[mariamargareta]

[COLOR=purple]Misterele Pucioasei (LIX)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR][COLOR=blue]( Cap.XLII.[/COLOR] Caruselul ereziilor [COLOR=blue])[/COLOR] - Partea a VII-a

Asemănarea cu pasajul omolog din Acatistele Maicii Domnului este izbitoare. Vom cita mai întâi Condacul 1 al Acatistului Buneivestiri:
[COLOR=#993300]“Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca una ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile ca să cântăm ţie: Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară!”[/COLOR](amsubliniat cuvintele pe care pucioşii le-au modificat).
O versiune mai dezvoltată a acestui condac, din care pucioşii au pastişat atributele de mijlocitoare şi izbăvitoare, regăsim în Acatistul Maicii Domnului:
[COLOR=#993300]“Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă, mulţumiri, izbăvindu-ne din veşnica moarte prin darul Celui ce S-a născut din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi prin mijlocirea ta cea de maică înaintea Lui, aducem ţie, noi robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi robii tăi din toate nevoile şi suferinţele, ca să cântăm ţie: Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!”[/COLOR] (amsubliniat cuvintele care au dispărut sau au fost modificate).
Putem vorbi aşadar despre o pastişare fără ruşine a textului respectiv din acest arhicunoscut Acatist. Consecinţele sunt deosebit de grave, şi aici consemnăm un al doilea paradox: Deşi pucioşii neagă cu înverşunare că ar aduce vreun afront sau vreo necinstire Maicii Domnului, ei tocmai asta fac, dezbrăcând-o pe aceasta de prerogativele ce i-au fost atribuite prin Sfânta Tradiţie. Într-adevăr:
-Pucioşii nu mai au nevoie de Maica Domnului ca mare apărătoare, îndată ce ei o au pe Verginica;
-Pucioşii nu mai au nevoie de Maica Domnului ca izbăvitoare din nevoi, îndată ce ei o au pe Verginica, cea care îi [COLOR=blue]izbăveşte din toate nevoile[/COLOR]; ori, dacă îi izbăveşte [COLOR=blue]din toate[/COLOR], nu mai rămâne nimic pentru Maica Domnului, ca să-i mai izbăvească şi ea din ceva.
-Pucioşii nu mai au nevoie de Maica Domnului ca Maică, îndată ce ei o au pe maica Verginia, faţă de care se autodesemnează “ fiii ei”;
-Pucioşii nu mai au nevoie de Maica Domnului ca mijlocitoare nebiruită, îndată ce ei o au pe Verginica;
-Pucioşii nu mai au nevoie de Maica Domnului ca, prin cinstirea ei, să împlinească prin ea îndemnul biblic: [COLOR=#993300]“…Şi iată de acum te vor ferici toate neamurile”(Luca 1,48)[/COLOR], căci ei o fericesc acum pe Verginica, numind-o pururea fericită.
În fine, este de neînţeles cum de nu şi-au dat pucioşii seama că simpla copiere a acestui condac, pe care l-au modificat după cum au avut ei nevoie, ca să-i confere o altă destinaţie şi alţi beneficiari, este un act samavolnic. Ea exprimă fie neputinţa de a fi originali, fie dorinţa expresă şi nedisimulată de a o ridica pe Verginica pe un piedestal cât mai asemănător (şi, de ce nu egal?) cu cel al Maicii lui Dumnezeu; dar cel mai probabil, le exprimă pe amândouă. Faptul că ei reclamă public că aduc o cinstire paralelă şi pentru Fecioara Maria, inclusiv prin recitarea Acatistului ei, nu scuză cu nimic greşelile grave de conduită semnalate mai sus.

