View Single Post
  #14  
Vechi 10.02.2009, 07:52:43
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit Despre Slava Desarta(3)

[SIZE=3]Sfântul Simeon Noul Teolog a spus: “Cel care cu o credință nestrămutată a renunțat la lumea aceasta și la tot ce-i aparține ei, crede că Dumnezeu este bun și de oameni iubitor, că El îl primește pe cel ce vine la Sine cu pocăință, că El își cinstește slujitorul prin batjocuri, că El îi îmbogățește prin sărăcie, că-l preamărește prin jigniri și umilințe și prin moarte, că-l face să ia parte și să moștenească viața veșnică. Credinciosul dorește, ca un cerb însetat, să se urce pe aceste trepte înspre principiul cel nemuritor și suprem ca pe o scară pe care se urcă și coboară îngerii. La capătul acestei scări se află Dumnezeu prietenul oamenilor, așteptând de la noi nevoințele ascetice potrivite puterilor noastre, nu pentru că El S-ar bucura văzându-ne suferind, ci pentru că vrea să ne dea răsplata ca o plată meritată” (Sf. Simeon Noul Teolog, Capete practice și teologice).[/SIZE]
[SIZE=3]Frați prea iubiți, să fugim de mândrie și de ambiție; acestea nu sunt altceva decât refuzul Crucii lui Hristos. Cine refuză Crucea lui Hristos îl tăgăduiește pe Hristos: “Cel ce nu-și poartă crucea sa și nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu” (Luca 14, 27), a spus Domnul. Oameni decăzuți! Noi nu-L putem cunoaște și mărturisi sincer și concret pe Hristos, dacă lucrul acesta nu-l facem de pe înălțimea crucii, după ce ne-am recunoscut și mărturisit căderea noastră și necesitatea căii Crucii pentru a ajunge în cer și-n fericirea veșnică. Să fugim de orice ocazie de mândrie și glorie omenească, așa cum au fugit sfinții noștri Părinți, pentru a nu ne pierde interesul față de învățătura lui Hristos și să nu ajungem morminte văruite, creștini pe dinafară, dar apostați în realitate.[/SIZE]
[SIZE=3]Este suficient un firicel de praf în ochi pentru a ne tulbura vederea: o legătură, nesemnificativă în aparență, privează mintea noastră de o dreaptă judecată, influențează și modifică felul nostru de a gândi. Părinții care erau puternici cu duhul și cu trupul se temeau de cel mai mic păcat, de cea mai mică îndepărtare de învățătura Evangheliei. Cu atât mai mult nouă celor slabi cu duhul și cu trupul, trebuie să ne fie frică de un păcat care caută un refugiu și un aliat sigur în neputința noastră; până ce pătrunde în noi, el ia aspectul unei bagatele neînsemnate, dar, odată instalat, se transformă într-un adevărat monstru.[/SIZE]
[SIZE=3]Nu fara motiv Sfinții Părinți erau de o extremă simplitate în îmbrăcăminte, în mobilierul din chilie, în clădirile mănăstirești și chiar în construirea și împodobirea bisericilor. Gândul și inima unui om slab se conformează cu condiția sa exterioară; lucrul acesta nu-l înțeleg ce-i fără experiență și neatenți. Dacă monahul poartă haine strălucitoare, dacă chilia este mobilată cu grijă, cu gust și cu rafinament, dacă, la fel, bisericile mănăstirilor lor sunt somptuoase, strălucind de aur și de argint și înzestrate cu veșmântare bogate, sufletul lui va fi, cu siguranță, mândru, plin de aroganță și de autosatisfacție, lipsit de căință și de conștiința păcătoșeniei sale. Imbătat de o desfătare vanitoasă, socotită bucurie duhovnicească, un asemenea suflet rămâne în întuneric, în învârtoșare și în moarte, părându-i-se că se află în mijlocul unei sărbători triumfale. Dimpotrivă, până când hainele ce le poartă un călugăr sunt simple până când trăiește în chilie ca un călător, ca într-un cort, sau într-o colibă, și câtă vreme în această colibă nu se află decât lucrurile strict necesare; până ce biserica îi servește ca loc de rugăciune, de mărturisire a păcatelor și de plâns, fără a-l distrage și a-l împrăștia prin splendoarea sa; atâta vreme sufletul său se umple de umilința ce emană din atmosfera înconjurătoare, se îndepărtează de tot ce este material, iar gândurile și simțămintele îl poartă în eternitatea cu care toți oamenii inevitabil se confruntă.[/SIZE]
[SIZE=3]Un asemenea suflet se străduiește să-și pregătească la timp un loc favorabil în veșnicie, prin pocăință și împlinirea poruncilor Evangheliei, în chilia sa modestă, mobilată simplu, omul simplu din popor intră pe picior de egalitate cu domnul cel mare; dar omul simplu nu mai are acces într-o chilie aranjată cu rafinament, căci prin venirea lui ar putea deranja mediul ambiant, în persoana omului simplu și sărac, dar adeseori bogat în credință, Hristos este alungat (cf. lacov 2, l-6).[/SIZE]
[SIZE=3]Vanitatea întunecă sufletul; și mai periculoasă decât ea este slava care vine de la oameni. Când un călugăr este preamărit de către copiii veacului acestuia și de către înțelepciunea acestei lumi, este un semn că el este un vas lepădat de Dumnezeu, pentru că, dimpotrivă, batjocurile și persecuțiile din partea oamenilor sunt un semn sigur că monahul este ales de Dumnezeu. Și unul și altul sunt pomeniți de Domnul însuși: “Vai vouă, zice El, când toți oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot așa făceau proorocilor mincinoși părinții lor”. Dimpotrivă “Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei, și vă vor batjocori și vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot așa făceau proorocilor părinții lor” (Luca 6, 26; 22-23).[/SIZE]
[SIZE=3]Să urmăm sfaturile pustnicilor sfinți amintiți mai înainte. Dar dacă, după voia lui Dumnezeu, un călugăr trebuie să poarte sarcina demnității lor și onorurilor pământești, să se roage cu stăruință și cu lacrimi pentru ca măririle pământești să nu-i influențeze mintea, ca ele să nu-i strecoare mândria în suflet, ca ele să nu-l facă să-și privească de sus semenii, împotriva acestor lucruri Domnul i-a pus în gardă pe ucenicii Săi și continua să o facă, când le-a zis: “Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, că zic vouă; Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd fața Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” (Matei 18, 10-l1). El și-a vărsat prețiosul sânge pentru toți oamenii și pentru fiecare dintre ei și a fixat un preț mic, identic și egal pentru toți, atribuindu-le fiecăruia o importanță unică și egală (cf. l Cor. 6, 20).[/SIZE]
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote