[mariamargareta]

[COLOR=purple]Misterele Pucioasei (LIX)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR][COLOR=blue]( Cap.XLII.[/COLOR] Caruselul ereziilor [COLOR=blue])[/COLOR] - Partea a VI-a

Pe de altă, parte, se spune că Preasfânta Treime are un singur Dumnezeu, care este Duhul Sfânt!:
[COLOR=blue]“ [/COLOR][COLOR=fuchsia]Duhul Sfânt este[/COLOR][COLOR=fuchsia]Dumnezeul Sfintei Treimi[/COLOR][COLOR=blue] cel [/COLOR][COLOR=fuchsia]din vremea de sfârşit[/COLOR][COLOR=blue]” (26 decembrie 1990)[/COLOR]
[COLOR=blue]“ Către mai-marele oastei armatei române, pace şi har şi binecuvântare de la [/COLOR][COLOR=fuchsia]Dumnezeul Preasfintei Treimi[/COLOR][COLOR=blue], Care lucrează şi vorbeşte în România! Amin. ( 9/22 ianuarie 1991)[/COLOR]
[COLOR=blue]“ [/COLOR][COLOR=fuchsia]Dumnezeul Preasfintei Treimi[/COLOR][COLOR=blue] S-a ridicat la lucru [/COLOR][COLOR=fuchsia]în vremea aceasta[/COLOR][COLOR=blue], S-a ridicat să, lucreze lucrul cel nou, care este scris în Scripturi pentru vreme aceasta.” (18/31 octombrie 1991)[/COLOR]
La rândul lui, Duhul Sfânt are şi El un Dumnezeu! Acesta suflă peste pământ şi grăieşte din ceruri:
[COLOR=blue]“ Suflă [/COLOR][COLOR=fuchsia]Dumnezeul Duhului Sfânt[/COLOR][COLOR=blue] peste pământ şi grăieşte din ceruri şi lucrează prin cuvânt şi cuvântul se face faptă, şi iarăşi toate se lucrează prin cuvânt, precum la început, căci cele ce au fost, iarăşi mai sunt, şi iarăşi se lucrează prin cuvânt. Amin. “(18/31 octombrie 1991)[/COLOR]
“Cuvântul” lasă însă fără răspuns întrebările care decurg inevitabil din afirmaţiile de mai sus:
Celelalte Persoane ale Sfintei Treimi nu mai sunt (fiecare în parte) Dumnezeu?
Dumnezeul (Prea)Sfintei Treimi se află într-o relaţie de subordonare faţă de Aceasta şi O ascultă? Dar Dumnezeul Duhului Sfânt?
Dacă “[COLOR=fuchsia]vremea aceasta[/COLOR]”, zisă şi “[COLOR=fuchsia]vremea de sfârşit[/COLOR]”, este cea care îl defineşte pe Duhul Sfânt ca fiind Dumnezeul Preasfintei Treimi, ar trebui să credem de aici că pentru celelalte vremuri Preasfânta Treime are Alt Dumnezeu (Alţi Dumnezei)?

