Atenția din timpul rugăciunii
[SIZE=3]Prezența și conlucrarea necontenită a atenției în timpul rugăciunii este neapărat trebuincioasă. Datorită atenției, rugăciunea devine binele propriu, personal, al celui ce se roagă; dacă atenția lipsește, rugăciunea îi rămâne exterioară. Când atenția este prezentă, rugăciunea dă roade îmbelșugate, dar când este absentă, produce spini și pălămidă. Roadele rugăciunii stau în iluminarea duhului, într-o smerită înduioșare a inimii și în reînnoirea sufletului prin viața Duhului; spinii și pălămidă constau în lenevirea sufletului, în părerea de sine fariseică care se naște dintr-o inimă împietrită, care se mulțumește și se laudă cu mulțimea rugăciunilor spuse și cu timpul petrecut recitându-le.[/SIZE]
[SIZE=3]Atenția care apără în mod absolut rugăciunea de toate împrăștierile, de gânduri nefolositoare și de vagabondajul imaginației, este un dar al harului dumnezeiesc. Noi ne manifestăm sincer dorința de a primi acest dar - el ni se acordă prin har pentru mântuirea sufletului - sforțându-ne să fim atenți ori de câte ori ne rugăm. Atenția “metodică” - numim așa atenția noastră câtă vreme nu este susținută de har - constă, conform sfatului Sfântului Ioan Scărarul, în închiderea duhului nostru în cuvintele rugăciunii. Dacă, din lipsa experienței în lucrarea rugăciunii, duhul nostru nu reușește să rămână închis în cuvinte și scapă, noi trebuie să-l readucem. In starea sa de cădere, duhul nostru este în mod natural nestatornic și înclinat să se împrăștie în toate părțile. Dar Dumnezeu îi poate da statornicie, și o va face în momentul voit în funcție de statornicia și de răbdarea noastră în nevoința.[/SIZE]
[SIZE=3]Ceea ce contribuie în mod deosebit la păstrarea atenției când te rogi este pronunțarea rugăciunii foarte rar. Adică fără grabă, în așa fel încât duhul tău să poată rămâne cu ușurință “închis” în cuvintele rostite, fără a-i scăpa un singur cuvânt. Pronunță-le cu voce auzibilă când te rogi singur: acest lucru de asemenea te va ajuta să-ți fixezi atenția.[/SIZE]
[SIZE=3]Se poate cu ușurință - și trebuie făcut acest lucru - să exersezi rugăciunea spusă cu atenție atunci când îți împlinești “canonul de rugăciune” în chilie. Frate, nu te scârbi de o oarecare monotonie și sforțare până ce te obișnuiești cu rânduiala călugărească de la chilie, în special cu rugăciunea. Apucă, la vremea potrivită, arma atotputernică a rugăciunii, și învață să te folosești de ea ori de câte ori ai ocazia.[/SIZE]
[SIZE=3]Rugăciunea este atotputernică datorită lui Dumnezeu Atotputernicul care lucrează în ea. Ea este “sabia Duhului, adică Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6, 17). în esență ea constă în a te ține în prezența lui Dumnezeu și în a te uni cu El; ea este împăcarea omului cu Dumnezeu, mama și fiica lacrimilor, podul care ne ajută să trecem peste ispite, zid de apărare împotriva mâhnirilor, pierderea vrăjmașilor, lucrare neîncetată, izvorul virtuților, pricina darurilor duhovnicești, sporire tainică, nutriment al sufletului, iluminarea minții, încetarea deznădejdii, semnul speranței, izbăvirea de întristare, bogăția călugărilor.[/SIZE]
[SIZE=3]La început trebuie să te sforțezi a te ruga; dar curând rugăciunea începe să-ți aducă mângâiere. Această mângâiere face nevoința noastră mai ușoară și ne încurajează să perseverăm. Dar va trebui totuși ca toată viața să ne silim la rugăciune, puțini fiind nevoitorii care, datorită unei mari mângâieri adusă de har, au depășit necesitatea acestui efort.[/SIZE]
[SIZE=3]Rugăciunea ajută la mortificarea omului nostru vechi, atâta vreme cât acesta trăiește în noi, și se împotrivește rugăciunii pe viață și pe moarte. Cunoscând puterea rugăciunii, și acțiunea ei binefăcătoare, dracii se străduiesc prin toate mijloacele posibile să-i împiedice pe nevoitori de la rugăciune, sugerându-le să întrebuințeze timpul rezervat rugăciunii pentru alte activități; sau încearcă să o anuleze și să o denatureze prin preocupări deșarte, aducând în minte a celui ce se roagă nenumărate gânduri și imagini păcătoase.[/SIZE]
|