[mariamargareta]

[COLOR=blue]12. La Pucioasa se minte “de îngheaţă apele”. Cap.II : Avatarurile celor două pietre vii (Partea a X-a)

[/COLOR] [COLOR=blue]le-a zdrobit înaintea poporului firea lor[/COLOR] [vezi Comentariul (#105) ][COLOR=blue] cea scumpă şi dulce Mie, şi pentru care Eu i-am ales. [/COLOR]
[COLOR=blue]O, fiilor îndureraţi pentru voi,[/COLOR][Comentariu (#106) : Frumoasă, dar ipocrită manieră de a le da peste nas celor doi Zidari, cum că prea îşi plâng ei singuri de milă. Problema este că nimeni nu-i întreabă pe oamenii aceştia de ce au ajuns ei la deznădejde şi de ce sunt ei îndureraţi. Dacă i-ar întreba, ar afla şi de ce se smintesc ei de fapt: Ei nu se smintesc de felul cum sunt trataţi, pentru că s-au obişnuit cu mojiciile [COLOR=blue]liderilor pucioşi[/COLOR] de ani buni încoace; ei se smintesc de altele, care nu se mai pot suporta: de lipsa de onoare; de lipsa de demnitate, căci la Pucioasa nici aceasta nu mai există; de omniprezenta minciună ; de bani, mai ales de bani, de felul cum vin banii şi de la ce fel de oameni vin, şi de felul cum se cheltuiesc banii sub controlul, supravegherea şi dirijarea nemijlocită a liderilor pucioşi.][COLOR=blue] vă rog cu jale, tată, lăsaţi durerile cele de la nemulţumirile voastre şi luaţi-le pe ale Mele, fiilor, că nu mai am, tată, cu cine să le port, şi [/COLOR][COLOR=red]cad sub ele[/COLOR][COLOR=blue], tată.[/COLOR] [Comentariu (#107) : Total lipsită de credibilitate şi complet ciudată această miorlăială neputincioasă, care vine de la cel care se pretinde a fi atotputernic. Cum să cadă Dumnezeu prin căderea omului? Dumnezeu n-a căzut nici măcar prin căderea îngerilor, ci a rămas cu cei care au rămas fără cădere. Cum rămâne cu promisiunile [COLOR=#993300]Scripturii[/COLOR]? Ele sunt vorbe în vânt? Scrie acolo negru pe alb că [COLOR=#993300]“Dumnezeu este dragoste”(I Ioan [/COLOR][COLOR=#993300]4:8,16)[/COLOR] , şi că [COLOR=#993300]“Dragostea nu va cădea nicodată”(I Cor. [/COLOR][COLOR=#993300]13:8.).[/COLOR] Cum aşadar ar putea Dumnezeu să cadă? Aceasta este o blasfemie. Cum de s-a ajuns să se nesocotească până şi [COLOR=#993300]Sfânta Scriptură[/COLOR]? Dar cum rămâne cu cealaltă afirmaţie, făcută mai înainte:[COLOR=blue] “Când văd că ei cad sub vină numaidecât Eu le-o ridic şi o duc Eu”[/COLOR]? Dacă le-o ridică şi le-o duce, cum atunci de ajunge să mai şi cadă? Contrazicerile acestea sunt de neînţeles.][COLOR=blue] Mă uit după fiul cel pe care l-am atras întâi din lume ca să-Mi fie sprijin lucrării Mele[/COLOR] [Comentariu (#108.) : Preotul Ilie Bunea, zis Iliuţă (un alt dezamăgit de comportamentul dizarmonic al celor doi lideri absoluţi) [COLOR=blue], pe care ei l-au atras întâi din lume. [/COLOR]Asta i-a supărat şi pe unii dintre apropiaţii după trup ai lui Ilie Bunea (pe tatăl, pe fratele mai mare, ş.a.): faptul că Iliuţă a fost [COLOR=blue]atras[/COLOR], adică ademenit cu dragoste prefăcută de către liderii pucioşi către o viaţă împodobită cu himere şi promisiuni deşarte, lipsită de orice perspectivă