Dar, cum toate lucrurile bune şi frumoase au un sfârşit iată că şi vacanţele noastre în acest colţ de rai aveau să se sfârşească brusc şi fără putinţă de întoarcere.
A plouat mult în anul acela,au fost inundaţii în toată Moldova,iar în oraşul meu oamenii şi-au pierdut toată agonoseala de-o viaţă căci apele au dus cu ele şi case şi aminale şi amintiri.
Eram în clasa întâia sau a doua şi când vedeam că nu se mai opresc ploile o întrebam mereu pe mama:
-Mămici,oare în vara asta mai mergem la ţară? Mama stia ceva căci ne privea tristă şi ne răspundea:
-Lasă că vedem noi poate se vor opri ploile şi vom merge.
Veşti nu aveam căci pe atunci nu erau telfoane mobile iar scrisorile ajungeau greu.
Mai erau câteva zile până la terminarea şcolii şi număram ceasurile arzând de nerăbdare să vină vacanţa.Ploile s-au oprit,iar soarele a început s-şi facă treaba reparând stricăciunile făcute de ploi.Eram aproape sigure că vom pertrece vacanţa la ţară.
Dar,speranţele s-au risipit când am primit o carte poştală în care mătuşa ne spunea că în urma ploilor au fost alunecări de teren,casa a luat-o la vale şi s-a dărâmat,copacii din livadă au fost şi ei mutaţi din loc...
Eu am plâns mult căci tare îmi era dor de locul acela şi nu puteam să mă obişnuiesc cu gândul că nu voi mai vedea niciodată casa bunicii cu mărul uriaş din faţa casei,cu grădina de flori,cu prispa frumos lipită în prag de sărbători şi cu batătura din faţa casei unde creştea troscot mătăsos pe care alergam desculţe!
Peste câteva zile tata,ne-a urcat în motocicletă şi am mers să vada cu ce le poate ajuta pe cele două femei.
Aveam inima grea dar tot speram că lucrurile nu stau chiar atât de prost.
Am ajuns pe la vremea prânzului căci plecasem de dimineaţă pentru a avea timp să ne întoarcem până seara.
Toată grădina era ca o mare cu valuri vrezi,o privelişte dezolantă ca şi cum cineva,o mână uriaşă ar fi stricat un joc de copii.
Un nod căt pumnul mi s-a pus în gât şi am înţeles pentru prima oară în viaţă că nimic nu este vesnic.
În mai puţin de un an şi-au încropit o gospodărie mai modernă decât cea dinainte şi-ai pus şi curent electric dar,nimic nu mai semăna cu locul acela
mirific de până atunci iar dorinţa fierbinte de a mă întoarce mereu şi mereu acolo a dispărut ca şi cum ploile au luat cu ele anii cei mai frumoşi ai copilăriei I
Inima mea însă tot mai păstrează un strop de lumină din Raiul în care am fost!