[mariamargareta]

[COLOR=blue]12. La Pucioasa se minte “de îngheaţă apele”. Cap.II : Avatarurile celor două pietre vii (Partea a XIII-a)

[/COLOR] [COLOR=blue]Spuneţi-Mi Mie cu ce v-au nedreptăţit ei[/COLOR] [Comentariu (#142) : “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa e smerit, nu vrea să apară în faţa oamenilor că este [COLOR=blue]Atotştiutorul[/COLOR], şi atunci îi întreabă pe ei ce, şi cum.],[COLOR=blue] şi vom sta în sfat [/COLOR] [Comentariu (#143) : Iarăşi “negocieri”!][COLOR=blue]şi Mă voi umili şi Mă voi apleca[/COLOR] [Comentariu (#144) : Umilinţa şi aplecarea “Celui de la Pucioasa” sunt acceptabile şi valabile doar dacă artiştii Zidaru ar fi să aibă dreptate. Or, această opţiune, aleasă cu anticipaţie, confirmă cunoaşterea faptului că artiştii Zidaru chiar au dreptate!!!][COLOR=blue], dar nu mai staţi departe de duhul proorocului meu[/COLOR] [Comentariu (#145) : Deci aici e buba, aici e durerea, aceasta este miza : artiştii Zidaru trebuie musai să intre la loc în front, sub ascultarea căpeteniilor pucioase, ignorând sau uitând de toate capriciile acestora! Iar căpeteniile par a fi doar una, nu mai multe: proorocul, nu proorocii. Întrucât acum se ştie de toată lumea că numai Mihaela Tărcuţă este cea care “primeşte cuvântul”, iar Nicuşor joacă rolul de “asistent de platou”, înseamnă că “proorocul” este Mihaela, iar Nicuşor rămâne doar sfetnicul ei de taină.][COLOR=blue], căci de pe nicăieri Eu nu vă pot avea ai Mei pe voi, decât din mijlocul poporului Meu, care trebuie iubit şi oblojit de voi[/COLOR] [Comentariu (#146) : Aşadar, vorbind (chiar şi pe ocolite) de destinul şi de consacrarea artiştilor Zidaru (acelea de susţinători financiari ai celor de la Pucioasa), se vede clar că nu se poate renunţa aşa de uşor la ele, ci au fost şi sunt pe mai departe un jug, de care ei nu vor putea scăpa vreodată: acest jug trebuie dus până la moarte!][COLOR=blue], căci vreau să-Mi fiţi alinare şi [/COLOR][COLOR=red]vreau să semănaţi cu Mine[/COLOR] [Comentariu (#147) : Artiştii Zidaru sunt “periaţi” aici cu cuvinte mieroase, care amintesc izbitor de cele din cartea Facerii: [COLOR=#993300]“…şi veţi fi ca Dumnezeu…”(Fac., [/COLOR][COLOR=#993300]3:5).[/COLOR][COLOR=purple] [/COLOR]Alţi actori, aceeaşi piesă. Şi cu acelaşi regizor.][COLOR=blue] şi nu cu omul în mijlocul oamenilor[/COLOR] [Comentariu (#148.) : Adică, nici măcar cu Mihaela. Artiştii Zidaru sunt aici atît de “periaţi”, încât pentru o clipă, doar pentru o clipă mică, li se dă impresia că sunt mult mai importanţi chiar şi decât Mihaela, atunci când nu mai sunt comparaţi cu ea, ci cu însuşi “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa.][COLOR=blue], fiilor, şi vreau să ascultaţi de Dumnezeu mai mult decât de oameni, tată, căci omul vă dă de lucru, şi voi lucraţi aşa,[/COLOR] [Comentariu (#149) : E vorba de o scurtă perioadă de activitate independentă, în cursul anului 2007, în care artiştii Zidaru au putut să se comporte liber, să creeze liber şi să se gospodărească liber, fără a se mai simţi datori să întreţină financiar “[COLOR=blue]imperiul creştinesc de carton – NIP[/COLOR][COLOR=blue] [/COLOR]” situat la Pucioasa, aşa cum au făcut-o ei de vreo 18 de ani incoace.], [COLOR=blue]dar ce v-aş da Eu de lucru nu mai vreţi, tată.[/COLOR] [Comentariu (#150) : [COLOR=#00CCFF]A treizeci şi cincea[/COLOR] formulare acuzativă la adresa artiştilor Zidaru. E vorba de o reticenţă manifestă a artiştilor Zidaru : ei [COLOR=#00CCFF]nu mai vor să se mai întoarcă la jugul de dinainte, acela de a fi “tutorii” şi întreţinătorii[/COLOR] unor oameni fără căpătâi care se auto-plasează în postura de lideri absoluţi ai sectei de la Pucioasa. Iar calitatea de “tutori” este doar pe hârtie; în acest scop, Marian Zidaru a fost desemnat de către liderii pucioşi să fie preşedintele-marionetă al unei fundaţii-fantomă, [COLOR=blue]“Fundaţia