Ca la nebuni…
[COLOR=purple] Ca la nebuni…(Partea a IV-a)
[/COLOR][COLOR=#993366]Ea m-a mângâiat și m-a încurajat, dar eu n-am stat liniștită.[/COLOR]
[COLOR=#993366] Joi seara Filofteia s-a dus la Gică să vorbească cu el în legătură cu plecarea la Pucioasa de Vineri [/COLOR](Notă: La "Izvorul Tămăduirii" [COLOR=blue]creștinii de Nou Ierusalim[/COLOR] de pretutindeni merg la Pucioasa ca să ia aghiazmă de la "[COLOR=blue]Frați[/COLOR]". Cornelia, având handicap motor, trăgea nădejde să meargă și ea în Dacia cea veche)[COLOR=#993366]. I-a povestit că sunt la ea . Gică i-a spus:[/COLOR]
[COLOR=#993366] "În DACIA aia nu se urcă oricine."[/COLOR](Notă: Cornelia dezvăluie aici o discriminare nescrisă și necruțătoare, care se aplică de la sine și care împarte creștinii de Noul Ierusalim în mai multe categorii. Gică sugerează că “sora Cornelia” pare a fi plasată într-o categorie echivalentă cu "[COLOR=blue]paria[/COLOR]")
[COLOR=#993366]Vineri și Sâmbătă, 13 și 14 aprilie '07[/COLOR]
[COLOR=#993366] Fratele [/COLOR](Notă: Nicolae Lăzărescu) [COLOR=#993366]nu mi-a dat nici o explicație, m-a ignorat complet. M-a tratat ca pe un dobitoc. Mi-e rușine mie de rușinea lui.[/COLOR]
[COLOR=#993366] Sâmbătă iar am făcut o criză de isterie. Nu mai contează motivele; am făcut-o pe sora[/COLOR] (Notă: Elisabeta Nedelcu) [COLOR=#993366]fiere[/COLOR][COLOR=#993366], am făcut-o fiară….[/COLOR]
[COLOR=#993366]Marți 17 aprilie '07[/COLOR]
[COLOR=#993366] Nici până azi fratele[/COLOR] (Notă: Nicolae Lăzărescu) [COLOR=#993366]nu mi-a dat nici o explicație.[/COLOR]
[COLOR=#993366] Și ieri și azi, plângând, i-am cerut iertare lui sora Elisabeta pentru crizele mele de isterie și am rugat-o să mă ajute. Am asigurat-o că ceea ce i-am spus i-am spus la nebunie. [/COLOR]
[COLOR=#993366] Mi-e rușine. De ce am uitat ce scrie în rugăciunile de dimineață? Am stat de vorbă cu sora [/COLOR](Notă: Elisabeta Nedelcu, mama lui Nicolae Nedelcu) [COLOR=#993366]mai mult. Dumnezeu să ne ajute ca intențiile noastre bune să nu mai rămână doar la stadiul de intenții, așa cum au rămas până acum![/COLOR]
[COLOR=#993366]Joi 19 aprilie '07[/COLOR]
[COLOR=#993366] Eram în curte cu cățeii. Prin ușile închise auzeam țipete din bucătărie, ceartă la nivel înalt. Atât am deslușit: "să fi vorbit eu așa cum a vorbit ea" și " ai gură mare!"[/COLOR]
[COLOR=#993366] Fără să vreau mi-a trecut prin minte: ca la nebuni.[/COLOR]
[COLOR=#993366] Doamne, ajută-ne![/COLOR]
[COLOR=#993366]* * *[/COLOR]
[COLOR=#993366] A venit primăvara, au venit și muștele. De 4 ani îi rog să pună site la ferestrele bucătăriilor [/COLOR](Notă: Vorba Mariei de la Pucioasa: [COLOR=blue]"Iată câteva trăsături în linii mari a școlii Noului Ierusalim. Educația lucrului făcut bine, spiritul gospodăresc cu bun gust, hărnicia,"[/COLOR] ….etc, etc, bla, bla, bla).
