[baniutilizati]

Doamne, dă-ne pocăinţa lui Adam şi sfânta Ta smerenie.
Cine nu iubeşte pe vrăjmaşii n-are în el harul lui Dumnezeu.
Milostive Doamne, învaţă-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi şi să ne rugăm pentru ei cu lacrimi.
Cu mintea noastră nu putem cunoaşte nici măcar cum s-a făcut soarele; şi atunci când cerem lui Dumnezeu să ne spună cum s-a făcut soarele, primim în suflet acest răspuns limpede: „Smereşte-te şi vei cunoaşte nu numai soarele, ci şi pe Făcătorul lui".
Cu lacrimi Adam striga către Dumnezeu aşa: „Sufletul meu tânjeşte după Tine, Doamne, şi cu lacrimi Te caut. Vezi întristarea mea şi luminează întunericul meu, ca sufletul meu să se veselească din nou."
Doamne, dă-mi smerenia Ta, ca să se sălăşluiască întru mine iubirea Ta şi să fie vie întru mine sfântă frica Ta. Domnul ne porunceşte să-L iubim din toată inima şi din tot sufletul, dar cum e cu putinţă să-L iubim pe Cel pe care nu L-am văzut niciodată şi cum să învăţăm această iubire? Domnul Se face cunoscut după lucrarea Lui în suflet. Când Domnul îl cercetează, sufletul ştie că a fost un Oaspete drag şi, când a plecat, atunci sufletul tânjeşte după El şi îl caută cu lacrimi: „Unde eşti Tu, lumina mea? Unde eşti Tu, bucuria mea? Trecerea Ta a lăsat o bună-mireasmă în sufletul meu, dar Tu nu eşti aici şi sufletul meu tânjeşte după Tine, şi inima mea e abătută şi bolnavă,şi nimic nu mă mai veseleşte, pentru că am întristat pe Domnul şi El S-a ascuns de mine".
Priveşte cu mintea ce se lucrează în sufletul tău. Dacă se află în el nu mult har, atunci în suflet este pace şi simţi iubire faţă de toţi; dacă se află mai mult har, atunci în suflet e lumină şi o mare bucurie; iar dacă se află şi mai mult har, atunci şi trupul simte harul Sfântului Duh.
Vrednici de plâns sunt oamenii care nu cunosc pe Dum nezeu. Ei nu văd lumina veşnică şi după moarte merg în întunericul cel veşnic. Noi ştim despre aceasta, pentru că în Biserică Duhul Sfânt descoperă sfinţilor ce este în cer şi ce este în iad.
Rugăciunea se dă celui ce se roagă, cum se spune în Scripturi; dar rugăciunea pe care o săvârşim numai din obişnuinţă, fără zdrobire de inimă pentru păcate, nu este plăcută Domnului.
Duhul Sfânt se face cunoscut în rugăciunea smerită.
Cine se roagă din obişnuinţă, în acela nu sunt schim bări în rugăciune, dar cine se roagă din inimă în acela sunt multe schimbări în rugăciune, e o luptă cu vrăjmaşul, o luptă cu sine însuşi, cu patimile, o luptă cu oamenii şi în toate acestea trebuie să fie curajos.
Dacă mintea ta vrea să se roage în inimă şi nu poate, atunci rosteşte rugăciunea cu buzele şi ţine-ţi mintea în cuvintele rugăciunii, cum spune Scara. Cu timpul Domnul îţi va da rugăciunea inimii fără gânduri şi te vei ruga cu uşurinţă. Unii şi-au vătămat inima, pentru că şi-au silit mintea să lucreze rugăciunea în inimă şi de aceea n-au mai putut-o rosti nici măcar cu buzele. Tu însă cunoşti rânduiala vieţii duhovniceşti: darurile sunt date de la Dumnezeu doar sufletului simplu, smerit şi ascultător. Celui ascultător şi înfrânat în toate — în hrană, cuvinte şi mişcări — Domnul însuşi îi va da rugăciunea şi ea se va săvârşi cu uşurinţă în inimă.
Cine vorbeşte cu demonii îşi întinează mintea, dar min tea celui ce rămâne în rugăciune e luminată de Domnul. Slavă Domnului că ne-a dat pocăinţa, iar prin pocăinţă noi toţi ne mântuim, fără excepţie. Nu se mântuiesc numai cei ce nu vor să se pocăiască, şi în aceasta văd deznădejdea lor şi plâng mult, fiindu-mi milă de ei.
Celui ce se căieşte Domnul îi dă raiul şi împărăţia veşnică, împreună cu El. Domnul e mi lostiv, iar Duhul Sfânt ne dă puterea de a fi milostivi. Cine se pocăieşte cu adevărat e gata să sufere toate ne cazurile: foame şi golătate, frig şi căldură, boală şi sărăcie, dispreţ şi prigoană, nedreptate şi defăimare, fiindcă sufletul se avântă spre Domnul şi nu se mai grijeşte de cele pământeşti, ci se roagă lui Dumnezeu cu minte curată.
Dacă gândeşti rău despre oameni, aceasta înseamnă că un duh rău viază în tine şi îţi insuflă gânduri rele împotriva oamenilor. Şi dacă cineva nu se pocăieşte şi moare fără să fi iertat fratelui său, sufletul lui se va pogorî acolo unde sălăşluieşte duhul rău care-i stăpâneşte sufletul.
Asta e legea pentru noi: dacă ierţi, aceasta înseamnă că Domnul te-a iertat; dar dacă nu ierţi fratelui tău, înseamnă că păcatul tău rămâne cu tine.
Dacă nu ţi-e milă de păcătosul care se va chinui în foc, aceasta înseamnă că nu este întru tine harul Duhului Sfânt, ci în tine viază un duh rău; şi câtă vreme eşti încă în viaţă, sileşte-te prin pocăinţă să te eliberezi de el.
Sfinţii au fost oameni ca noi toţi. Mulţi dintre ei au fost mari păcătoşi, dar prin pocăinţă au ajuns în împărăţia cerurilor. Şi toţi cei ce intră aici intră prin pocăinţa pe care Domnul Cel Milostiv ne-a dăruit-o prin pătimirile Sale.
Domnul a dat Sfintei Biserici păstori şi ei slujesc în chipul lui Hristos şi lor le-a fost dată puterea de a ierta păcatele prin Duhul Sfânt.
Dar poate că vei gândi: cum poate cutare episcop sau duhovnic sau preot să aibă Duhul Sfânt, când îi place să mănânce şi are atâtea slăbiciuni? Dar eu îţi spun: e cu putinţă, dacă nu primeşte gânduri rele; aşa încât, chiar dacă are unele defecte, acestea nu împiedică harul să vieze în sufletul lui, aşa cum un pom verde poate avea şi ramuri uscate fără ca acestea să-1 vatăme, şi el aduce roadă; sau, într-o holdă de grâu, chiar dacă grâul este amestecat cu neghină, aceasta nu-1 împiedică să crească.

Iţi mulţumesc, Domnul meu şi Ziditorul meu, că ai smerit cu milostivire sufletul meu şi mi-ai descoperit calea pe care au mers sfinţii Tăi. Tu iubeşti pe cei ce plâng, şi pe calea plânsului au venit la Tine sfinţii Tăi. Tu iubeşti pe cei smeriţi şi prin harul Tău îi înveţi iubirea şi smerenia de care se tem vrăjmaşii noştri, demonii. Tu Te bucuri, Doamne, de sufletul smerit; dă-mi să vin la Tine pe calea sfinţilor Tăi, calea plânsului smerit, pe care mi-ai arătat-o.
Ei [demo nii] intră şi ies din trupul nostru. Dacă omul se mânie, demonul intră în el; dar dacă se smereşte, demonul îl lasă. Dacă începi să te rogi lui Dumnezeu şi demonul stă împotriva ta şi nu-ţi îngăduie să te închini, smereşte-te şi spune: „Nimeni nu e mai rău decât mine pe pământ", şi în acel ceas demonul va pieri; ei se tem tare de smerenie, de străpungerea inimii şi de mărturisirea sinceră. Dacă simţi că sunt demoni în tine şi îi auzi vorbind între ei, nu deznădăjdui: ei viază în trupul tău, dar nu în sufletul tău. Smereşte-te, iubeşte postul şi nu bea vodcă şi nici vin. Dacă n-ai ascultat de „bătrânul" [„stareţul"] tău, atunci e un demon în tine: şi aşa pentru fiecare păcat.