Despre slava deșartă
[SIZE=3]Slava deșartă, ca și zgârcenia și lăcomia, distruge credința din inima omului; ca și zgârcenia și lăcomia, slava deșartă face inima omului inaptă pentru credința în Hristos, pentru mărturisirea lui Hristos. “Cum puteți voi să credeți, zice Domnul căpeteniilor poporului evreu din vreme a Sa, când primiți slavă unii de la alții, și slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutați? (Ioan 5, 44). De multe ori printre căpeteniile iudeilor erau oameni care credeau în Hristos, dar, evanghelistul ne spune că “nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniți din sinagogă; Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu” (Ioan 12,42-43). Iudeii dăduseră o hotărâre conform căreia era interzis pentru cel ce mărturisea că Domnul Hristos era Mesia cel proorocit, să ia parte la adunările din sinagogă (cf. Ioan 9, 22).[/SIZE]
[SIZE=3]Slava deșartă se hrănește din laudele oamenilor și din avantajele dobândite prin înțelepciunea trupească, stimulată de starea noastră căzută. Se hrănește din bogății, din descendența nobiliară, din titlurile strălucitoare cu care se împopoțonează cei ce slujesc lumii și fac totul pentru a-i plăcea acesteia, dintr-alte onoruri deșarte. Prin natura sa, slava pământească și omenească se opune în mod direct slavei lui Dumnezeu. Originea slavei deșarte, și căile care duc la ea, sunt cu totul altele decât originea slavei dumnezeiești și căile care duc la aceasta. Slava deșartă și ambiția au ca origine o falsă apreciere a opiniilor oamenilor și a puterii lor, amândouă acestea fiind deșarte și trecătoare, nestatornice și nesemnificative. Calea urmată de cel ce caută slava omenească stă într-un efort continuu de a plăcea oamenilor, și de a-i lăuda. Că această complezență omenească este dreaptă sau nu, că este legală sau ilegală, are mai puțină importanță pentru cel ce râvnește slava omenească; important este să-și atingă scopul![/SIZE]
[SIZE=3]Originea dorinței după slava care vine de la Dumnezeu și a elanului pentru ea, se află într-o credință vie în atotputernicia lui Dumnezeu și în negrăita Lui bunătate față de omul căzut. Datorită pocăinței și împlinirii poruncilor Evangheliei, omul căzut se poate împăca cu Dumnezeu și poate dobândi în fața Lui - ne exprimăm în felul acesta pentru a fi mai bine înțeleși - o “bună reputație”, cum spune în Scriptură de către Dumnezeu omul ale cărui fapte au fost plăcute ochilor Săi: “bine slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 23). Datorită acestei origini a slavei care vine de la Dumnezeu, omul care dorește să o dobândească se străduiește fără încetare să placă lui Dumnezeu, să-L urmeze pe Domnul purtându-și crucea, să placă aproapelui său în ceea ce este îngăduit și prescris de către poruncile Evangheliei.[/SIZE]
[SIZE=3]O asemenea amabilitate nu-i satisface deloc pe fiii veacului acestuia, ba chiar le provoacă indignare căci ceea ce caută și așteaptă ei este o satisfacere nelimitată a patimilor și a orbirii lor sufletești; ca și recompensă pe omul ce-i laudă pe alții, dar care, în realitate este vrăjmașul lui Dumnezeu și al binelui adevărat al aproapelui său, îl răsplătesc cu slava pământească.[/SIZE]
[SIZE=3]“Dacă-Mi slujește cineva, zice Domnul, să-Mi urmeze, și unde sunt Eu, acolo va fi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujește cineva, Tatăl Meu îl va cinsti” (Ioan 12, 26). Printre principiile morale ale Domnului lisus Hristos și printre trăsăturile care-I exprimă sfânta Sa personalitate, este și refuzul slavei care vine de la oameni. A spus-o El însuși: “Slavă de la oameni nu primesc ” (Ioan 5,41). Chiar dacă este Regele regilor, “împărăția Lui nu este din lumea aceasta” (Ioan 18,36). Atunci când poporul a vrut să-L proclame rege, S-a retras într-un munte pustiu, învățându-ne și pe noi, cum spune fericitul Teofilact al Bulgariei, să fugim de onoruri și de slavă.[/SIZE]
[SIZE=3]Atunci când după Cina cea de taină, ucenicii i-au zis Domnului: “Acum știm că Tu știi toate și nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu”, Domnul nu S-a bucurat de aceste cuvinte, care exprimau o laudă omenească. Dimpotrivă, știind că, peste puțin, ucenicii Săi vor fi cuprinși de lașitate, și vrând să le arate că omul nenăscut din nou nu se poate baza pe firea sa căzută, capabilă de fapte imprevizibile, le-a răspuns: “Acum credeți? Iată vine ceasul, și a și venit, ca să vă risipiți fiecare la ale sale și pe Mine să Mă lăsați singur” (Ioan 16, 30-32).[/SIZE]
[SIZE=3]Asumându-Și firea omenească, prin suferințe și prin Cruce Hristos a intrat în slava Sa, pe care ca și Dumnezeu a avut-o întotdeauna. Noi trebuie să-L urmăm pe Hristos: împlinindu-I poruncile și îndurând toate necazurile care ne parvin, vom fi vrednici să ne împărtășim și de slava Lui în veacul acesta și în cel ce va să vină. Hristos “S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe Cruce. Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesupt. Și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filipeni 2, 7-11).[/SIZE]
|