[COLOR=#993366]Ce va mai fi?[/COLOR]
[COLOR=#993366]………………………………..[/COLOR]
__________________________________________________ _________
Comentarii la aceste file de Jurnal
Interesantă insistența cu care se încearcă spolierea ultimului "bănuț al văduvei": dacă n-au izbutit cu ARO, care a ajuns între timp la fier vechi, "[COLOR=blue]Frații[/COLOR]" insistă mai departe prin sfetnici interpuși și încearcă să-i bage pe gât Corneliei o mașină DACIA 1300 la fel de veche, dar prezentată ca pe o bijuterie de familie. Ăsta da, tupeu! O informare mai atentă i-ar fi făcut să știe că banii despre care e vorba fuseseră deja "recuperați" de la Cornelia de către alți slujbași mai sprinteni, pe alte căi, considerate de ei mai "ortodoxe": prin vânzarea-cumpărarea unor icoane atât de supraevaluate, de parcă ar fi fost poleite cu aur de 18K pe toate fețele. O analiză mai exactă a situației de la Fundeni trebuie însă să amintească neapărat și de istoricul faptelor.
Cornelia a aflat despre [COLOR=blue]Noul Ierusalim[/COLOR] tocmai când se afla la o grea cumpănă: Ajunsă la vârsta a treia, singură, ușor handicapată motor, dar cu perspective din cele mai sumbre ca boala să evolueze rapid, și-a făcut în sine următoarea socoteală: Întreținerea unui apartament de două camere e prea mare pentru mine. Trabantul meu a îmbătrânit și dă semne de oboseală severă. Dacă aș vinde apartamentul, aș putea cumpăra o garsonieră și o mașină Dacia ceva mai nouă, cu care să mă pot deplasa la policlinică și la spital, unde trebuie să mă duc în mod sistematic, și destul de des. Zis și făcut. A vândut apartamentul, dar n-a mai putut să cumpere atât garsonieră cât și mașină, deoarece prețurile începuseră din nou să crească. Aici intervine în chip providențial ajutorul "frățesc" al inginerului Viorel Ivan (pensionat la rândul lui "pe caz de boală", cu o tolbă de diagnostice de la Psihiatrie), mâna dreaptă a "[COLOR=blue]Fraților[/COLOR]" și totodată un specialist în domeniul "ingineriilor" financiare denumite generic "recuperări". Clienții lui predilecți sunt femeile singure și neajutorate, eventual văduve, cărora le împuie capul cu discursuri bâlbâite, dar persuasive, despre "sfințenia" de la [COLOR=blue]Noul Ierusalim[/COLOR], unde se ajunge cel mai rapid dacă-ți vinzi casa, iar banii îi aduci plocon la picioarele "apostolilor" de la Pucioasa, care te plasează imediat într-o "obște" în care îți vei petrece restul zilelor. Dacă nu-ți convine tratamentul din obște și îți dai seama pe parcurs în ce mizerie ai intrat, e deja prea târziu: orice retragere ți-a fost tăiată, și singura soluție este să te resemnezi și să rabzi, consolându-te cu gândul: "Bine că nu-i mai rău". Așadar, Viorel Ivan îi propune Corneliei să se mute la Fundeni, [COLOR=blue] în obștea Elisabetei Nedelcu (mama lui Nicolae Nedelcu de la Pucioasa)[/COLOR], unde îi promite el că nu va avea grijă de nimic, și dacă ea vrea neapărat, poate își va lua pe viitor și mașină, eventual, dacă va mai avea nevoie, dar în mod sigur nu va mai avea, căci în obște are tot ce-i trebuie, iar Trabantul ei încă merge, e chiar o mașină tocmai bună pentru obștea de la Fundeni. Cornelia a ales obștea, în schimbul dolarilor obținuți din vânzarea apartamentului, care au ajuns prin filiera Viorel Ivan tocmai în teșcherea la…"[COLOR=blue]Frații[/COLOR]" de la Pucioasa. În schimb, ea