Continuăm cu analiza paralelă:
“Cuvântul lui Dumnezeu”: [COLOR=blue]“…atunci[/COLOR] [COLOR=blue]am fost pusă de popor mult[[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue]] la locul pe care-l ştiţi voi[/COLOR][COLOR=red], a[/COLOR][COLOR=blue]m fost condusă la locul în care m-aţi pus voi[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue] şi a plâns poporul meu după mine[[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue]] şi se mira cum de[[/COLOR][COLOR=red]-[/COLOR][COLOR=blue]]am plecat. Cum, copilul meu, să nu fi plecat[[/COLOR][COLOR=red],[/COLOR][COLOR=blue]] dacă aşa stă scris că voi pleca “o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme din faţa şarpelui”? Aşa stă scris, mămică[…]”[/COLOR]
“Sfânta Scriptură”:[COLOR=#993300] “… femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, departe de faţa şarpelui.”[/COLOR] [COLOR=#993300](Apocalipsa, 12,14)[/COLOR]
Verginica face aluzie la cimitirul satului, unde a fost condusă cu mult alai şi cu multă jale atunci când a murit (anul 1980). Poporul nu se mira degeaba de faptul că Verginica a plecat pe lumea cealaltă, căci o sumedenie de proorocii anunţaseră că nimeni nu va mai muri, căci venirea Domului este aproape, şi toţi sperau ca în frunte cu Verginica să-L întâmpine pe Domnul în văzduh, aşa cum scrie în Biblie. Or, visele lor au fost spulberate şi îngropate în cimitirul satului, odată cu Verginica. Încercări ulterioare de “a drege busuiocul” prin scoaterea la lumină a unor “proorocii” care pretindeau contrariul, cum că Verginica “s-a mutat la Domnul”, dar “n-a murit”, căci acum “vorbeşte din rămurele de copac”, n-a convins pe mai nimeni dintre creştinii vechi (în afară de o mână de exaltaţi), ci numai pe alţii noi, care n-o cunoscuseră personal pe Verginica, şi care au putut fi uşor “îmbrobodiţi” cu poveşti de către liderii pucioşi.
Sofismele liderilor pucioşi, care încearcă din răsputeri să demonstreze că cele două personaje supravenerate de ei, Maica Domnului şi Virginia Tudorache-Stoica, sunt distincte, dar merită o cinstire asemănătoare, capătă aşadar accente ridicole, îndată ce referinţele biblice folosite de ei se referă clar şi întotdeauna la aceeaşi persoană: Preasfânta Fecioară Maria. Adesea, pucioşii încearcă artificii de virtuozitate, răstălmăcind Biblia pentru a aureola cu orice preţ pe Virginia ca sfântă. Un exemplu în acest sens este şi textul de la Isaia 66,6, considerat a fi elocvent pentru anunţarea Trâmbiţei Domnului, adică vocea Verginicăi care aduce pe pământ “Cuvântul lui Dumnezeu” (combinaţia de cifre 6-6-6 nu trebuie să-i ispitească cumva pe cititori la speculaţii, deoarece este mai mult ca sigur întâmplătoare):
[COLOR=#993300]“ Un glas! Un vuiet din cetate! Un glas din templu! Este glasul Domnului! El răsplăteşte vrăjmaşilor Săi după faptele lor”(Isaia 66,6)[/COLOR]
Mult mai interesantă este însă urmarea. Liderii pucioşi disociază cu dibăcie textul biblic, scoţând la iveală două personaje acolo unde este doar unul. Cele două personaje sunt (ghici!?) … Fecioara Maria şi fecioara Verginica. Dar iată textul cu pricina:
[COLOR=#993300] “ 7. Înainte de a se zvârcoli în dureri de naştere, ea a născut; înainte de a simţi chinul, ea a născut un fiu.[/COLOR]
[COLOR=#993300] 8. Cine a auzit sau cine a văzut unele ca acestea? Oare o ţară se naşte într-o singură zi şi un popor dintr-odată? Abia au apucat-o durerile naşterii şi fiica Sionului a şi născut fii![/COLOR]
[COLOR=#993300] 9. Oare, Eu voi deschide pântecele fără să-l las să nască? Zice Domnul. Sau Eu, Cel ce fac să nască, îl voi închide?[/COLOR]
[COLOR=#993300] 10. Bucură-te, Ierusalime, şi voi, cei care îl iubiţi, săltaţi de veselie. Fiii în culmea veseliei, voi cei care îl plângeaţi! (Isaia 66,7-10)[/COLOR]
Pucioşii pretind că versetul 7 se referă la Maica Domnului, iar versetul 8 la …”Sfânta Virginia”. Argumentele lor sunt următoare:
[COLOR=blue]1.Versetul 7 se referă la o naştere fără dureri a unui fiu (aşa cum a născut Maica Domnului pe Fiul lui Dumnezeu) iar versetul 8 se referă la o naştere cu dureri a unor fii ( aşa cum ar fi “născut” Verginica un popor de creştini pucioşi)[/COLOR]
Cu toate acestea, pare mai îndreptăţită interpretarea ca prin fiica Sionului să înţelegem Biserica lui Hristos întemeiată la Cincizecime, care a simţit încă de la început durerile prigoanei cumplite, prigoană care urma să dureze apoi sute de ani. Mii şi mii de martiri, fii ai Bisericii, au strălucit prin faptele lor ca stelele pe cer. Nici un argument, nici cea mai mică urmă de îndreptăţire nu se regăseşte aici ca să justifice o asociere cu persoana Virginiei Tudorache-Stoica, apărută în istorie pe segmentul de timp 1955-1980. Asocierea acestui text cu persoana Verginicăi este pur şi simplu forţată şi fantezistă.
[COLOR=blue]2. Îndemnul “Bucură-te, Ierusalime” se referă strict la Noul Ierusalim de la Pucioasa. Jertfa de o viaţă a Verginicăi nu a fost deci zadarnică.[/COLOR]
O interpretare care vede în acest text o proorocie vizând “intrarea Domnului în Ierusalim”pare a fi mult mai pertinentă. Într-adevăr, istoria consemnează această împlinire, ca o un episod de intensă bucurie pentru locuitorii Ierusalimului, care l-au primit pe Iisus ca pe un împărat, crezând cu convingere că El este Mesia.