Domnul nascut din ea fara samânta, se facusera deosebit de aspre.
Acum ea se ruga si cerea din nou. Si cine ar putea povesti cu de-amanuntul ostenelile si lucrarile sale dumnezeiesti de frumoase, pe care daca le-ar spune sau le-ar scrie cineva una câte una, multimea scrierilor s-ar dovedi uriasa.
Dar este înteles si recunoscut faptul ca, asa cum în urma împaratului, Fiul ei, ea a ramas prin El lucratoarea, calauza si împarateasa tuturor credinciosilor si a celor ce nadajduiesc în numele Sau, barbatii si femeile care erau tovarasele si ucenicii ei, asa se îngrijea si se tulbura pentru toti si ochii tuturor nadajduiau în ea si, în locul Domnului ei Iisus Hristos cu trupul printre oameni, ei o vedeau pe cea care L-a adus trupeste pe lume, Maica cea fara de prihana si preabinecuvântata.
Ea le era o mângâiere si un imbold în înfaptuire, în încercari si în daruirea fata de toti.
97.Dar nu era numai un îndemn si o povatuire în rabdare si îndurare pentru fericitii Apostoli si pentru ceilalti credinciosi, ci ea era partasa la ostenelile lor si îi sustinea în propovaduirea lor, si era partasa cu gândul la lipsurile, chinurile si robia ucenicilor Domnului.
Si suferea împreuna cu ei asa cum luase parte la patima prin junghiurile inimii.
Tot asa si acum, ea mângâia prin lucrarea ei pe ucenicii Sai vrednici, tot atât cât îi întarea prin cuvânt, dându-le drept exemplu patima Imparatului si Fiului ei.
Ea le aducea aminte de rasplatile si cununile împaratiei cerurilor, de fericirea si desfatarile fara de sfârsit în vecii vecilor.
Atunci când Irod l-a luat pe Petru, capetenia Apostolilor, si l-a închis, legându-l cu lanturi, ea era cu gândul întemnitata împreuna cu el. Sfânta si binecuvântata Maica a lui Hristos se împartasea de lanturile lui, si se ruga pentru el, si a poruncit si Bisericii sa se roage.
Si înainte de aceasta, atunci când nelegiuitii iudei l-au ucis cu pietre pe Stefan, si când Irod l-a omorât pe Iacob, fratele lui Ioan, încercarile si suferintele si chinurile au strapuns inima Sfintei Nascatoare de Dumnezeu.
Si ea a fost martirizata împreuna cu ei prin durerea inimii si plânsul lacrimilor sale.
A ajuns la noi prin Parinti si acest cuvânt ca atunci când Apostolii s-au risipit spre a propovadui în tara si în tinuturile harazite fiecaruia dintre ei, Sfântul Ioan Evanghelistul si Teologul era acolo spre a sluji si a îngriji pe sfânta Nascatoare de Dumnezeu al carei fiu fusese facut din porunca Domnului.
Atunci Sfânta Imparateasa i-a spus prin harul lui Hristos: “Nu mi se pare cuvenit, fiule, ca prietenii si fratii tai sa mearga sa propovaduiasca numele lui Hristos, Fiul si Dumnezeul meu, si sa faca ucenici printre neamurile pagâne, iar tu sa ramâi fara sa faci nimic din pricina grijii tale fata de mine. De altfel eu sovai sa ma despart de tine altfel decât prin bunavoirea Domnului, care a poruncit sa fim împreuna. Acum însa, du-te, pleaca si tu în tara care ti-a fost poruncita si eu voi veni împreuna cu tine, ca sa se împlineasca si una si cealalta, propovaduirea ta si locuirea mea nedespartita de tine!”
Asa a poruncit ea ucenicului iubit si a plecat împreuna cu el sa mearga si propovaduiasca, iar Maria Magdalena si celelalte mironosite au plecat si ele împreuna cu ea.
98.Atunci Domnul si Fiul Cel milostiv S-a aratat într-o vedenie si i-a poruncit sa schimbe drumul. Totusi, pentru ucenicul iubit a poruncit ca el sa se duca, dar sa mearga si mironositele împreuna cu el ca sprijin si ca sa slujeasca.
Mai întâi, i-a îngaduit sa plece, pentru ca zelul Sfintei Imparatese si râvna ei sa fie cunoscute, pentru ca Evanghelistul nu dorea sa o lase pe Sfânta Nascatoare de Dumnezeu pentru ca si el si ea doreau aceasta.
Iar, în al doilea rând, a poruncit sa se întoarca, pentru ca cinstea ei sa fie deosebita, si nu unita de cea a Apostolilor, si pentru ca sa conduca poporul credincios si Biserica din Ierusalim, de care s-a îngrijit împreuna cu Iacob, fratele Domnului ce fusese asezat acolo episcop.
Astfel, oriunde mergea, ea binecuvânta, pamântul prin venirea ei. Si asa a venit din nou la Ierusalim si locuia în casa lui Ioan.
Insa Teologul si Evanghelistul a plecat dupa porunca Domnului spre Efes, cetatea pamântului Asiei.
Si împreuna cu el si mironositele si Prohor, unul dintre cei sapte diaconi. Acolo a propovaduit numele lui Hristos Dumnezeu si a luminat pe cei ce erau în întuneric.
Acolo au suferit împreuna cu el vrednicele mironosite si s-au facut apostoli împreuna cu el, unele murind de încercari, altele de mucenicia si sângele varsat.
Si s-au dus încununate la Imparatul si Invatatorul lor Hristos. Insa dupa plecarea lui Ioan Evanghelistul, fericitul Iacob, fiul lui Iosif, numit si fratele Domnului, a purtat de grija si a slujit-o pe Sfânta Maica a lui Hristos, data fiind marea sa bunavointa.
Si a ajuns întâiul episcop al Ierusalimului El a purtat de grija si a slujit-o pe Sfânta Nascatoare de Dumnezeu în locul lui Ioan Evanghelistul.
Astfel, întoarcerea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu la Ierusalim a fost un lucru bun, caci ea era taria, limanul si zidul credinciosilor ce sa gaseau aici. Si toata grija sau osteneala crestinilor era încredintata Preacuratei caci erau în mijlocul poporului nesupus si razvratit al iudeilor. Si din toate partile credinciosii lui Hristos mergeau în lupte si moarte, iar ea îi mângâia si îi întarea pe toti.
99.Ea însa era nadejdea fericita a crestinilor de atunci si de mai apoi; si pâna la marginile lumii ea este mijlocitoarea si puterea credinciosilor. Insa atunci, grija si lupta ei erau mai staruitoare, spre a îndrepta si întari noua lege a crestinismului si pentru a se preamari numele lui Hristos.
Iar luptele ce s-au abatut asupra Bisericilor, încalcarea salaselor crestinilor, omorârea multor crestini, aruncarea lor în închisori si necazurile lor de tot felul, prigoanele, ostenelile si necazurile Apostolilor izgoniti din loc în loc, toate acestea cadeau asupra ei.
Ea suferea pentru toti si prin cuvânt si fapta purta de grija de ei.
Era pilda binelui si învataturii mai binelui în locul Domnului si Fiului ei si mijlocitoare si rugatoare pentru toti credinciosii, si se ruga ca milostivirea si ajutorul Sau sa se reverse peste toti.
Si Sfintii Apostoli o luasera drept calauza si învatatoare, si îi dadeau de stire de orice li se întâmpla.
Si primeau de la ea porunca si sfat bun, iar cei ce erau aproape de Ierusalim reveneau aici ca sa o vada.
O înstiintau de tot ceea ce faceau si cum propovaduiau. Si savârseau toate dupa povatuirile ei. Când însa au plecat în tarile îndepartate, se grabeau sa vina în fiecare an de Pasti la Ierusalim, si sa praznuiasca împreuna cu Sfânta Nascatoare de Dumnezeu praznicul Invierii lui Hristos, si fiecare din ei facea cunoscuta atunci propovaduirea sa neamurilor pagâne si prigoanele întâlnite din partea iudeilor si a pagânilor.
Si astfel, înarmati prin rugaciunea si învatatura ei, mergeau din nou în locul propovaduirii lor.
Asa au facut an de an când nu au avut piedici serioase, afara de Toma. Acesta nu putea sa vina din pricina marii departari si a greutatii de a veni din India. Dar toti ceilalti veneau an de an sa o viziteze pe Sfânta Imparateasa, si reînamati cu rugaciunea ei se întorceau la propovaduirea Vestii celei bune.
|