[mariamargareta]

[COLOR=purple]60. Misterele Pucioasei (LVI)[/COLOR]
[COLOR=purple]Actualitatea la NIP: Alte învăţături eretice (partea a III-a )

[/COLOR] Părintele Stăniloae construieşte pe această temă următoarele aserţiuni, citând din omilia [COLOR=#993300]Dumnezeu nu e autorul răului[/COLOR] a Sfântului Vasile cel Mare:
[COLOR=#993300]“…În fruntea lor este satana. Sfântul Vasile, descriind căderea satanei în opoziţie cu persistenţa lui Mihail, vede cauza fiecăreia în persistarea sau despărţirea liberă de Dumnezeu. “De unde e rău omul? Din propria lui libertate. De unde e rău diavolul? Din aceeaşi cauză, având şi el viaţă liberă şi prin libertatea lui având putinţa să rămână lângă Dumnezeu, sau să se înstrăineze de El. Mihail era înger şi a rămas lângă Dumnezeu pentru vecie. Satana era înger şi a căzut din treapta lui. Pe acela voinţa liberă l-a păzit în cele de sus; pe acesta libertatea alegerii l-a aruncat. Putea şi acela să apostazieze şi putea şi acesta să nu cadă. Pe acela l-a salvat nesăturarea de iubire a lui Dumnezeu, pe acesta l-a făcut lepădat depărtarea de Dumnezeu. Acesta e răul: înstrăinarea de Dumnezeu.”.” (Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol 1, pag.450)[/COLOR] (sublin.ns.)[COLOR=#993300][/COLOR]
Aşadar, înstrăinarea de Dumnezeu şi nedragostea, care veneau din greşita folosire a propriei libertăţi, au fost cauzele căderii unora dintre îngeri, şi nu presupusa semeţie a lui Adam (despre care Biblia nu pomeneşte absolut nimic). Părintele Stăniloae concluzionează:
[COLOR=#993300]“ Cauza căderii unor îngeri este decizia lor de a se despărţi de Dumnezeu, dar motivul căderii lor stă în mândrie. Ei voiau să fie independenţi de Dumnezeu, întocmai ca Dumnezeu.” (Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol 1, pag.456)[/COLOR] (sublin.ns.)[COLOR=#993300][/COLOR]
Care să fie scopul pentru care liderii pucioşi au transferat aceste cauze şi le-au pus în cârca lui Adam? Inversând rolurile, ei prezintă situaţia ca şi când omul ar fi fost cauza căderii demonilor, şi nu invers. Astfel, învăţătura lor eretică ajunge să contrazică flagrant Biblia! Părintele Stăniloae precizează pe acest subiect:
[COLOR=#993300]“ Geneza prezintă contribuţia satanei la căderea omului, printr-o ispitire a acestuia de a nu asculta de porunca lui Dumnezeu. Această lucrare de ispitire satana şi-o continuă neîncetat (Fapte 5,3; 1 Cor. 7,5; 1 Cor. 10,13; 1 tes. 3,59 ” (Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol 1, pag.458[/COLOR][COLOR=#993300].[/COLOR][COLOR=#993300])[/COLOR] (sublin.ns.)[COLOR=#993300][/COLOR]
Ceea ce este deosebit de interesant e faptul că pe vremea Verginicăi nu se pomenea de o asemenea teorie aberantă şi eretică! Dimpotrivă, se vehicula aceeaşi învăţătură primită prin Sfânta Tradiţie, precum că nu Adam, ci îngerii sunt autorii propriei lor căderi, din cauza dorinţei lor de mărire, care ajunsese până la manifestări acute de duşmănie atât între ei, cât şi dinspre ei spre Păstorul lor (adică spre Dumnezeu):
[COLOR=#993300].[/COLOR][COLOR=blue] “ Copilaşii Mei, băgaţi bine de seamă, că multe lucruri sunt oprite pe loc. Uite mănăstirea Vladimireşti, e oprită pe loc. Cine a oprit slujba sfântă? Tot prin cei de acolo, prin cei ce au lucrat fărădelegea. Şi [/COLOR][COLOR=fuchsia]a intrat duşmănia între ei[/COLOR][COLOR=blue] şi au început să vândă, şi atunci s-a încuiat. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Duşmăneau oile pe păstor[/COLOR][COLOR=blue], îl duşmăneau ca de tâlhărie, că maicile de acolo nu erau mulţumite. [/COLOR][COLOR=fuchsia]Acolo s-a întâmplat cum s-a întâmplat cu îngerii din cer[/COLOR][COLOR=blue]. Aşa se întâmplă când intră duşmănia şi încăpăţânare în popor.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din 13/26 iulie 1973)[/COLOR] (sublin.ns.)[COLOR=blue][/COLOR]
Apare destul de limpede că teoria despre “îngâmfarea lui Adam” care ar fi atras după sine căderea îngerilor, este o făcătură ieftină, tardivă, emanată din imaginaţia bolnavă a jalnicilor epigoni ai Verginicăi: liderii pucioşi ai secolului XXI, Mihaela şi Nicuşiţă.
[COLOR=#993300] [/COLOR]
[COLOR=#993300].[/COLOR]
[COLOR=#993300].[/COLOR]
[COLOR=blue]3.Învăţătura despre înfiinţarea timpului odată cu căderea îngerilor.[/COLOR]
.
.
După părerea Mihaelei Tărcuţă, care continuă să fabuleze năzbâtii teologice pe marginea Bibliei, întitulându-le pompos “Cuvântul lui Dumnezeu”, una dintre consecinţele benigne ale acestei căderi a unora dintre îngeri este “[COLOR=blue]înfiinţarea timpului[/COLOR]”:
[COLOR=blue]“[/COLOR][COLOR=fuchsia]De atunci s-a înfiinţat timpul[/COLOR][COLOR=blue], tată, şi de atunci Noi suferim în timp, şi tot aşa şi omul, tată.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din 19-08-2008[/COLOR][COLOR=blue].[/COLOR][COLOR=blue])[/COLOR] (sublin.ns.)
Sfinţii Părinţi sunt de altă părere. Ei afirmă că timpul este determinat de expresia biblică “La început…” (v. [COLOR=#993300]Fac.1,1[/COLOR])
În [COLOR=#993300]Teologia Dogmatică Ortodoxă[/COLOR], părintele Dumitru Stăniloae spunea:
[COLOR=#993300]“ Expresia biblică “la început” indică prima unire a lui Dumnezeu cu timpul. Aici e locul să precizăm că însăşi expresia “la început”, când se produce actul creator şi apare creaţiunea, indică prima unire a veşniciei lui Dumnezeu cu timpul. “La început” înseamnă atât începutul coborârii lui Dumnezeu la timp, cât şi începutul timpului care ia fiinţă prin puterea creatoare a lui Dumnezeu, Cel astfel coborât; “la început” e prima clipă a dialogului lui Dumnezeu coborât la creatură, cu creatura care începe drumul ei temporal. Aceasta au remarcat-o sfântul Vasile cel Mare şi sfântul Grigorie de Nyssa, utilizând remarcabilele notaţii ale lui Platon asupra expresiei “deodată” (άπαξ). Pentru ei, “la început” al Genezei este “deodată” de la frontiera (în sens geometric) eternităţii şi timpului; adică, cum a arătat foarte bine sfântul Vasile, un fel de moment atemporal în sine, dar a cărui ţâşnire suscită timpul, punct de atingere, s-ar putea spune, al voinţei divine cu ceea ce, trecând de la nonexistenţă la existenţă, începe acum şi, neîncetând să înceapă, devine şi durează.” (op. cit. , Vol.1, pag.330)[/COLOR] (sublin.ns.)[COLOR=#993300][/COLOR]
E uşor, dacă ai ceva talent şi înclinaţie nativă spre logoree, să mâzgăleşti pe hârtie panseuri pe care sa le dai apoi lui Pucioşiţă să le declame cu dicţie, ca să le zăpăcească minţile naivilor pucioşi. Mai greu pare a fi să mai pui mîna şi pe Carte, ca să te informezi înainte de a spune prostii. Cu atît mai mult atunci când ai o părere excelentă despre tine însăţi, iar “fabulaţia de jos” ţi se pare că devine instantaneu “inspiraţie de sus”.