[COLOR=blue]23.[/COLOR] Verginica se crede a fi “purtătoare de Dumnezeu”, asimilându-se cu femeia prigonită din Apocalipsă
[COLOR=blue]“[/COLOR] [COLOR=blue]Atunci când m-a luat Domnul ca să mă ascundă de [[/COLOR][COLOR=red]la[/COLOR][COLOR=blue]] faţa şarpelui cel rău, care prigonea pe Domnul[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue] Cel pe [/COLOR][COLOR=red]C[/COLOR][COLOR=blue]are-L purtam eu[/COLOR][COLOR=blue], atunci[/COLOR] [COLOR=blue]am fost pusă de popor mult[[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue]] la locul pe care-l ştiţi voi[/COLOR][COLOR=red], a[/COLOR][COLOR=blue]m fost condusă la locul în care m-aţi pus voi[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue] şi a plâns poporul meu după mine[[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue]] şi se mira cum de[[/COLOR][COLOR=red]-[/COLOR][COLOR=blue]]am plecat. Cum, copilul meu, să nu fi plecat[[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue]] dacă aşa stă scris că voi pleca “o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme din faţa şarpelui”? Aşa stă scris, mămică[…]”([/COLOR][COLOR=red]11/[/COLOR][COLOR=blue]24 decembrie 1990,[/COLOR]sublin.ns.)
Să analizăm acest text în paralel cu textul din Sfânta Scriptură la care se face referinţă [COLOR=#993300](Apocalipsa, cap. 12)[/COLOR]
“Cuvântul lui Dumnezeu”: [COLOR=blue]“[/COLOR] [COLOR=blue]Atunci când m-a luat Domnul ca să mă ascundă de [[/COLOR][COLOR=red]la[/COLOR][COLOR=blue]] faţa şarpelui cel rău…”[/COLOR]
“Sfânta Scriptură”:[COLOR=#993300] “Şi femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, departe de faţa şarpelui.”[/COLOR] [COLOR=#993300](Apocalipsa, 12,14)[/COLOR]
“Cuvântul lui Dumnezeu”:[COLOR=blue] “…care prigonea pe Domnul[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue] Cel pe [/COLOR][COLOR=red]C[/COLOR][COLOR=blue]are-L purtam eu[/COLOR][COLOR=blue]…”[/COLOR]
“Sfânta Scriptură”:[COLOR=#993300] “Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie[/COLOR] (pe care exegeţii biblici o identifică însă cu Fecioara Maria, supranumită şi ”noua Evă”) [COLOR=#993300]înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele. [/COLOR](Cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, neam cărui aparţine Femeia, dar şi cei doisprezece apostoli ai Bisericii creştine universale, cea numită şi noul Israel). [COLOR=#993300]Şi era însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască. Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur [/COLOR](Diavolul; duşmanul din vechime al Femeii – v.[COLOR=#993300][COLOR=#993300] Fac 3, 15[/COLOR][/COLOR]). [COLOR=#993300] mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne,[/COLOR] (simboluri ale forţei)[COLOR=#993300] şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti[/COLOR] (puterea regală a diavolului, "stăpânitorul lumii acesteia" – v. [COLOR=#993300][COLOR=#993300] In 12, 31[/COLOR][/COLOR])[COLOR=#993300].[/COLOR] [COLOR=#993300]Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ.[/COLOR] (Oastea diavolului: îngeri căzuţi. Balaurul îşi pregăteşte forţele pentru a lupta ce urmează să înceapă – v. [COLOR=#993300]Apoc.12, 7[/COLOR] şi urm.). [COLOR=#993300]Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte. Şi a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile[/COLOR] [COLOR=#993300]cu toiag de fier.[/COLOR] (Iisus Hristos; Mielul devenit Păstor – v. [COLOR=#993300]Apoc.7, 17[/COLOR]; citatul reproduce cu precizie un pasaj, respectiv o profeţie mesianică, din din [COLOR=#993300][COLOR=#993300]Ps. 2, 9[/COLOR][/COLOR]). [COLOR=#993300]Şi copilul ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui,” (Apocalipsa, 12,1-5)[/COLOR]

Vom consemna aici un prim paradox: Deşi textele Apocalipsei vorbesc despre o Femeie care a născut Pruncul, Verginica nu îndrăzneşte să se auto-numească deschis “Născătoare de Dumnezeu”, deoarece în acest caz ar atenta grav la demnitatea de Theotokos, universal recunoscută, a Preasfintei Fecioare Maria. De aceea, ea preferă o formulare meşteşugită: “purtătoare de Dumnezeu”. Verginica vorbeşte despre sine ca fiind Femeia care-L purta pe Prunc, care a fost urmărită de şarpe şi care a fost salvată de Domnul: [COLOR=blue]“[/COLOR] [COLOR=blue]… m-a luat Domnul ca să mă ascundă de [[/COLOR][COLOR=red]la[/COLOR][COLOR=blue]] faţa şarpelui cel rău, care prigonea pe Domnul[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue] Cel pe [/COLOR][COLOR=red]C[/COLOR][COLOR=blue]are-L purtam eu[/COLOR][COLOR=blue]…”([/COLOR][COLOR=red]11/[/COLOR][COLOR=blue]24 decembrie 1990, [/COLOR]sublin.ns.)
Această formulare atentează şi ea la demnitatea de Maică a Fecioarei Maria, deoarece şi ea a fost Purtătoare, pe vremea când purta Pruncul Sfânt în pântece; dar afrontul este mai puţin evident ca în varianta anterioară. Expresia “purtătoare de Dumnezeu” o vom regăsi şi în “Acatistul Sfintei Proorociţe Virginia”, conceput de liderii pucioşi şi diseminat între adepţi ca material liturgic obligatoriu. Cităm din Condacul 1 al acestui Acatist:
[COLOR=blue]“Apărătoarea noastră cea mare, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, purtătoare de Dumnezeu noi fiii tăi, şi ca ceea ce ai mijlocire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile ca să strigăm ţie: Bucură-te maică Virginie, pururea fericită!”[/COLOR](sublin.ns.)