Cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa (Cap.XVI. Proorocii neîmplinite)
[COLOR=purple]31. Misterele Pucioasei (XXVII)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR][COLOR=blue](Cap.XVI. [/COLOR]Proorocii neîmplinite[COLOR=blue])- Partea a VIII-a
[/COLOR] [COLOR=blue]Stilul nou [/COLOR]n-a fost schimbat cu[COLOR=blue] cel vechi, [/COLOR]așa cum năzuiau în secret liderii pucioși, iar “vremurile” au rămas tot “neîndreptate”.
“[COLOR=blue]Netezirea cărărilor[/COLOR] “ n-a mai devenit apanajul Patriarhului, ci a rămas tot la îndemâna politicienilor vremii, care le-au netezit cum au putut, sau mai degrabă cum au vrut, încât unele hopuri au ajuns dâmburi, iar altele hârtoape.
Și acum, ne întoarcem la prima “proorocie”. Păi dacă Patriarhul Daniel este “[COLOR=blue]un om de mare valoare, care își iubește oile, și monahii și monahiile”[/COLOR], de ce nu vin monahii și monahiile de la “Mănăstirea Noul Ierusalim” la el, în dealul Patriarhiei, și în virtutea acestei “proorocii”, să-i sărute mâna , să-l recunoască drept Patriarh și să i se supună ca niște cuminți fii duhovnicești? Aida, de! Asta chiar că e inacceptabil pentru îngâmfații de pucioși, care se cred fiii duhovnicești când ai Verginicăi, când ai Celui Prea Înalt. Pezevenchii ăștia de monahi fără potcap și monahii fără culion preferă să-l proclame fraudulos și “în taină” ca Patriarh-fantomă al Bisericii-fantomă numită Noul Ierusalim, pe… Irineu Bistriceanul, pe care-l pomenesc la slujbe în panegirice, iar de Daniel nici nu vor să audă! Halal împlinire a “proorociei” lui Verginica! Bașca, nici pe episcopul locului, Nifon Mihăiță, nu-l recunosc acești “monahi” pezevenchi care vor musai “neatârnare”, deși “mânăstirea” de la Pucioasa ar fi trebuit să i se supună lui Nifon întru totul spre ascultare, fiind în eparhia Sfinției Sale. Nu-i vorbă, că nici măcar stareț n-au “călugării” de la Pucioasa, ca să-i conducă pe calea frumoasei ascultări, așa că…unde nu-i cap, vai de picioare!
[COLOR=blue]45.[/COLOR] “Proorocie” despre un nou Irod, ucigătorul de prunci
[COLOR=blue]“ Fiule, vine timpul să vină cineva și să conducă turma Mea și va fi foarte aspru. Dacă va afla pe cineva că a luat fii din lume, să știi că va fi greu. Iar dacă va avea copii, nu-i este milă de copii și [/COLOR][COLOR=fuchsia]copiii vor fi uciși[/COLOR][COLOR=blue]” (19 iunie 1978.)[/COLOR]
Întrucât în ultimii 30 de ani nu s-a ivit nici un ucigaș al copiilor de creștini, înseamnă ori că “proorocia” a expirat, ori că mai avem de așteptat.
[COLOR=blue]46.[/COLOR] “Proorocie” despre dărâmarea mai multor orașe
[COLOR=blue]“…Ce oraș frumos e Bucureștiul. Ce oraș frumos e Târgoviștea. Ce oraș frumos e Pucioasa. Ce oraș frumos e Brașovul, dar să știți că nu vor mai fi și [/COLOR][COLOR=fuchsia]se vor dărâma[/COLOR][COLOR=blue]…”(1 mai 1979)[/COLOR]
Au trecut de atunci aproape treizeci de ani și niciunul dintre aceste orașe nu s-a dărâmat.
[COLOR=blue]47.[/COLOR] “Proorocie” despre iminenta instaurare a unei teocrații universale
[COLOR=blue]“…[/COLOR][COLOR=fuchsia]Acum[/COLOR][COLOR=blue], altă viață vine pe pământ, [/COLOR][COLOR=fuchsia]vine o singură conducere – conducerea lui Dumnezeu[/COLOR][COLOR=blue]. Vrăjmașul lui Dumnezeu nu va mai avea urmuliță pe pământ. El știe și de aceea face prăpăd acum…” [/COLOR][COLOR=blue](12 iunie 1988)[/COLOR]
Nici [COLOR=fuchsia]acum[/COLOR] (atunci, în anul 1988), nici mai târziu, n-au apărut semne că ar fi proiectată să vină o instaurare a teocrației pe pământ. Dar această ambiție a supraviețuit:
[COLOR=blue]“ Și voi aduce Noul Ierusalim și Noul Canaan, și [/COLOR][COLOR=fuchsia]toți vor trăi viață fericită[/COLOR][COLOR=blue] [/COLOR][COLOR=fuchsia]sub conducere dumnezeiască[/COLOR][COLOR=blue].” (23 decembrie 1990/ 5 ianuarie 1991)[/COLOR]
[COLOR=blue]48.[/COLOR] “Proorocie” despre restaurarea vechiului calendar (stilul vechi) pe tot teritoriul României
[COLOR=blue]“ [/COLOR][COLOR=fuchsia]Voi lucra ca în toată România să se respecte sărbătorile pe calendarul românesc[/COLOR][COLOR=blue]. Sunteți români și nu germani. Nu știe nimeni, decât Dumnezeu, că acela care a făcut această schimbare este în focul iadului. De atâta timp, de la această schimbare și până acum, [/COLOR][COLOR=fuchsia]toate sărbătorile românești se calcă în picioare și sunt ținute pe stilul nou[/COLOR][COLOR=blue], dar nici acelea nu se mai țin”. ( 10/23 decembrie 1991)[/COLOR]
Dacă s-o fi ținut de “Cuvânt”, înseamnă că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” a tot lucrat non-stop de vreo 17 ani încoace și încă tot mai lucrează la restaurarea vechiului calendar, dar se vede treaba că asta e o lucrare tare, tare grea, căci niscai semne că s-ar schimba ceva nu se prea întrezăresc.
[COLOR=purple]…………………………………………………………………[/COLOR]
[COLOR=purple] Anca Estera [/COLOR]
[COLOR=purple]27 martie 2008[/COLOR]
[COLOR=purple]…………………………………………………………………[/COLOR][COLOR=purple][/COLOR]
[COLOR=blue]
[/COLOR]
|