a primit la Fundeni o cameră separată în casa Elisabetei (dar fără vreun act de proprietate). E drept că nu plătește nici chirie. Mai mult, i-a rămas și Trabantul, pentru drumurile de zi cu zi, chiar dacă după o vreme mașina n-o va mai folosi decât fratele Nicolae. La început fetele din obște o tratau foarte atent, ca pe mama lor, dar asta n-a durat prea mult. Când Cornelia a realizat câtă răutate și câtă minciună era în jurul ei, cât fariseism, câtă lipsă de dragoste și mai ales de duhovnicie, după care ea tânjea din toată ființa ei, era deja prea târziu. Tensiunile grave care au apărut îndată în obște, între ea și restul de "frați" și "surori", au îmbolnăvit-o grav de inimă și de nervi, încât de multe ori a vrut singură să meargă și să se interneze la balamuc, ba chiar a ajuns să-și dorească moartea, dar tot de atâtea ori și-a învins slăbiciunile și a luptat mai departe pentru dreptate și adevăr. Trabantul s-a stricat și zace într-o magazie. În schimb, pensia ei frumușică a devenit repede un element de atracție pentru "recuperatorii" de tip Viorel Ivan sau Nicolae Lăzărescu, și așa a fost posibil să apară în viața ei episoade de genul ARO, DACIA 1300 și icoanele supraevaluate. Cornelia a ajuns să trăiască dezamăgiri cumplite, dar era prea târziu: orice retragere îi era tăiată. Prin încercările ei din obște, ea a devenit o creștină desăvârșită, căci a iubit mult lepădarea de sine și adevărul, iar suferințele îndurate i-au adus împlinirea lăuntrică. Atunci când mai greșește și ea, din când în când, greșește doar din cauza bolilor ei care o macină și adesea o doboară. Oare cât va mai rezista încă, înconjurată înnăbușitor de răutate, lăcomie și minciună? Va fi oare pedepsită cu expulzarea din obște pentru felul ei aparte de a gândi, în care nu încape decât adevărul, și care acum iată, este scos la iveală în mod public prin dezvăluirile de pe acest blog, chiar dacă sunt făcute fără voia ei? Va ajunge Cornelia din nou pe drumuri? Va muri "de moarte bună", așa cum a murit Alexandra Bulmez?
Cât privește comportamentul mitocănesc al lui Nicolae Lăzărescu, vechi creștin al Noului Ierusalim, ne întrebăm care dintre două alternative posibile ar putea fi mai aproape de adevăr:
ori: 1). o viață de om (cincizeci de ani cu [COLOR=blue]Noul Ierusalim[/COLOR]) n-a fost de ajuns ca să cizeleze comportamentul acestui om și să-l facă autentic creștin,
ori: 2). tocmai asta-i lecția pe care a învățat-o el foarte bine de la semenii săi de la [COLOR=blue]Noul Ierusalim[/COLOR]: comportamentul [COLOR=blue]misticului mitocan.[/COLOR]
În ambele cazuri, concluzia nu poate fi decât jalnică. Și atunci, cum rămâne cu aprecierea super-bombastic-optimistă a Mariei de la Pucioasa? (cităm): [COLOR=blue]"Obștile creștine sunt cel mai firesc și bun mod de într-ajutorare creștinească. La Noul Ierusalim ele se transformă în adevărate școli ale sufletului, în care și cea mai mică urmă de caracter mitocănesc sau de nestatură iese în evidență ca uleiul de apă."[/COLOR] Din cele trăite și mărturisite de Cornelia ne dăm bine seama că este vorba doar de o iluzie pierdută, dar disimulată cu dibăcie, de-a Mariei de la Pucioasa, care încearcă să se îmbete singură cu apă rece. Vorba ceea: vrabia, mălai visează.
Să fie Nicolae Lăzărescu o dureroasă excepție? Aș, nici vorbă. Mai "este" și alte cazuri…și sunt destule.
|