Doamne-ajuta!
Duminica trecuta, la Bucuresti, cu putin inainte sa erupa pe toate canalele media tragedia din Ungaria cu hadbalistul Marian Cozma - Dumnezeu sa-l ierte - a putut fi observat un curcubeu de toata frumusetea. Cum nimic nu e intamplator, am incercat sa vad in aceasta succesiune de evenimente, avand in vedere explozia de fraternitate cu totul neobisnuita intre romani, sarbi si unguri, intre sustinatori ai unor echipe adverse, un semn bun, o minune care ne-a redeschis inimile catre comuniune curata. Si, printre lacrimi si durere am vazut ca se intampla si un lucru bun. Au mai trecut cateva zile si am vazut cat de usor uitam ce tine de firescul fiintei noastre. Azi, iar aveam ceva de impartit si o faceam afundandu-ne in aceleasi pacate egoiste: intoleranta, minciuna, suspiciune, meschinarie, ipocrizie. Au vandut durerea acelor zile luminate si unite de curcubeul fraternitatii si apoi au revenit cu o normalitate demna de o cauza mai buna la mizeriile de zi cu zi. Pacat.
Nu stiu, evident, tot ce s-a intamplat in acea zi si de aceea am facut legatura doar intre aceste doua evenimente mai vizibile decat celelalte. Au fost cateva zile in care Dumnezeu ne-a aratat ca indiferent de etnie, putem fi frati in fata durerii. Cand vom realiza ca putem fi frati si in restul timpului?
05ac8a326080e49cc1a6c3c580a598ae.jpg
161517120e5b5f8bc7d86f38149af8a3.jpg
d62f1e0d2d4778a8de7ebfded307b8b8.jpg
e4c2f4b24f67d405a84443189d111bd8.jpg
Doamne ajuta!