[mariamargareta]

[COLOR=purple] 73. Noul Ierusalim (Misterele Pucioasei, LXIX)[/COLOR]
[COLOR=purple] Cartea “[/COLOR][COLOR=purple]Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa [/COLOR] [COLOR=blue]( Cap. LII.[/COLOR] “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” spune pilde, basme şi legende) - Partea a II-a

[COLOR=blue]8. [/COLOR]Pilda cu cloşca, puii şi şobolanii
[COLOR=blue]“ A scos o cloşcă douăzeci de puişori, şi într-o săptămână au murit toţi. A scos o cloşcă treizeci de puişori, şi într-o săptămână au murit toţi. A scos [/COLOR][COLOR=fuchsia]o cloşcă[/COLOR][COLOR=blue] [/COLOR][COLOR=fuchsia]patruzeci de puişori[/COLOR][COLOR=blue], şi aceia nu au murit, dar au suferit vremuri grele, vremuri grele, tată, grele de tot, şi au scăpat. Unul s-a înecat, dar a venit altul la loc. Eu vorbesc duhovniceşte. Dar astăzi mor puii de la cloşcă mereu. De ce? De ce, copilaşii Mei? De ce mor puii de la cloşcă? Au ieşit şobolanii şi îi mănâncă. Duhovniceşte. Au ieşit animale şi îi mănâncă. De ce, tată? Pentru viaţa sa. Duhovniceşte vorbesc. ( 12/24 august 1977)[/COLOR]
Morala? «Asta pare că ar vrea să fie un fel de adaptare şi actualizare a pildei celor patruzeci de mucenici din Sevasta, pe care o găsim relatată amănunţit în Sinaxar. Scopul? Cea originală nu era destul de înduhovnicită».

[COLOR=blue]9. [/COLOR]Basmul cu tâlharul şi cele trei fecioare surioare
[COLOR=blue]“ O, tată, au fost odată [/COLOR][COLOR=fuchsia]trei fecioare surioare[/COLOR][COLOR=blue], născute de o mamă, şi au plecat la scăldătoare, şi ce ştia una, ştiau toate. Nu este istorioară, ci este cuvântul lui Dumnezeu pe care l-a scris în carte, şi la ziua de judecată se citeşte pentru multe părţi femeieşti şi omeneşti. Şi întâmplarea e de mult, că nu sunt numai trei surioare, şi astăzi e întreaga suflare în jale. Aceste surioare când au ajuns la scăldătoare au stat şi s-au gândit. Două s-au grăbit să se dezbrace ca să facă baie în apă. Una nu s-a grăbit, şi şi-a adus aminte de ce i-a spus mămica sa când trăia, şi nu s-a dezbrăcat, şi stătea deoparte şi plângea pe cele două că au călcat porunca: “Soarele să nu vadă trupul tău, că e păcat”. Şi ziceau cele două: ”Ah, ce plăcere este în apă!”. Plăcere care te costă mii de lei, creştine! Dar cea de pe mal plângea şi zicea: “Plânge mama noastră de ce vede la noi”, că şi mama lor era de faţă, cu Domnul. Şi cele două o îndemnau să se dezbrace de haina sa ca să meargă în apă. Şi adevăr adevărat grăiesc că mulţi părinţi se osîndesc pentru păcatele săvârşite prin copii şi mulţi copii se pedepsesc prin păcatele săvârşite de părinţi, şi nu scapă. Şi ea zicea: “Nu vreau să osândesc pe mămica mea”. Atunci un hoţ, [/COLOR][COLOR=fuchsia]un tâlhar[/COLOR][COLOR=blue] pândea pe mal, să fure hainele lor şi să le omoare. Şi a auzit ce spunea fata cea cinstită şi s-a gândit: ”Eu ce voi face cu păcatele mele cele grele?”. Şi acel tâlhar s-a umilit şi mult a plâns şi nu a mai furat hainele şi nici n-a mai ucis fetele, şi zicea şi se tânguia: “Ce să fac eu cu păcatul pe care l-am săvârşit?”. Atunci un înger din cer l-a întrebat: “De ce plângi, om blestemat?” Şi el, auzind, şi mai tare s-a speriat şi a zis: “O, cine eşti, de mă întrebi? că eu sunt un om rău, un tâlhar, un făcător de rele. Şi ce să fac ca să scap?”. Şi a zis îngeraşul: “Gândeşte-te să faci o faptă bună”. Şi el a ales ca în viaţa pe care o va mai avea să zidească o frumoasă mănăstire dumnezeiască. Şi tocmai când el a gândit, a venit ceasul morţii şi l-a răpit. Şi a venit tot iadul să-i ia sufletul, şi a venit şi îngeraşul său, şi arhanghelii Mihail, Gavriil şi Rafail, şi cele nouă cete îngereşti, şi au făcut război cu iadul. Şi au zis aşa: “Ca să vă încredinţaţi că e al nostru, hai să-l tăiem pe jumătate, şi ce vom găsi în el, al aceluia va fi”. Şi l-a tăiat cum taie un măcelar o vită pe jumătate şi a găsit în inima sa o mănăstire frumoasă. Şi diavolii ziceau: “A gândit, dar n-a făcut!”. Şi au zis îngerii: “Uite-o, biserica!” . Şi au luat-o şi au băgat în ea duhul lui, şi aşa o ducea la Dumnezeu. Şi iată, aşa, printr-o fiică cuminte, a scăpat tâlharul de păcat. Dar astăzi, omenirea toată şade despuiată şi o vede toată suflarea dumnezeiască, şi să ştiţi că nimic nu mai vine, decât focul. (29 august/11 septembrie 1978)[/COLOR]
Concluzia? Din sentinţa[COLOR=blue] “Nu vreau să osândesc pe mămica mea” [/COLOR]rezultă limpede că este vorba de o învăţătură nouă care li se propune creştinilor pucioşi: “Copiii au mâncat aguridă şi părinţilor li s-au strepezit dinţii”.

