Oare cati , din cei care am trait pe vremea comunismului, a anilor de decimare a intelectualitatii tarii, a nationalizarilor, a nedreptatilor facute in numele legii, am stiut ca de fapt Dumnezeu ne punea credinta la incercare?!? Le-am resimtit pe toate acestea ca pe mari nedreptati, dar nu am stiut rasplata care urma acestei suferinte.
Poate asistam si azi la acest "curaj al disperarii" si poate nu intelegem de ce ne pune Dumnezeu iar si iar la incercare, nestiind totodata nici care va fi rasplata cu care cei incercati de aceste ispite vor fi rasplatiti.
Pentru unii poate ca aceste cuvinte sunt "teorie" ; eu stiu insa, ca nimic nu e nici intamplator, nici fara rost; numai noi nu intelegem pe moment rostul celor prin care trecem.
Daca anii de detentie ai sfintilor din inchisorile comuniste nu au fost nici intamplatori , nici inutili, atunci nici suferinta noastra , mai mica sau mai mare nu e intamplatoare si nici inutila. Sa avem rabdare pana la capat si sa vedem ce ne aduce ca roade.
Pentru mine "curajul disperarii" este contradictie in termeni si in consecinta nu exista. Curajul de a infrunta greutatile il am de la Dumnezeu; iar disperarea a anulat-o Maica Domnului prin prezenta ei in viata crestinului.