Este bine ca exista totusi speranta. Am vazut atatia oameni care s-au bagat de bunavoie in mormant cu alcool, nicotina sau heroina - nici macar in ultimul ceas n-au renuntat la "placere".

Mie nu prea are cum sa-mi fie mila de astfel de persoane. Daca lor nu le pasa de ei insisi, de ce mi-ar pasa mie? Nu e in totalitate vina societatii ca s-au apucat de bagat in ei substante ce creeaza dependenta - ei sunt primii si cei mai mari vinovati.

In afara de copiii nascuti in mame deja dependente de droguri si de cateva alte cazuri mai speciale, nu are de cine sa-mi para rau. Drogul, de orice fel ar fi el, este intr-o covarsitoare proportie o alegere a individului. Pe cati n-am auzit vorbind despre ziua in care s-au apucat si bagatelizand situatia?

"Cat de aproape am fost sa nu pun gura si sa nu capat boala de acum!". De fapt, exact decizia aia care chiar si acum li se pare una aproape nevinovata este ceea ce-i trage in groapa.

Daca vrem ca cei din jur sa nu-si iroseasca viata prin aceste substante, munca de prevenire trebuie intetita, trebuie ca cei care se gandesc sa faca acest pas sa se gandeasca inainte la gravitatea consecintelor. Prevenirea nu e niciodata facuta atat cat e nevoie!

Cat despre cei ce s-au apucat deja, Dumnezeu cu mila (daca exista, bineinteles). Consilierea psihologica pentru drogati am impresia ca e gratuita, insa pentru alcoolisti costa bani grei. Daca omul mai are vreo problema pe acasa sau vreun credit in banca adio recuperare.