[COLOR=blue]10. [/COLOR]Legenda Oltului şi a Mureşului[COLOR=blue][/COLOR]
[COLOR=blue]“ Copilaşul Meu, oiţa Mea, fii în loc sfânt, fii pe pământ sfânt. Nu te amăgi, nu te du în ţară străină. Au fost doi copii: [/COLOR][COLOR=fuchsia]Oltul şi Mureşul[/COLOR][COLOR=blue] şi amândoi s-au despărţit unul de altul. Mureşul a apucat-o la răsărit şi Oltul la apus. Şi a zis Domnul Oltului: Oltule râu spumegat/ face-te-oi adânc şi lat/ să fii mereu tulburat/ şi cu sânge amestecat. Iar Mureşului i-a zis: Mureş, Mureş apă lină/ şi cu unda veşnic plină/ nu te du-n ţară străină/ că n-ai parte de odihnă. Oltul era păgân, iar Mureşul era creştin…” (8 februarie 1979)[/COLOR]
[COLOR=black]Ceea ce pare interesant este că această legendă populară despre cele două râuri este arhicunoscută, ea circulând într-o versiune orală uşor diferită:[/COLOR]
[COLOR=purple]Oltule, râu blestemat[/COLOR]
[COLOR=purple]Te-ai făcut adânc şi lat[/COLOR]
[COLOR=purple]Că vii mare, spumegat [/COLOR]
[COLOR=purple]Şi cu sânge amestecat.[/COLOR]
[COLOR=purple] [/COLOR]
[COLOR=purple]Mureş, Mureş, apă lină[/COLOR]
[COLOR=purple]Trece-mă în ţară străină[/COLOR]
[COLOR=purple]Şi-mi fă parte de hodină.[/COLOR]
Să se fi inspirat “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” din creaţia populară orală românească? Sau românaşul nostru, asemenea unui Prometeu al folclorului, a furat din cer niscai idei originale, pe care le-a aplicat apoi în ţara sa? Singurul lucru cert este că “Dumnezeul de la Pucioasa” nu stă prea bine cu geografia; altminteri, n-ar fi zis că “[COLOR=blue]Mureşul[/COLOR][COLOR=blue] a apucat-o la răsărit şi Oltul la apus[/COLOR]”.

[COLOR=blue]11. [/COLOR]Legenda lui Isaac Lachedem
[COLOR=blue]“ Mai e puţin şi veţi vedea pe [/COLOR][COLOR=fuchsia]Isaac Lachedem[/COLOR][COLOR=blue] cel bătrân şi rătăcit, pentru păcatul care l-a săvârşit. Căci în drum spre Golgota a cerut Domnul să stea pe scăunelul lui, şi L-a respins spunându-I: ”Mergi!”. Dar i-a spus Domnul: “Tu vei merge, şi sfârşit nu vei mai avea. Mormânt nu-ţi voi da”. O, acesta o să vină la tine la poartă să-ţi ceară o cană cu apă. Chiar dacă tu îi vei da că eşti milos, nu te va lăsa îngerul, că-ţi va da peste mână.” (25 iunie 1979)[/COLOR]
Este greu de crezut că Cel ce a zis pe cruce: [COLOR=#993300]“Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca, 23,34)[/COLOR][COLOR=blue] [/COLOR]pentru răstignitorii Lui, ar fi putut da cuiva un blestem atât de greu pentru o faptă incomensurabil mai mică. Legenda medievală despre Isaac Lachedem, preluată de “Cuvântul lui Dumnezeu” ca o întâmplare strict autentică, nu are nici un temei favorabil în Sfânta Scriptură.