Sfânta Virginia”[/COLOR], de care el nici nu are habar ce învârte şi cu ce se ocupă, dar sub care se ascund multe dintre “ingineriile financiare” ale sectei. ][COLOR=blue]O, nu vreau să rămân vinovat în [/COLOR][COLOR=red]purtătorii Mei[/COLOR] [vezi Comentariul (#1)][COLOR=blue] spre voi, fiilor. Ei ajung tare, tare plăpânzi în faţa celor tari[/COLOR] [Comentariu (#151) : Artiştii Zidaru, cu faima lor artistică şi de asemenea fiind binecunoscuţi ca nişte oameni cinstiţi, erau un bun paravan pentru liderii pucioşi, în umbra căruia aceştia au stat ani buni ascunşi de iscodirile lumii.][COLOR=blue], şi nu e bine să nu mai pot Eu să călăuzesc cu nădejde prin ei, iar dacă Eu nu călăuzesc de la mijloc tot lucrul Meu şi pe poporul Meu, ajunge pradă clătinării poporul, tată.[/COLOR]
[COLOR=blue]O, fiilor, spuneţi-Mi, tată, [/COLOR][COLOR=red]cât mai sunteţi voi ai Mei[/COLOR][COLOR=blue] din tot ce sunteţi voi?[/COLOR][Comentariu (#152) :[COLOR=#00CCFF] A treizeci şi şasea[/COLOR] formulare acuzativă la adresa artiştilor Zidaru. Se apreciază aici că ei [COLOR=#00CCFF]sunt împărţiţi: şi cu lumea, şi cu Dumnezeu[/COLOR]. Dacă e vorba de preocupări, ar putea fi ceva adevăr în această afirmaţie. Dacă e vorba de iubire, afirmaţia este o minciună: artiştii Zidaru au pierdut totul, dar le-a rămas numai dragostea de Dumnezeu. Dar iată că şi aceea este în pericol: acolo unde nu mai este nici măcar dreptate şi adevăr, se cuibăreşte viermele îndoielii.[COLOR=blue] ] Mă aplec vouă când vă întreb aceasta, ca să-mi spuneţi voi Mie dacă mai pot Eu să-Mi mai port şi cu voi[/COLOR] [COLOR=blue]greul duhului lucrării venirii Mele pe pământ, tată, [/COLOR][Comentariu (#153) : După o pledoarie încâlcită, plină de repetiţii, dar pretins savantă, artiştilor Zidaru li se lansează o provocare ultimativă.][COLOR=blue] căci greul nu e lipsă de pâine sau de haine sau de adăpost, ci e greul lipsei Duhului Meu din cei cu care am pornit [/COLOR] [Comentariu (#154) :[COLOR=#00CCFF] A treizeci şi şaptea[/COLOR] formulare acuzativă la adresa artiştilor Zidaru: [COLOR=#00CCFF]Renunţând la tutela liderilor[/COLOR] de la Pucioasa, artiştii Zidaru au căzut în [COLOR=#00CCFF]lipsa “Duhului Sfânt”[/COLOR] care de la [COLOR=blue]liderii pucioşi[/COLOR] purcede.][COLOR=blue] să-Mi împlinesc tot ce am proorocit prin acest cuvânt, de la începutul lui cel de acum[/COLOR] [Comentariu (#155) : Expresia aceasta[COLOR=blue] “[/COLOR][COLOR=red]începutul[/COLOR][COLOR=blue] lui cel [/COLOR][COLOR=red]de acum[/COLOR][COLOR=blue]” [/COLOR]este complet deplasată şi lipsită de sens în acest context. Despre ce “[COLOR=blue]început de[/COLOR] [COLOR=blue]acum[/COLOR]” e vorba? Cum se identifică el, şi prin ce? Printr-un [COLOR=blue]acum[/COLOR], concomitent cu apariţia acestei scrisori? Se poate spune că acesta nu reprezintă nimic concludent, pentru a fi luat ca reper. Printr-un [COLOR=blue]acum[/COLOR] care începe din 1955, odată cu apariţia “lucrării cuvântului”, dar care nu se mai termină? Printr-un [COLOR=blue]acum[/COLOR] care începe cu anul 1990, când încep să apară pe piaţă “proorociile” Mihaelei de la Pucioasa? Cel mai de neînţeles este faptul că în această scrisoare se vorbeşte mai sus şi despre “sfârşitul de acum”: [COLOR=blue]voiesc să vă am ajutori ai venirii Mele, [/COLOR][COLOR=red]acum, la sfârşit[/COLOR][COLOR=blue] de timp[/COLOR][COLOR=blue]…”. [/COLOR]Sunt compatibile “sfîrşitul cel de acum al timpului” cu “începutul cel de acum al cuvântului”? Deocamdată constatăm doar că “sfîrşitul cel de acum al timpului” se tot amână, şi chiar prin tragere de timp se amână; iar “începutul cel de acum al cuvântului” nu se individualizează prin nimic, deoarece nimic nou, faţă de ce s-a tot spus şi s-a tot repetat de sute şi de mii de ori în acest [COLOR=blue]“Cuvânt”[/COLOR], nu se mai iveşte. ][COLOR=blue] şi până la toate împlinirile, tată. [/COLOR]