[COLOR=purple]………………………………….[/COLOR]
[COLOR=purple]Anca Estera[/COLOR]
[COLOR=purple]22 august 2008[/COLOR]
[COLOR=purple]…………………………………[/COLOR]
P.S.
.
1. Mai sunt şi alte derapări de la mesajul biblic; cine are timp, poate să le comenteze dacă vrea. De exemplu, se afirmă că “[COLOR=red]Împărăţia lui Dumnezeu este acolo unde Dumnezeu grăieşte[/COLOR]” (iar noi trebuie să subînţelegem de aici că numai şi numai la Pucioasa se mai întâmplă astăzi această minune: adică, numai acolo e Împărăţia lui Dumnezeu!), deşi Biblia spune limpede că Împărăţia lui Dumnezeu “[COLOR=#993300]nu este din lumea aceasta[/COLOR]” (v. [COLOR=#993300]Ioan, 18,36[/COLOR]). Alt exemplu: Între Fiul lui Dumnezeu şi liderii pucioşi nu mai există vreo relaţie de “ascultare”, în sens de “subordonare ierarhică”, ci de “egalitate în drepturi şi demnităţi”. Urmarea nu se lasă mult aşteptată: “Hristos” pare umbrit de statura “uriaşă” a liderilor pucioşi, marginalizat, descumpănit chiar: El nu ştie cum să Se mai facă evidenţiat de către “popor”, îndată ce nu mai stă în faţă, ci alături de liderii pucioşi, de a căror bună dispoziţie şi stare de sănătate depinde nemijlocit “venirea “ Sa:
“[COLOR=blue]…nu ştiu cum s-o mai dau ca să Mă desluşesc Eu şi lucrul Meu din mijlocul tău, alături cu cei prin care Eu vin la tine ca să te cresc…[/COLOR]”(sublin.ns.)
Celelalte preţiozităţi, repetiţii, patetisme sau tautologii (de genul [COLOR=red]…calea Mea cu tine, poporul Meu, este calea Mea, tată…[/COLOR]) nu merită a fi comentate.