normală şi sănătoasă. Asta într-o primă fază, până ce au reuşit să-l convingă pe Iliuţă să doneze cu acte în regulă “obştii de la Pucioasa” toate pământurile şi acareturile lui, moştenite de la părinţi. După aceasta venit faza a doua, când liderii pucioşi au întors foaia: Iliuţă a început să fie tratat de cei doi cu duşmănie făţişă, făcându-se presiuni psihice uriaşe asupra lui, pentru ca doar, doar, va claca psihic, să plece unde o şti şi să-i lase pe ei singuri. Iliuţă, desperat de ostilitatea dură a [COLOR=blue]liderilor pucioşi[/COLOR], chiar a încercat odată să plece în lume, dar nu s-a putut integra într-un mediu pentru care nu era suficient de bine pregătit, şi a fost nevoit să se întoarcă la jug.][COLOR=blue], pe care Mi-am pregătit-o tainic, Mă uit la el, şi am tot aşteptat să-Mi creadă durerea[/COLOR] [Comentariu (#109) : Iliuţă, crescut de mic cu dragoste de Dumnezeu la strana bisericii din sat, nu s-a putut acomoda cu imaginea zugrăvită de [COLOR=blue]liderii pucioşi[/COLOR], a unui “[COLOR=blue]Dumnezeu[/COLOR]” neputincios, părtinitor, mincinos, plângăcios şi lipsit de orice demnitate, care îşi propune să conducă toată lumea largă prin mofturile şi ifosele unei femei psihopate, îndrăzneţe şi fără scrupule. El a rămas cu dorul după un Dumnezeu Atotputernic, iubitor, milos, drept, sobru şi plin de măreţie, aşa cum I l-au zugrăvit părinţii lui din fragedă copilărie.][COLOR=blue] şi să-Mi sprijine în chip curat lucrarea Mea din [/COLOR][COLOR=red]cei striviţi sub ea şi neajutoraţi din părţi[/COLOR] [vezi Comentariul (#1)][COLOR=blue], tată. El însă nu poate, nu mai poate nimic [/COLOR] [Comentariu (#110) : Calificat aici ca neputincios, Iliuţă este privit acum ca un balast nefolositor, deşi cândva el era “primul între egali”, adică “cel mai mare” dintre cei trei “preoţi ai [COLOR=blue]Noului Ierusalim[/COLOR]”. Şi cu toate acestea, el este singurul care mai face slujbe în biserica mare de la Pucioasa, în care se pusese atâta speranţă de înnoire şi despre care s-au scris zeci de aprecieri pro şi contra! Ceilalţi preoţi, inclusiv Nicuşor, preferă nişte paraclise lăturalnice, unde iarna e mult mai bine, căci biserica mare nu are încălzire. Totuşi, povestea cu “cele trei liturghii săvârşite zilnic în biserica cea mare”, cea sfinţită de arhiereul Irineu, încă li se mai serveşte celor naivi.][COLOR=blue] pentru cei de sub greul meu şi nu Mi-i mai ajută să scape de teamă[/COLOR] [vezi Comentariul (#101)][COLOR=blue]sub lucrarea mea cea zdruncinată şi tot zdruncinată de cele ascunse ale celor ascunşi în ei[/COLOR] [Comentariu (#111) : Desigur că artiştii Zidaru sunt aici primii pe lista celor ascunşi care nutresc gânduri ascunse.][COLOR=blue] ai poporului meu, şi care au tot lovit în pacea coborârii Mele. El trebuia să trăiască şi să lucreze numai şi numai pentru ajutor Mie şi lor[/COLOR] [Comentariu (#112) : Păi, chiar asta a şi făcut. A lăsat pe tatăl său şi pe mama sa în comuna părintească (Maluri) şi s-a dăruit cu totul (inclusiv cu pământurile şi acareturile moştenite