[silverstar]

[COLOR=green][SIZE=3]Bîrfa - [COLOR=green][COLOR=#e61a1a]citate[/COLOR] [/COLOR]şi maxime[/SIZE]

Iată pentru început ce spune folclorul:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bîrfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bîrfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamană buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fară nicio treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sînt leneşe, dar totodată ele sînt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fară îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bîrfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude 'trompeta' care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu ştii, de multe ori tu poţi fi subiectul bîrfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se raspîndesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bîrfa cea mizerabilă, pe care aproape niciun alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atît mai mari cu cît « călătoreşte » pe la mai mulţi oameni.”

Un gînditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sînt sursele bîrfei şi ale calomniei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirma: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt inţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fară îndoiala că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci cînd apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci cînd ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei. Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sînt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelînd astfel de multe ori percepţia corectă.”

Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm urmatoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţi după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci cînd un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvîrşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.” Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: „Nu este nimic mai « sufocant » decît apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atît de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decît aceasta. Nimic nu este mai curînd crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decît acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decît « zgomotul » pe care îl fac cei nebuni.”

Un gînditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”

În Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămîne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, pînă la urmă va pieri.”

Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării.”

Graţia cea tainică şi Binecuvîntarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bîrfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai tîrziu, ei vor trebui să suporte

consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decît atît, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atîta timp cît ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.[/COLOR]