de la părinţi) “lucrării de la Pucioasa” şi liderilor ei, pe care mereu i-a ascultat, chiar şi după scurtele şi repetatele lui răzvrătiri împotriva lor. Cine zice că n-a făcut aşa este un mare mincinos.][COLOR=blue], sau măcar să nu facă îngreuiere peste umerii cei zdrobiţi sub coborârea Mea la popor şi la om. N-am, tată, ajutor sub greu, n-am, fiilor, iar cei din grădiniţă[/COLOR] [Comentariu (#113) : Adică, ceilalţi membri ai aşa-zisei “mănăstiri”, în particular cei doi Zidari, pentru că lor le sunt adresate reproşurile şi de fapt întreaga “scrisoare” de faţă.][COLOR=blue], de atâtea, de atâtea ori rugaţi de Mine să-Mi primească şi să-Mi ajute venirea Mea mai mult decât orice ar face sau ar fi ei, nu mai M-au sprijinit [/COLOR] [Comentariu (#114) : Mai natural ar fi “[COLOR=blue]nu M-au mai sprijinit”[/COLOR]] [COLOR=blue]şi iată, sunt striviţi[/COLOR] [Comentariu (#115) : Înseamnă că vinovaţi ar urma să fie doar cei ce nu împiedică strivirea, şi nu cel ce o impune cu forţa celui mai tare (adică, tocmai autorul prezumptiv al “scrisorii” . O ciudată, chiar răsturnată optică.] [COLOR=red]cei ce Mă poartă[/COLOR] [vezi Comentariul (#1)][COLOR=blue] Cum să fac, tată, să găsesc milă pentru Mine?[/COLOR] [Comentariu (#116) : “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa este, se pare, în mare derută: nu se mai regăseşte pe sine. Nimeni nu-l mai ajută, nimeni nu-l mai miluieşte. Se pare că asistăm la o paradoxală inversare a rolurilor. În loc ca vieţuitorii de la Pucioasa să se roage în continuare la “Dumnezeu”, ca de obicei, [COLOR=#ff6600]Doamne, miluieşte-ne![/COLOR], se pare că i-a venit rândul acum “[COLOR=blue]Dumnezeului de la Pucioasa[/COLOR]” să se milogească la om, şi astfel, ajuns la mare ananghie, a început să se roage şi el aşa: [COLOR=#ff6600]Omule, miluieşte-mă![/COLOR]]. [COLOR=blue]Pentru Mine, nu pentru ei[/COLOR] [Comentariu (#117) : Aici, altruismul “Dumnezeului” de la Pucioasa se pare că i-a cam dispărut (presupunând că l-a avut vreodată). Plus că, acum se mai şi contrazice flagrant. Până acum zicea cu totul altceva; zicea că mila de “proorocii” lui este un adevărat dar:[COLOR=blue] “Eu n-am voit, tată, să vă pierdeţi voi darul [/COLOR][COLOR=red]milei de ei[/COLOR][COLOR=blue]”[/COLOR]. Iar acum zice:[COLOR=blue] “să găsesc [/COLOR][COLOR=red]milă[/COLOR][COLOR=blue] pentru Mine…[/COLOR] [COLOR=blue]pentru Mine, [/COLOR][COLOR=red]nu pentru ei[/COLOR][COLOR=blue]”.[/COLOR] Care să fie deci poziţia care trebuie urmată? Ori să ne fie milă de ei, ori să nu ne fie? că nu se mai înţelege nimic.][COLOR=blue].[/COLOR] [COLOR=blue]Dacă [/COLOR][COLOR=red]ei nu sunt buni[/COLOR][COLOR=blue], Eu sunt Cel bun, fiilor, şi cu mare bucurie şi dor i-am aşezat pe ei înaintea Mea porţi ale venirii Mele acum pe pământ, şi [/COLOR][COLOR=red]îi am pe ei bunii Mei[/COLOR][COLOR=blue].[/COLOR] [Comentariu (#118.) O nouă contrazicere, de data aceasta chiar în aceeaşi frază. Ce să mai înţelegem? Ori [COLOR=red]sunt buni[/COLOR], ori [COLOR=red]nu sunt[/COLOR] !?]